Îmi e frică să îmi fie bine…

Publicat de

Bine te-am regăsit!

În articolul trecut, autoarea (care nu sunt eu) vorbea despre un cufărul plin cu frici. Îți propun astăzi să aducem în lumină o frică surprinzătoare (cel puțin, așa am perceput-o eu la prima întâlnire cu ea): teama de a-ți fi bine.

Și dacă ai avea șansa să primești, pe bune, tot ceea ce meriți? Și dacă ai avea șansa să fii fericit? Ce ai face? Oare ai profita de ea? Și, în continuare, cum ar fi dacă mintea ta nu ar mai da un termen de valabilitate perioadei în care vei experimenta meritocrația, fericirea, starea de bine? Ai ști ce să faci cu tine în acest nou context?

Asta da frică! Câți dintre voi ar spune că e o prostie sau că nu există? Pun pariu că destul de mulți. Și vă înțeleg, când am auzit-o enunțată de clienta mea am zis ”uau, iată, în sfârșit, ceva ce nu reprezintă propria mea oglindire!”

Chiar mi se părea că nu îmi aparține sau că nu gravitează în câmpul meu… încordarea asta m-a făcut să o văd și să o procesez mai greu.

“Totul merge perfect. F. mă face să mă simt împlinită, familia mea îl acceptă, iar a lui pe mine, dar e ceva în mine care mă face să fiu foarte reținută, temătoare, chiar anxioasă. Am mai trăit de-a lungul vieții starea astea că totul este bine și, ce să vezi, lucrurile au luat o turnură destul de nasoală, și nu a mai fost atât de bine, dar măcar am știut cum să mă remontez. Nici nu știu ce aș face dacă filmul s-ar încheia altfel … și asta e problema acum, că simt că o să fie într-un final bine.” (M., femeie, 40+)

”Da, îmi e frică să îmi fie bine. Îmi e frică să trăiesc o viață liniștită, fără agitație egotică, fără o frică legată de consecințe, de drame, de teatralitate, fără să fiu obligată să mă port cu cele mai fine mânușițe pentru a nu deranja, presupun că îmi e frică de liniște… îmi e frică de toate astea pentru că nu am avut oportunitatea de a le experimenta până acum.” (C., femeie, 30+)

Din ce în ce mai multe femei vorbesc despre această teamă de a-ți fi bine. Îmi imaginez că lucrurile nu stau diferit nici pentru bărbați. Întotdeauna teama aceasta se activează în momentul în care persoana în cauză trebuie să facă o schimbare în viața sa, să renunțe la ceva, să se îndrepte către un teritoriu nou. Simplu spus, apare în momentul în care se impune luarea unei decizii pentru schimbarea unei situaţii care nu mai corespunde interesului meu actual, care îmi cauzează suferinţă sau îmi limitează fericirea/bucuria/ satisfacţia. Și funcționează teama aceasta în strânsă legătură cu perspectiva asupra eșecului, a modului de raportare la greșeală, a modului în care știu să mă tratez cu blândețe, acceptare, iubire.

Ce înseamnă să îți fie frică că o să fie bine? Cum metabolizezi frica asta? Când a fost sădită sămânța acestei frici?

”Frica asta este de fapt lipsa speranței că lucrurile pot fi vreodată bine și că ți se cuvine să trăiești lucruri bune.” (D., femeie, 35 de ani)

Ce presupune oare eliberarea de sub imperiul ei? Vă propun un exercițiu de descompunere a fricii. Pentru a descompune o frică trebuie să vezi: 1. pe ce se fundamentează – întotdeauna sunt niște programe, niște  credințe, cel mai adesea asimilate în copilărie -, 2. care e mecanismul prin intermediul căruia acționează, 3. ce forme îmbracă.

Programe/Credințe limitative Mecanism Se materializează în:
Nu merit să fiu fericit/ să mi se întâmple lucruri bune

Nu cred în fericire

Nu cred în bine

Binele și fericirea sunt plictisitoare

Nu sunt suficient de bun

Nu am voie să greșesc

Autosabotarea, prin:

Amânare

Non-decizie

 

Frică de dezintegrare

Frica de moarte

Frica de necunoscut

 

 

Frica asta de a-ți fi bine are legătură cu ceea ce crezi tu că meriți, adică, mai corect spus, cu ceea ce ți s-a spus de-a lungul vieții că ți se cuvine. A depăși frica asta înseamnă a-ți părăsi zona de  confort, pentru că ea nu e structurată pe lucruri neapărat bune sau utile, ci pe cele cărora le poți face față – răni, forme de agresiune, de interpretare sau decodificare a iubirii, acceptării, fericirii.

