Despre depresie

Publicat de

Bine te-am regăsit!

 

Sunt trist, disperat, descurajat, lipsit de putere, fără chef, apatic, nu îmi place nimic, m-am îngrăşat foarte mult, am slăbit foarte tare, nu pot dormi, aş dormi tot timpul, sunt foarte agitat, mă mişc ca un melc, gândesc ca un melc, am uitat, parcă am Alzheimer, sunt inutil, inadecvat, vinovat… nu sunt autentic, nu e de nasul meu, nu am eu capacitatea de a face asta… mă simt mic, mă simt limitat

 

Ai senzaţia că mulţi dintre termenii de mai sus te descriu? Ţi se potrivesc? Te agaţă?

Potrivit unui studiu publicat în 2016 de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), aproximativ 4% din populaţia lumii se confruntă cu depresie, în Europa populaţia afectată cifrându-se la 40,27 de milioane de persoane. Potrivit aceloraşi date, 1 din 10 români este afectat de depresie şi tulburări anxioase. OMS estimează că în 2020, în clasamentul cauzelor de dizabilitate, depresia va ocupa poziţia secundă după afecţiunile cardiovasculare.

„Aproape un sfert din adulţii tineri prezintă un episod depresiv major până la vârsta de 24 de ani, acest grup populaţional fiind mai expus decât oricât altul riscului de declanşare a depresiei.”

Dr. Augustin Cupşa, Medic specialist Neurologie

 

Depresivul vede totul în negru, dar susţine sus şi tare că e cel mai optimist, spune că nu are energie, dar nu are deschiderea de a face ceva pentru a face rost de energie, pentru că aceasta este, din punctul meu de vedere, caracteristica fundamentală a depresiei: INACŢIUNEA. Depresivul va face, va începe, va etc… el niciodată nu face, nu începe, nu trece la treabă. Simplul fapt de a-ţi lua inima în dinţi, de a te mobiliza să faci ceva ce îţi place – spre exemplu, să începi un curs la care tot tânjeşti, să faci sport etc. –, de a îndepărta un factor care îţi creează sau îţi întreţine emoţiile negative – spre exemplu, încheierea unei relaţii – reprezintă paşi mici, dar care consolidează ieşirea din depresie.

Depresia, care este un răspuns exagerat la o situaţie de viaţă (Dr. Augustin Cupşa), este determinată de programe de tipul „Nu merit”, „Nu merit să fiu fericit/iubit/să mi se întâmple lucruri bune” sau „Am uitat ce e iubirea/cum se simte iubirea/cum e să primeşti iubirea/cum să dăruieşti iubirea”.

Ieşirea din depresie presupune un efort de asumare a conştientizării: sunt depresiv… şi când gândul te izbeşte, auzi în minte ecoul: Sunt depresiv! Sunt depresiv! Sunt depresiv!? Şi apoi urmează uimirea acestei conştientizări – şi îţi vine să spui că nu e adevărat, că nu ţi se poate întâmpla ţie asta, cu siguranţă nu ţie – şi apoi vine perioada de refacere, care e o perioadă în care totul pare sau chiar este suspendat, este o perioadă în care vegetezi şi atât, dar acolo în interior lucrurile se reaşează, sunt modificate programele care au susţinut şi hrănit depresia, este o perioadă în care nu ai decât să respiri.

Ai observat cu siguranţă amploarea depresiei. Fie că intri în contact cu copii, tineri sau adulţi şi dacă nu e manifestă, sămânţa depresiei poate fi uşor percepută (mai ales dacă tu o cunoşti bine pentru că ai manifestat-o sau pentru că o trăieşti în prezent). Şi cum altfel ar putea fi când focusul e atât de mare pe exterior, când exteriorul nu foarte sănătos invadează şi cotropeşte tot interiorul şi are o misiune de a adânci prăpastia dintre mine şi mine.

