Arhetipuri neintegrate

Publicat de

Am început să lucrez la acest text în urmă cu vreo trei luni, în încercarea de a înțelege de ce anume se dizolvă din ce în ce mai multe cupluri. Luna trecută am participat la un seminar pe teme de feminitate care a adus ceva lumină asupra subiectului și mi-a schimbat perspectiva. Așa că te invit să te oprești pentru o secundă și să te analizezi și să îți analizezi relațiile din perspectiva arhetipurilor.

Suntem, din punctul meu de vedere, sisteme deschise. Tot ceea ce intră în contact cu mine produce anumite modificări, ajustări și rearanjări. Eu, cea de astăzi, pot fi fundamental schimbată de ceea ce știai ieri. Înțelegerea anumitor bucăți din mine și aducerea la lumină a acelor episoade care m-au marcat și pe care m-am chinuit să le ascund – pentru că ieri cel mai probabil nu eram încă pregătită să le fac față – pot chiar să mă schimbe fundamental și e foarte posibil chiar să nu mă mai recunoști. Și asta ți se aplică și ție .

Zilele acestea din ce în ce mai multe cupluri mor și se întâmplă, din ce în ce mai des, în ultimul timp să discut cu bărbați despre diferențele dintre femei și bărbați.

Îngrijorările bărbaților sunt determinate de o anumită „intransigență” și încăpățânare a femeii de a renunța la cuplu. Întrebarea pe care și-o pun frecvent e cum de femeia se schimbă parcă peste noapte, cum de valorile de ieri par să nu mai aibă sens azi, cum de ceea ce i-a unit ieri, astăzi și-a pierdut forța unificatoare. Femeia pare să rămână rece la toate astea. Pur și simplu, pare că într-o zi femeia s-a trezit cu decizia încheierii relației bine conturată în minte. Pentru ea decizia de a continua relația pur și simplu nu mai „rentează”. Bărbații se simt cumva trădați de această ipostază a femeii. Totuși, decizia aceasta a femeii nu a venit chiar pe neașteptate. Ea a comunicat, așa cum a putut, de-a lungul relației ce îi provoacă nefericire, ce ar vrea să se schimbe.

Că are 30, 40, 50 de ani, bărbatul pare bine ancorat în ceea ce a preluat de la înaintași. El știe cum trebuie să arate relația sa de cuplu (și, de regulă, o reproduce pe cea a părinților lui), iar viața trebuie să se desfășoare în ritmul așteptat de el. Dar tocmai acesta este punctul care determină ruptura.

Dacă femeia e pe repede înainte în relația cu ea însăși și e dispusă să își vadă umbrele, să își trăiască netrăitul, bărbatul e conservator spre tradiționalist, trăiește cu așa-zise principii încercate de o viață, este adept al rutinei, are o mare rezistență la schimbare pentru că nu îi găsește o motivație solidă.

Femeia de azi se distanțează de mama ei și de celelalte femei care au trăit înaintea ei și schimbă termenii de referință ai vieții sale. Femeia nu se mai poate defini doar prin rolul său de a asigura continuarea speciei sau prin cel de soție. Ea, intuitiv, știe că poate să conteze pe relația corp-lume interioară și să dezvolte forme de îngrădire a acestei funcții, dacă nu se simte confortabil cu ideea de maternitate, dacă nu simte că poate conta pe partenerul său, dacă acesta nu îi satisface anumite nevoi. Și, în procesul de separare de toate femeile de dinainte, femeia nu se mai simte obligată să îndure ceva ce nu e pentru ea și nici să joace în piesa unei căsătorii, doar de frica de a nu fi de cealaltă parte a baricadei, blamată de cele de dinainte. Pentru ea, satisfacerea nevoii de intimitate și atingerea fericirii reprezintă noile coordonate. Pentru ea a devenit esențială exprimarea sentimentelor. Ea nu mai are „timpul”, tradus prin disponibilitatea, de a umple spațiile goale pe care bărbatul le lasă, nu mai vrea să dea semnificație jumătăților de măsură pe care le primește de la el, nu se mai simte obligată să scuze comportamentele neadecvate ale bărbatului. Ea are nevoie să știe că el e acolo pentru ea, că poate să își asume emanciparea sa, că nevoile lui sunt similare cu ale ei și că deschiderii ei, el îi răspunde cu deschidere, că arderii ei îi poate răspunde la aceeași intensitate, conținând-o în același timp. Și e dispusă să iasă din zona de confort, care e tare călduță, pentru a fi în acord cu esența ei.

Bărbatul, în schimb, părăsește cu ușurință zona de confort doar cănd se îndrăgostește de o altă femeie.  Bine, nu e obligatoriu să o facă nici măcar în această situație. Pentru el schimbarea de orice fel e greu de digerat. La tânguielile ei el reacționează, dar disponibilitatea lui de a se plia pe nevoile femeii este de scurtă durată, în așteptarea momentului în care îi dispar femeii gărgăunii din cap. Argumentul „caut fericirea” (pentru că în cuplul acesta nu o mai găsesc) nu e ușor digerat și cu atât mai puțin integrat. Singura definiție a fericirii în cuplu pe care el e dispus să o accepte este a sa, consolidată, cel mai adesea, pe ceea ce a văzut la părinții lui.

