Ghid pentru o viață mai simplă

Publicat de

Ne aflăm la începutul unui nou an, suntem plini de energie, plini de planuri și speranțe. Mă gândeam să utilizăm această nouă energie pentru a defini noi termeni de referință pentru viața noastre în 2018.

Cred că ai sesizat și tu ciclicitatea care ne marchează viața an de an. Ne propunem ce să facem, cum să facem, iar pe măsură ce energia din borcanul nostru iese, ne pierdem din motivație și pe alocuri pierdem și sensul. Ceea ce nu e așa de rău, doar că am învățăm să traducem asta (pierderea sensului) în mai multă suferință, în etichete de tipul „eșec”, în multă frustrare și într-un final în mai multă furie. Pe de altă parte, avem tendința de a ne supraîncărca cu acțiuni, emoții, trăiri, obiecte, fără a avea și un sistem de eliberare, îngrădindu-ne astfel capacitatea creatoare. Ce ar fi dacă pentru 2018 ți-ai propune să faci lucrurile un pic altfel? Ai putea testa o perioadă și apoi să evaluezi dacă ți se potrivește sau nu noul model.

Astfel, în 2018:

  1. Sunt deschis. Aleg, în mod conștient, să nu mai proiectez și să nu mai amprentez cu o anumită energie o activitate. Las, pur și simplu, lucrurile să curgă.
  2. Sunt flexibil. Aleg, în mod conștient, să am o agendă zilnică relaxată – există pe agenda aceasta câteva lucruri clare: mers la serviciu în intervalul x-y, petrecut timp cu familia etc., dar, în general, îmi dau voie să experimentez ceea ce vine înspre mine fără să stau să planific fiecare pas. Astfel, mă pot bucura mai mult de cadourile pe care viața mi le face.
  3. Las să plece de la mine ceea ce nu îmi mai servește. Acest pas presupune o curățenie, o îndepărtarea a ceea ce nu mai este în concordanță cu mine sau cu nevoile mele. Poate fi vorba despre o curățenie a casei, a garderobei, până la aspectele mai rafinate ale ființei mele. Elimin tot ce e de prisos pentru a putea primi noul, ceea ce am nevoie acum, în fiecare zi și clipă a vieții mele.
  4. Renunț la toate angajamentele care îmi provoacă disconfort sau suferință. În esență, asta înseamnă că aleg să spun NU acelor aspecte ale vieții care nu sunt în concordanță cu mine. Astfel, pot primi în viața mea doar ceea ce mi se cuvine.
  5. Înlocuiesc mecanismele pe care le-am învățat, dezvoltat și rafinat de a nu mă confrunta cu problemele. Că e vorba de shopping, focus pe distracție, timp petrecut pe facebook, whatsapp etc., toate sunt, în mare măsură, forme de fugă. Pentru noul an, aleg să mă confrunt cu problema atunci când apare. Nu mai las timpul să treacă, nu mai amân, pentru că ignorând problema nu fac decât să acumulez mai multă frustrare, mai multă furie. Rezolvând problema atunci când apare, îmi dau voie să mă eliberez și îmi fac rost de timpul necesar, despre care frecvent spun că îmi lipsește – îmi lipsește pentru că am învățat să consum energie și timp pentru a fugi și a mă ascunde de ceea ce se impune rezolvat -, pentru a face tot ceea ce îmi doresc.
  6. Pun accent pe disciplină. Învăț să îmi stabilesc prioritățile pentru a putea da tot ceea ce am mai bun la un moment dat. Încercând să fac cât mai multe sarcini în același timp îmi îngrădesc capacitatea de a-mi mobiliza resursele, îmi limitez creativitatea. A mă dedica unei singure activități din multitudinea pe care trebuie să o perfomez, îmi impune o anumită disciplină, mă obligă să mă organizez, să identific cu rapiditate și ușurință plusurile de care dispun și pe care le pot mobiliza pentru a răspunde cât mai bine task-ului pe care îl am de rezolvat într-un timp rezonabil, care să îmi permită finalizarea în termen a tuturor celorlalte activități.