Din punct de vedere spiritual, depresia presupune devalorizare şi culpabilitate. Persoanele depresive trăiesc în trecut şi au dificultăţi în a se detaşa de acesta. Depresivul este captiv, prins între idealuri, vise şi realitate, şi simte constant că dezamăgeşte: că nu se potriveşte imaginii pe care ceilalţi (spune el) au proiectat-o asupra sa, că nu atinge obiectivele setate de celălalt sau ceilalţi. El plasează toată responsabilitatea în exterior. Chimic şi hormonal el este în dezechilibru, pentru că, ca orice boală acţiunea sa este una care afectează mai multe sisteme. În viziunea lui Jacques Martel „depresia îşi are originea într-o situaţie pe care o trăiesc faţă de teritoriul meu, adică faţă de ceea ce îmi aparţine, de spaţiul meu vital, fie că este vorba despre persoane (părinţii mei, copiii mei, prietenii mei etc.), animale (câinele meu, peştişorii mei etc.) sau lucruri (munca mea, casa mea, mobila mea etc. ”

În Marele dicţionar al Bolilor şi Afecţiunilor – Cauzele subtile ale îmbolnăvirii, am găsit o listă cu întrebări utile în munca de investigaţie:

Ce presiune am trăit în copilărie? Care sunt evenimentele importante pe care le-am trăit în copilărie care mă fac acum să consider viaţa lipsită de sens? Care este drama vieţii mele care mă roade în interior? Este vorba despre pierderea unei fiinţe dragi, a raţiunii mele de a fi sau a direcţiei mele în viaţă pe care nu mai reuşesc să o găsesc?

Ca orice boală, şi depresia are o serie de beneficii secundare: prin nevoia de atenţie a depresivului, acesta obţine o sursă de încărcare a rezervorului de atribute pozitive, pentru că depresivul nu se poate valoriza singur, şi, în acelaşi timp, depresia devine un instrument inconştient de manipulare – de teama unor reacţii disproporţionate ceilalţi îşi inhibă reacţiile naturale în preajma depresivului. Pentru a încheia relaţia cu boala, o persoană trebuie să fie dispusă să renunţe la aceste beneficii şi să o facă.

 

O povestioară

Eu sunt Raluca şi am trăit o depresie, de fapt cred că e invers: ea m-a trăit pe mine.

Pe mine m-a agăţat lipsa autenticităţii. Când am început să mă dezmeticesc şi să îmi dau seama că ceva nu e tocmai în regulă, am remarcat că lipsa autenticităţii era elementul care mă enerva în relaţia cu ceilalţi… evident, eram capabilă să o văd pe a celorlalţi şi nu înţelegeam de ce numai astfel de oameni gravitează în jurul meu. Atunci am înţeles semnificaţia afirmaţiei care tot răsărea în drumul meu: „nimic din ce te enervează la ceilalţi nu îţi este străin”. A mea era lipsa de autenticitate şi ceilalţi a mea oglindire erau. Când am conştientizat-o, am rămas cumva suspendată într-o stare de şoc şi uimire – nu îmi venea să cred că eu am trăit o depresie, mă întrebam de ce nu mi-am dat seama, cum de nimeni nu a văzut. Cred că am avut nevoie de o lună în care am stat pur şi simplu cu conştientizarea mea şi am lăsat să vină spre mine răspunsurile: de unde vine, de ce a venit, cum de nu am văzut-o. La finalul perioadei, am înţeles cauza: lipsa iubirii de sine şi senzaţia că nu merit.

Dacă te-a mişcat ceva din cele citite, poate că ar trebui să îţi acorzi puţin timp să te lămureşti de ce te agaţă, să verifici dacă nu cumva e şi cazul tău – îmi amintesc clar că în seara de dinainte de a veni conştientizarea, am început să citesc pur şi simplu despre depresie, chiar nu înţelegeam de unde vine nevoia. Probabil că era momentul potrivit, probabil că eram eu pregătită să dau faţa în faţă cu această bucată din mine… nimic nu vine în câmpul tău până când nu poţi duce acea situaţie, acel adevăr.

Ai putea verifica afirmaţia „Sunt depresiv/ă” utilizând răspunsul corporal şi să începi lucrul cu tine: poţi merge la terapie, poţi începe lucrul cu afirmaţii – Mă iubesc şi mă accept aşa cum sunt!, Mă apreciez pentru tot ceea ce sunt! Merit să fiu iubit/ă! –, poţi să creezi o listă cu lucruri pozitive sau lucruri care îţi plac la tine şi să o completezi zilnic.

Ce este important este să faci ceva pentru că depresia te privează de privilegiul de a fi în contact cu tine, de a cunoaşte resurselor care zac în tine, şi, implicit, nu te lasă să îţi atingi potenţialul.

 

Cu drag,

Raluca.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s