A depăși frica aceasta înseamnă să te vezi în toată splendoare: Sunt propriul meu sabotor și deși știu că e benefic pentru mine, spre exemplu, să închei o relație, pe care de altfel o și doresc încheiată, duc doliul după acea relație un pic mai departe, mă întorc în trecut, aproape că rescriu mental relația și mă mai păcălesc un pic, din simplu motiv că a ieși din zona de nefericire zilnică înseamnă trecerea într-o zonă de mai bine, de un pic mai bine, iar eu, foarte probabil, am uitat sau nu am știut niciodată cum să mă port într-o zonă guvernată de bine.

Pentru intrarea în scenariul dictat de starea de bine trebuie să iau o decizie și aici lucrurile devin foarte complicate. O decizie poate să fie:

–          Amânată pentru că ne construim scenarii de suferinţă pe care le colantăm bine de tot peste toate deciziile pe care le avem de luat

–          Un proces de ieșire din zona de confort

–          O asumare a propriului destin

–          O cedare în fața celorlalți

Fiecare dintre noi funcționează și acționează în baza unui pattern decizional, învățat de la persoane apropiate cărora le-am acordat titlul de modele sau construit de-a lungul timpului. Din punctul meu de vedere, un pattern decizional cuprinde următorii factori: cum te raportezi și cum reacționezi la schimbare, câtă încredere ai în propriile forţe, cât de autonom ești.

Oamenii sunt destul de reticenţi atunci când vine vorba despre schimbare, aceasta fiind una dintre explicaţiile amânării luării deciziei. Oamenii ştiu că o decizie luată va produce nişte efecte, deci va apărea o schimbare, o modificare a modului de trăi cu care s-au obişnuit, știu că o decizie îi va obliga un pic (sau mai mult) să îşi părăsească zona de confort.

Rigiditatea aceasta, frica de nou reprezintă elemente învăţate încă din copilărie când eram  bombardaţi şi programaţi cu afirmaţii de tipul: trebuie să te comporţi ca ceilalţi în societate; trebuie să înveţi aceleaşi lucruri; drumul cel mai scurt este cel pe care îl cunoşti; chiar dacă nu îţi place materia x, trebuie să înveţi; vezi ce alegeri faci, greşeala nu e acceptabilă; să nu ne faci de râs; nu eşti suficient de bun; renunţi imediat ce dai de greu. Aşa că, dacă ceilalţi sunt nefericiţi, se complac, nu renunţă, se încordează, amână, ți se pare normal să le faci şi tu. Și atunci, cum să nu se instaleze frica de bine, dacă ni se repetă doar opțiunile negative, dacă ne sunt comunicate doar limitele și limitările. De unde să intuim că starea de bine e ceva natural, care ne aparține și la care avem dreptul să aspirăm?

De acolo vina când trebuie să trăieşti cu o decizie care te duce într-o altă zonă, guvernată de alte principii. E adevărat că decizia pe care o iei tu, cu care tu eşti împăcat poate să producă suferinţă în ceilalţi, dar până la urmă cui îi eşti tu cel mai dator? Ţie! Trebuie să îţi urmezi calea spre esenţa ta și să încerci să reduci la minimum rănile pe care le provoci pe parcurs!

De asemenea, trebuie să înveți să te ierți: să te ierți că ai tendința de a amâna, de a abandona luarea unei decizii. Tu ești într-un proces de vindecare, ești încă guvernat de diverse programe, care activează și întrețin anumite frici, și toate îți guvernează încă scenariul de viață și fac procesele decizionale complexe, complicate și anevoioase.

Pe măsură ce eliberăm din toate aceste programe și credințe limitative, activăm acei receptori pe care îi avem în noi privind starea de bine. Nevoia de a lua o decizie, deci de a produce schimbare, apare tocmai pentru că nu ne e bine și asta ar trebui să fie bine imprimat pe ecranul care se activează în mintea noastră, precum și mesajul că ne suntem datori sau că avem obligația să căutăm starea de bine, pentru că o merităm.

