Fațetele iubirii

Publicat de

Bine te-am regăsit!

Ai remarcat şi tu, probabil, că oamenii din jurul tău par să fie din ce în ce mai nefericiţi în relaţia de cuplu, parcă veştile privind divorţul sau despărţirea se înmulţesc. Îţi propun astăzi o călătorie pentru identificarea surselor nefericirii romantice. Echipează-te cu deschidere, curaj şi bunăvoinţă, e foarte probabil că vei descoperi ceva despre tine!

„Mi-am dat seama şi a venit aşa dintr-o dată peste mine, nici măcar nu cred că am suspectat vreodată, deşi cumva simt că ştiu asta dintotdeauna: m-am măritat cu tatăl meu, ca să îi dau mamei mele bărbatul pe care ea şi l-a dorit! Eu am făcut asta cu mine! De ce?” (E., femeie, 34 de ani)

„Ştii S. mi-a dat la un moment dat o palmă. M-am simţit îngrozitor. Parcă eram din nou copil şi asistam la toate bătăile, la tot… De ce am ales să mă mărit cu S.? De ce cu cineva care îmi aminteşte de tata?” (M., femeie, 32 de ani)

„M-am însurat cu mama… cu o femeie indisponibilă emoţional, care mă împiedică să fiu cine sunt, care îmi controlează ieşirile cu prietenii, mersul la petreceri? Tot timpul i-am reproşat soţiei mele că nu merge în cluburi, că m-a separat de prieteni. Şi chiar aşa a fost! Chiar asta pare să fi fost misiunea sa! Oare de ce şi-a asumat acest rol?” (R., bărbat, 38 de ani)

Iar exemplele pot continua:

– un bărbat privat de iubirea tatălui va dezvolta în relaţia cu soţia sa această formă de iubire, chiar dacă ea îi va repeta că nu aceasta este forma de atenţie de care are nevoie,

– o femeie pentru care tatăl reprezintă idealul masculin îl va căuta în toate relaţiile cu sexul opus – mai complicată situaţia în care nu va găsi toate atributele tatălui într-o singură persoană,

– o femeie a cărei mama a fost supusă, dominată sau slabă va opta pentru un partener pe care să îl domine,

– de asemenea, dominatoare va fi şi cea a cărei mamă a încercat să îşi supună bărbatul,

– nesigur pe iubirea mamei, un bărbat o va căuta pe mama pierdută în toate relaţiile etc.

 

Oare care sunt factorii care ne influenţează deciziile privind alegerea unui partener?

Din punctul meu de vedere, înţelegerea relaţiilor romantice pe care le iniţiem şi le dezvoltăm ar trebui să plece de la o introspecţie asupra relaţiei cu părintele dominant. Părintele dominant este cel după care am tânjit, cel a cărui afecţiune am primit-o în doze limitate în copilărie, cel care la un moment dat şi poate doar pentru o secundă ne-a abandonat emoţional, sau poate fi cel care a rămas alături de noi, în timp ce celălalt ne-a abandonat, şi care ne aduce în atenţie toată nefericirea sa, toată nemulţumirea sa, precum şi toate defectele şi imperfecţiunile celuilalt. Este vorba despre acea relaţie în care am încetat să ne mai simţim perfecţi şi compleţi, în care iubirea noastră, precum şi privilegiul de a ne iubi nu au mai fost suficiente.

Toţi aceşti factori stau la baza relaţiilor pe care le dezvoltăm ca adulţi. Cred cu tăria, şi practică demonstrează asta, că toate traumele din copilărie, toate momentele în care nu ne-am simţit iubiţi sau în siguranţă se transformă în scenarii de viaţă pe care le repetăm, şi le repetăm şi le repetăm până când ajungem actori exemplari. Replicăm atât de bine modelele familiale, punem în scenă dorinţele părintelui care ne-a dat un pic mai mult acces la el, ne asumăm atât de bine rolurile de tartor şi salvator încât ajungem captivi, nefericiţi, limitaţi, imperfecţi, ne îngrăşăm pentru a supravieţui, slăbim dramatic pentru că ne dorim pur şi simplu să dispărem, ne îmbolnăvim glanda tiroidă pentru că nu avem curajul să spunem adevărul, ne pierdem mirosul pentru că situaţia „nu ne miroase bine”, dezvoltăm afecţiuni cardiace pentru că nu putem exercita iubirea în forma sa autentică, avem colesterolul mărit pentru că nu mai ştim cum să ne bucurăm, dezvoltăm alergii pentru a atrage atenţia asupra noastră sau pentru că avem nevoie să ne protejăm de ceva, ne îmbolnăvim fierea de atâta melancolie şi furie, rinichii răbufnesc din când în când pentru că nu mai putem tolera partenerul ales, facem frecvent candida pentru că avem nevoie să ne protejăm sexualitatea de relaţia de iubire prea puţin autentică, iar exemplele pot continua.