În urmă cu trei luni, aș fi spus că cele mai multe dintre relații mor pentru că femeile și bărbații chiar vin de pe planete diferite sau, dacă ți se pare prea dur, disoluția cuplului e cauzată de fapul că cei doi parteneri aparțin unor culturi diferite în ceea ce privește raportarea la propriile nevoi, emoții, sentimente, frustrări etc. Astăzi, cred că nu suntem, de fapt, atât de diferiți și că suntem mai degrabă un fel de victime ale unui trecut în care nu ne-am dat sau nu ne-au dat voie să ne experimentăm toate bucățile care compun totul care suntem, iar tot netrăitul s-a transformat în rană. Așa că ajungem adulți ce poartă în ei și reacționează din toată nesiguranța, lipsa de iubire și neacceptarea copilului, din toată furia și frustarea adolescentului căruia iau fost legate aripile și tot așa.

Atunci când intrăm într-o relație, intrăm cu toate bucățile din noi, cu cele experimentate, dar și cu cele neexperimentate, netrăite și asta ne afectează modul de raportare la noi, la partener, la cuplu per ansamblu. Bucățile neexperimentate sunt arhetipuri, adică modele sau tipare energetice caracteristice unei anumite perioade de dezvoltare. Vorbim, așadar, despre fetița interioară, adolescenta, femeia sălbatică, femeia senzuală, femeia mamă. Acestea funcționează și în cazul bărbatului. Aflate în echilibru, aceste forme energetice permit bucuriei (de a fi cine suntem) să fie parte integrantă a vieții noastre, dar în dezechilibru ne fac să acționăm din rană, din neacceptare, din neiubire.

  • Atunci când fetița sau băiețelul interior nu s-au dezvoltat într-un mediu sănătos, dacă nu au beneficiat de apreciere, acceptare, iubire, rana aceasta va determina căutarea unui partener care să joace rolul părintelui. Dacă ești femeie, cu siguranță, te-ai surprins la un moment dat reproșându-i partenerului: „doar eu te iau în brațe, nu mă iubești, doar eu îți spun că te iubesc, nu îmi spui că mă iubești, nu mă vezi etc.”. Această reacție vine din rana fetiței – fetița interioară este cea care nu s-a simțit iubită, în siguranță, apreciată.
  • Atunci când devenim mame sau tați, iar copilul nostru interior este profund rănit, lipsit de siguranță etc. vom interacționa cu copilul nostru fix din ipostaza bucății rănite: fie vom încerca să compensăm tot ce nu am avut noi, să îndreptăm toate nedreptățile trăite – ceea ce între noi fie vorba reprezintă un deserviciu adus copiilor noștri, cărora le furăm șansa de a internaliza corect și în felul lor toate evenimentele de viață (îi protejăm exagerat de moarte, furie, lovituri… de viață) – fie ne vom transforma în tartorii noștri și le vom juca magistral rolul.
  • Atunci când adolescența nu e trăită, vom experimenta fie îndrăgosteli în afara cuplului, îndrăgosteli desprinse din povești – vom fi practic într-o fugă nebună după Ilene Cosânzene și Feți-Frumoși -, fie vom avea accese de rebeliune.
  • Neexperimentarea etapei sălbatice (femeia sălbatică/bărbatul războinic) la momentul potrivit (după 18 ani, când plecăm de acasă) va îngreuna maturizarea, pentru că în această etapă învățăm ce ne place cu adevărat. O persoană care nu își cunoaște limitele este un exemplu de persoană care nu și-a trăit și integrat etapa sălbatică.
  • Neexperimentarea arhetipului iubitei/amantului va duce la deconectare de corp, relații superficiale, absența unei conexiuni autentice cu partenerul.

Și atunci, dacă toate aceste bucăți sunt neexperimentate, deci neintegrate, căutăm închiderea lor cel mai frecvent prin ieșirea din cuplu sau în afara cuplului, în timp ce rezolvarea adevarăta stă în „confruntarea” cu noi în variantele anterioare și închiderea rănilor în interiorul cuplului. Asta presupune un efort de sinceritate și observație permanentă pentru a descoperi care e energia care te motivează în variile situații pe care le trăiești. Integrarea arhetipului înseamnă ieșirea de sub imperiul rănii și trecerea într-un registru în care acțiunea este lipsită de dramă. În momentul în care reparăm sau încheiem ciclul, relațiile noastre nu mai sunt lupte de putere, ele reprezintă alegeri. Nu înseamnă că, dacă ne vom observa și vom încerca să vindecăm bucata din noi rănită, cuplurile nu vor mai muri, înseamnă doar că decizia de a ne separa va fi mai obiectivă.

  • Copilul interior integrat va aduce în viața ta energia jocului, a ludicului, a creativității.
  • Adolescentul integrat aduce curaj și îndrazneală.
  • Când integrăm femeia sălbatică sau bărbatul războinic devenim conștienți de noi și de limitele noastre.
  • Când integrăm arhetipului iubitei/amantului facem alegeri potrivite și ni le asumăm.

 

Cu drag,

Raluca.

Reclame

2 comentarii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s