Ceea ce face procesul de luare a deciziei dificil ține și de modul în care sunt percepute efectele unei decizii. Dar, oare, există decizii proaste? Eu, personal, nu cred. Dacă desfăşurarea ulterioară nu corespunde, este pentru că ai ales să proiectezi şi să ai aşteptări, iar dezamăgirea vine de aici, dar dacă în câmpul tău energetic a apărut nevoia luării unei decizii, atunci decizia chiar trebuia luată, iar dacă ai simțit organic să te îndrepți spre un scenariu, este pentru că aceea era calea ta. Încearcă să vezi ce beneficii reale ai obţinut. Poate că acesta este drumul pe care trebuie să te afli, poate că aceasta este cale care trebuie urmată pentru a ajunge la tine.

Eu știu că a lua o decizie e treabă complicată, că e dificil să îți asumi și că e mi simplu să stai în zona de confort, dar ce beneficii reale ai? Dă-ți un răspuns autentic! Dacă te-ai săturat să stai în zona gri a non-deciziei, dacă tânjești după starea de bine, îți propun să folosești următoarele instrumente.

  1. Instrumente utile în special celor bine ancorați în ei, cu încredere în propriile forțe:
  1. În urmă cu câteva săptămâni v-am adus în atenţie un instrument de lucru care poate fi utilizat şi în luarea deciziei: reacţia corporală. Fii atent la ceea ce se întâmplă cu tine când eşti confruntat cu nevoia de a lua o decizie. Citeşte despre aceste somatizări, dă-le un sens. Pune-ţi întrebări: Este această decizie benefică pentru mine? Ascultă, răspunsul va ajunge la tine cu siguranţă, pentru că toate structurile tale ştiu în fiecare secundă adevărul.
  2. Cumpără-ți o agendă și începe un prim capitol în care să consemnezi pe măsură ce îți amintești tot ce ți s-a spus despre a lua o decizie, despre schimbare, despre ceea ce meriți, adaugă tot ceea ce apare în câmpul tău atunci când ai de luat o decizie și activează Observatorul. Observă-le pe toate și nu te mai lăsa condus de ele.
  3. Cel mai autentic instrument de luare a deciziei este, în viziunea mea, ascultarea intuiţiei. Intuiţia reprezintă „o voce din interior care ne spune ce trebuie să facem”. Este o formă de cunoaştere, pe care cei mai mulţi dintre noi, din frică, aleg să o ignore… bine și societatea își face magistral treaba și golește de sens și semnificație încă de la începutul vieții noastre acest dar divin.

 

Deblocarea intuiţiei:

  1. acordă-ţi timp şi vezi ce voci identifici în interiorul tău: normativă (ar trebui să/ai voie/nu ai voie), intuitivă (ia-ţi umbrela, o să plouă; alege alt drumu, o să fie un accident etc.), impulsivă (vocea primei reacţii, este destul de agresivă), vocea emoţiilor. Ascultă-le tonalitatea și învață să le diferențiezi pentru a ști pe care să o asculți.
  2. notează pe hârtie toate informaţiile – ce voci ai descoperit
  1. Atunci când eşti pus în situaţia de a lua decizii importante – căsătorie, divorţ, copii – dă-ţi timp pentru a procesa ce ai pierdut – e dreptul tău la doliu. Plângi ce ai pierdut: în cazul divorţului – căsătoria cu bune şi rele pe care ai ales să o închei -, în cazul căsătoriei – libertatea nemărginită la care renunţi pentru a-ţi duce viaţa alături de cineva -, în cazul deciziei de a face un copil – timpul nelimitat petrecut în doi, perioadele fără aşa mari responsabilităţi, perioadele în care nu trebuia să servești drept model.
  1. Instrumente utile celor mai vulnerabili, celor mai sensibili:
  1. Găsește-ți un partener care să te însoțească pe acest drum al evoluției personale, care să te susțină în momentul în care ești cel mai vulnerabil.
  2. Apelează la ajutor specializat – psiholog sau consilier de dezvoltare
  3. Folosește formularul de la rubrica Contact – poate găsești în mine partenerul de care ai nevoie.
  4. Încearcă să utilizezi din instrumentele de la punctul A. Încet, încet vei căpăta încrederea necesară în manevrarea lor.

Cu drag,

Raluca.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s