 

Un adult, care în copilărie a fost martor al unei iubiri infidele, va proiecta în propria relaţie această frică, va sta mereu la pândă şi va căuta cu disperare „ocazia” în care va fi înşelat, pentru că acesta este pur şi simplu scenariul trăit, pentru care el are receptori, pentru care egoul are răspunsuri. Va atrage experienţa, îşi va alege un partener „predispus”, pentru că are nevoie să fie înşelat, pentru că şi în copilărie tot el a fost cel înşelat şi trădat.

Dar care e rolul acestor repetiţii sau al acestor profeţii autoîmplinite?

Răspunsul, deşi greu de crezut, este Vindecarea. Repetitivitatea traumei – că e vorba despre violenţă domestică, de situaţii în care eşti înşelat etc., evident, amploarea diferă – sau pur şi simplu sentimentul că relaţia nu este ceea ce îţi doreşti sau că nu te împlineşte ar trebui operaţionalizate/văzute ca factori declanşatori ai procesului de vindecarea. Care e scenariul care se repetă? Ce emoţii îmi trezeşte? Când le-am mai trăit? Când le-am trăit prima dată? De ce nu mă simt fericit/ă în relaţia de cuplu?

Ar trebui să învăţăm să fim recunoscători durerii şi zbuciumului pe care îl trăim în relaţie pentru că au rolul de a ne ajuta să vindecăm traumele mai adânci, de care poate nici nu ne amintim în totalitate, deşi, cel mai frecvent, alegem să nu ne amintim.

Noi suntem energie. O energie masculină are nevoie de o anumită energie feminină şi invers pentru a-şi putea atinge potenţialul, pentru a se putea înfăţişa în toată splendoarea sa, pentru a-şi da voie să trăiască vulnerabilitatea şi, implicit, iubirea autentică.

Înţelegerea scenariilor urmate de relaţiile noastre romantice, conştientizarea acestora reprezintă primii paşi în debarasarea de model. După conştientizare, parcă un văl se ridică: îţi vezi rana, vezi lipsa de iubire, îţi vezi monstruozitatea, vezi tartorul, vezi victima şi, cel mai probabil, te apucă panica şi nu îţi vine să crezi. Dar da, tu ai trăit toate astea! Tu ai fost, pe rând, monstrul, victima, tartorul… de fapt, marele scenarist! Cauza e, de cele mai multe ori, o relaţie de iubire deficitară cu părinţii, urmată de o internalizare şi mai nefericită a iubirii, iar scopul este vindecarea.

După conştientizare, par să se trezească în tine noi receptori: ai iubirii autentice şi, deloc surprinzător, tot atunci în jurul tău par să graviteze energii compatibile cu noua ta disponibilitate afectivă.

Îţi eşti dator să înlături toată drama, tot ce te ţine în tipare şi care te împiedică să trăieşti autentic. Nu îţi fie frică să te priveşti, să te vezi cu adevărat, renunţă la vinovăţie – şi cel care intră în relaţie cu tine are la fel de multă nevoie de această experienţă pentru a se vindeca! Căutăm sufletele cu traume asemănătoare pentru a ne putea vindeca rănile împreună. Partenerii de cuplu ne sunt întotdeauna maeştri – iar părinţii ne sunt, de fapt, Mari maeştri –, nimeni altcineva nu ar putea râcâi atât de mult în sufletul nostru aşa cum o fac ei, pentru că acesta este rolul asumat: de a ne ajuta să descoperim în noi puterea de a ne vindeca.

În fiecare clipă a vieţii tale, tu eşti perfect, complet şi compatibil cu situaţiile pe care le trăieşti. Trebuie doar să îţi aminteşti asta! Dar dacă şi tu tânjeşti după autentic, trebuie să cultivi o valoare: curajul. Şi da, ştiu că nu e deloc uşor să ai curaj! Dar varianta ta autentică va apărea doar dacă ai curajul să te vezi aşa cum eşti, să te iubeşti şi să te accepţi.

Şi crede-mă merită, iar dacă nu vrei să mă crezi, te provoc să încerci şi să îmi spui cum e!

Îndrăzneşte!

 

Cu drag,

Raluca.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s