Așa că, în noul an, fii deschis, flexibil, disciplinat și lasă-l să te surprindă zi de zi, pentru că proiectând mai puțin ai să descoperi cât de surprinzătoare este viața și cum, în mod magic, reușește să îți aducă toate experiențele de care tu ai nevoie cu adevărat… chiar dacă tu nu ai renunțat încă să le califici drept bune sau rele.

Să ai o zi minunată și un an și mai minunat!
Cu drag,

Raluca.

 

La final de an

Ne apropiem cu pași rapizi de finalul acestui an, pe care mulți dintre noi l-am resimțit ca fiind dificil, cu multe drame desfășurându-se plenar, cu depresii, multă moarte, multă boală, multe despărțiri, nenumărate conștientizări… mult dramatism anul acesta și extrem de multe lecții de învățat și asimilat. Pe scurt, 2017 a fost un an de creștere rapidă.

Am primit pe email un exercițiu drăguț și mă gândeam că poate ți-ar fi și ție util. Ce trebuie să faci este să te retragi în singurătate. Ia cu tine și câteva coli și dă-ți voie să urmărești pe un mare ecran de cinema pe care îl activezi mental cum s-a desfășurat 2017. Inventariază toate momentele în care ai fost zdruncinat, în care ai simțit că îți fuge pământul de sub picioare, când ai simțit că rămâi fără aer, când boala a atins cota maximă, când a trebuit să iei decizia de a-ți  schimba viața. Fă bine și reamintește-ți și momentele în care te-ai iubit, în care te-ai apreciat, în care pur și simplu ți-a plăcut de tine. Privește-le pe toate proiectate pe ecran. Doar observă-le, fără a face orice judecată. Întoarce-te și pune-le pe hârtie. Apoi, lucrează-le pe rând. Amintește-ți ce ai simțit în fiecare dintre aceste secvențe. Urmărește-ți emoțiile de acum. Notează-le! Găsește beneficiul sau câștigul din fiecare dintre aceste situații. Și mai încearcă să identifici ceva: modele de comportament care se repetă în situațiile similare.

Exemplu:

Pe 24 aprilie i-am pierdut pe ei, pe prietenii mei dragi. M-am simțit blocată, fără replică, goală emoțional, antrenându-mă pentru o perioadă într-o luptă absurdă încercând să înțeleg cum de călătoria lor a trebuit să se încheie atât de devreme și brutal. În planul acesta, fizic, puteam doar să respir. Atât, nimic mai mult. Doar respiram. Acum simt în inimă aceeași suspendare și uimire și parcă nu îmi vine să cred că a trecut atâta timp. Ce am câștigat? Curaj să fac ceea ce simt și îmi doresc, conștiința că e în regulă și că trebuie să comunici ceea ce simți, să îți exprimi aprecierea, recunoștința de fiecare dată când poți… ca să nu ai regrete. Pattern: nevoia de retragere în singurătate pentru a-mi trăi suferința, pentru a mă remonta.

Lista ar putea să conțină:

Obiectivele personale atinse

Rezultatele profesionale

Varii situații de viață

Relații personale îmbunătățite sau încheiate

Decizii luate

Limite depășite

Apoi vezi ce iubești sau pentru ce îți ești recunoscător în fiecare dintre situații.

După ce ai completat lista, citește-o cu voce tare. Ai să simți că toate câștigurile te încarcă, că tot ceea ce nu te-a distrus (și, în mare, nimic nu te poate distruge pe Tine, ca esență), te-a făcut și mai puternic, și mai ancorat în tine. Arată-ți recunoștința pentru tot ce ai trăit anul acesta, pentru tot ceea ai obținut și pentru tot ceea ce ai înlăturat din viața ta. Totul este bine! ȘI ia cu tine în noul an toată încărcătura pozitivă. Îți aparține! Bucură-te de ea!

Să ai un an nou minunat, să fii voios, blând, deschis, flexibil, iubitor… pentru ca toate astea să vină și înspre tine.

Mulțumesc www.numerologist.com pentru idee și provocare

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s