Haos, haos… și încă puțin haos

Publicat de

Totul în jurul meu este haos. Eu sunt haos. În trupul meu, totul e haos, bolile se nasc și mor pe măsură ce eu aleg să stau cumva imobilizată sau suspendată în haos. Nici nu mai știu ce gând e al meu sau care e sensul tuturor gândurilor. Totul este pe repede înainte sau pe foarte încet, nu mai e urmă de măsură în mine, așa că îmi dau seama cu greu dacă se întâmplă prea repede sau mult prea lent. Și simt că mă destructurez și îmi revin și totul pare să fie atât de nou și totuși feeling-ul e că s-a întâmplat deja cu mult înainte și că așa trebuia să fie și că așa e natural să fie. Am intuiții și premoniții și simt că nu mai știu nimic sau poate știu prea mult.

Haos, haos, haos… și lipsa aerului…

Îmi simt, efectiv, pieptul prea mic pentru nevoia mea de a respira și, pe măsură ce încerc să aduc mai mult aer, un nod mi se pune în gât și fizic mă rănește, mă rănește respirația… e drept nici răceala asta nu mă ajută, ba chiar complică totul pentru că mai îmi dă niște indicii pe care eu tot aleg să le ignor ca să pot să trăiesc acest haos.

Primul meu instinct sau reacție în haos e să mă afund. Mă las pradă și fiecare celulă a corpului meu este invadată de fiecare frică, de toată nesiguranța. Toate își fac mendrele cu mine. În haos, nesiguranța, inutilitatea (sentimentul de a fi inutil) și golirea de sens sunt reginele. Și cu greu ai să mai găsești niște coechipieri cu o mai bună comunicare și cu un  rol mai precis decât în cazul acestora: disoluția/descompunerea/dizolvarea. Acesta este obiectivul și, de data aceasta, eu sunt ținta! Și eu mă las, alunec parcă tot mai jos, tot mai jos, până unde nimic nu mai are niciun sens, până când mintea rămâne fără niciun argument, până când sufletul se va fi îndoit de toate cele simțite. Dar e obligat să facă asta și oricum nu cred că eu am forța să mă împotrivesc. A trecut (el, sufletul) prin transformări profunde și, acum, trebuie să le arate. Emoțional, când ajungi atât de jos, ești atât de fragil încât până și un inspir mai puternic te rănește. Sau cel puțin așa simți. Dar, doar ajungând atât de fragil, de nesigur, de speriat, de privat de orice urmă de argument care să susțină bunătatea, frumusețea, perfecțiunea și integralitatea ta emoțională, fizică și psihică, și când orice cuvânt dătător de speranță din afară se încăpățânează să poposească în haosul meu, doar ajungând aici și trăgând cu nesaț aer în piept pot să încep să reconstruiesc din nou drumul înspre MINE.

Chiar și în haos am un minimum de certitudine… venită din faptul că am mai fost pe acolo. Și știi și tu că, cumva, până și haosul se va organiza, vălurile se vor ridica, vei găsi în interior speranța, îți vei spune cuvintele acelea magice care te scot din mlaștina în care te-ai afundat.

Nu știu cum a fost anul acesta pentru tine, dar pentru mine a fost haos. Îmi dau seama pe măsură ce scriu că, de fapt, asta a fost 2017: un haos persistent și abia acum și destul de timid încep să întrezăresc ceva luminițe și noile fundamente ale vieții mele… noi până la următoarea restructurare. Față de cea care eram la începutul anului, acum resimt transformarea până la nivelul veștmântul energetic al corpului meu, de care abia acum am devenit pe deplin conștientă. Foarte puține din cele care gravitau în jurul meu în ianuarie ar mai putea acum să andocheze și să se hrănească cu această nouă esență.

Anul acesta am rămas frecvent fără suficient aer. Am tot încercat să găsesc o explicație pentru toate aceste dezvoltări trăite. De ce acum? De ce aici? Adică înțeleg că se impuneau, dar de ce violent și în ritm accelerat? Singura chestie care a făcut un pic de sens am găsit-o în numerologie. În anul cu vibrație 1, tot ceea ce nu mai trebuie să existe, se oprește, precum se naște tot ceea ce trebuie să se nască. Și asta a fost forma pe care transformările (pe care trebuia să le trăiesc) au luat-o în viața mea: Haos, un haos dublat de o lipsă acută și dureroasă de aer.

Pentru că cere primeneală, pentru că cere găsirea unor soluții prin care tot ce e vechi, perimat, nesănătos, inadecvat să se încheie, haosul acordează fin interiorul și exteriorul. Și e greu și înnebunitor traiul în haos, dar având în vedere predispoziția de a acumula, și a acumula, de a reține și de a nu elibera, plus frica de a părăsi zona de confort, nici nu se putea altfel.

Cred că poți spune că e un fel de bilanț articolul acesta. Așa că, te invit, acum în apropierea lui 31 decembrie, să îți acorzi puțin timp pentru a face și tu un bilanț. Cum ești acum? Câte frici ai lucrat? Câte frânghii de siguranța ai tăiat anul asta? A fost un an bun? Tu ești mai bun/ă, mai puternic/ă? Te iubești și te apreciezi mai mult acum? Pentru mine, ieșirea din haos se bazează pe acestea două. Asta îmi reamintesc când sunt pe pantă, alunecând, că mă iubesc (și că merit iubirea) și că sunt atâtea lucruri pentru care mă apreciez și că, în virtutea tuturor acestora, trebuie să reinstitui ordinea și să ies din haos.

 

Cu drag,

Raluca.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s