În ciuda tuturor neajunsurilor, aleg să mă iubesc și să mă accept așa cum sunt

Nimeni nu ne-a învățat să ne acceptăm așa cum suntem sau să ne placă de noi cu toate defectele, imperfecțiunile și neajunsurile noastre, dar toți adulții din jurul nostru au depus eforturi să ne facă acceptabili pentru ceilalți.

Nimeni nu a plasat sursa bucuriei și mulțumirii în interiorul nostru, ci au fost și ele externalizate și au fost legate de cât de multă mulțumire și bucurie generăm în celălalt.

Într-un mediu familial așezat, pozitiv, copilul învață bucuria de a fi tot ceea ce este: unui copil care crește într-un astfel de mediu nu îi este reprimată partea întunecată, ci i se insuflă faptul că emoțiile negative sunt naturale și că el e ok chiar dacă le simte și le comunică. O astfel de familie nu cenzurează, nu se luptă cu ceea ce este, nu ignoră realitatea, iar acel copil are toate șansele să fie la maturitate o persoană mai conectată cu sinele său autentic. Un astfel de copil operează cu ușurință concepte precum acceptarea de sine și a celorlalți și iertarea.

Dar un astfel de model este mai rar întâlnit. Uită-te în jurul tău și observă câtă acceptare și iertare există. Nu prea e, nu? Adică ne agităm cu toții să respectăm ce am preluat din biblie: iubește-ți aproapele ca pe tine însuți și întoarce și celălalt obraz. Iar noi putem juca rolurile ca să fim acceptați, numai că noi chiar îi iubim pe ceilalți așa cum ne iubim și pe noi, adică prea puțin și prea condiționat, și de iertat ne facem că iertăm …. dar nu uităm.

Tu ai învățat la un moment dat că nu ești suficient și ai înțeles de la adulții din jur că scopul este să fii acceptat și acceptabil. În acel moment ai învățat să nu te mai uiți la tine cu adevărat (pentru că în tine erau și bucățile acelea refuzate sau condamnate de cei din jur) și ai învățat să te privești ca pe un maldăr de bucăți etichetate și definite de alții, și ai internalizat toate aceste identificări pe care le-au făcut ceilalți pentru tine. Atunci am învățat că ceva nu e în regulă cu noi. Atunci am învățat că realitatea așa cum e, nu e OK. Acesta este momentul în care non-acceptarea a devenit unul dintre principiile după care ne-am construit viața.

Povestioară

În urmă cu ceva timp, fiica-mea a trecut printr-un episod de furie. Ceva îi producea atâta disconfort încât a apelat la limbajul urât. Când am aflat, m-am făcut ca un arici și am început să țin predici unui copil de 6 ani. Consumul meu interior era uriaș. Cum era posibil ca un copil al meu să fie furios și să și comunice asta – când neam de neamul meu nu își dăduse voie să experimenteze furia? Te rog să citești copil al meu nu ca formă de aroganță sau superioritate, ci ca al meu, al celei care încercase tot timpul să facă frumos și bine, în ciuda trăirilor din interior. Așa că eroul salvator a devenit cât tot pământul și am început să mă lupt cu monstrul care pusese stăpânire pe copilul meu. Noroc că am acces la niște instrumente mișto, așa că i-am propus să lucrăm furia în  Tehnici de Eliberare Emoțională (EFT). Pentru că ne mai jucasem cu EFT și pentru că a înțeles că trebuie să facă ceva să potolească monstrul care se activase în mine, sau pentru că pur și simplu voia să scape de gura mea, ne-am îmbarcat în lupta cu monstrul furiei. Am lucrat 30 de zile, dar ce e minunat e că pe parcurs am ajuns la sursa problemei: EU. Eu îmi sau, mai bine zis, mie îmi fusese cenzurat dreptul de a fi furioasă. Oamenii nu se simt furioși aiurea, au tot dreptul să se simtă așa atunci când le este încălcată o limită. Lucrând cu fiica-mea am reușit să văd cu claritate acel moment în care am tras concluzia că a-ți comunica furia este interpretat de adulți ca fiind ceva imoral, neadecvat, că e o formă de a-ți spăla rufele în public… iar în cultura noastră e tare nasol să faci asta. Văzând furia fiicei mele, lucrând cu ea, mi-am dat mie voie să mă simt furioasă, să simt tot ceea ce ascunsesem sub preș. Am înțeles că este dreptul meu să mă simt într-un anumit fel. Și înțelegerea asta m-a făcut să mă retrag și să îi dau voie fiicei mele să își experimenteze propriile trăiri, dându-i ceva care să o ajute să elibereze ceea ce simțea – EFT, un instrument despre care o să încep să îți povestesc mai multe de săptămâna viitoare – și să o las pe ea să tragă concluzia privind modul în care să își exprime furia și ce se poate întâmpla adoptând diverse comportamente. Când celălalt îți cenzurează exprimarea unei trăiri negative – pentru că așa a fost și el învățat la rândul său -, trezește în tine monstrul vinovăție și nu îți permite găsirea unei forme adecvate de eliberare a trăirii. În definitiv, ne întrupăm pentru a găsi cea mai bună formă de comunicare a ceea ce suntem. Am înțeles că, de fapt, acesta ar trebui să fie rolul părintelui, să ajute copilul să își accepte trăirile și să înțeleagă că e grozav, perfect, frumos cu toate emoțiile astea negative și îi să îi dea o baghetă magică prin care să ventileze toate trăirile.

Dacă am fi la Furioșii Anonimi, acum aș putea să iau cuvântul:

Salut! Eu sunt Raluca și o parte din mine încă e furioasă și o altă parte încă simte nevoia să respingă această furie. Dar e în regulă, eu sunt ok, chiar și cu aceste bucăți. Eu aleg să mă iubesc și să mă accept așa cum sunt, cu toate defectele, imperfecțiunile și neajunsurile mele.

Așadar, ce înseamnă a te accepta? A sta drept în fața ta și a celorlalți, conținând în tine toate bucățile pe care ai atașat etichete sau pe care le-ai separat în categorii – bun-rău, acceptabil-inacceptabil -, dându-ți voie să simți tot ceea ce simți, văzându-te așa cum ai învățat să fii sau că ești, tratându-te cu blândețe pentru ceea ce ai învățat să fii, iertându-te pentru toată suferința pe care ți-ai provocat-o și pe care ai provocat-o altora, precum și iertându-i pe adulții din viața ta.

Acceptarea de sine este un cadou pe care ni-l facem: încetăm să mai dorim să fim altcineva decât persoana care suntem, până când aflăm cine suntem și începem să facem alte alegeri.

Să nu confunzi o clipă acceptarea de sine cu resemnarea. Nu există semnul egal între cele două. Acceptarea permite redefinirea pe baze mai solide și mai adecvate. Acceptând ceea ce este, ne eliberăm de sub imperiul rănilor provocate de abandonurile suferite, de furie, de lipsa de control, de judecăți, de perfecționism, de tot ceea ce ne face rău. Dacă accept cum sunt înseamnă că îmi asum responsabilitatea pentru ceea ce sunt și fac. Acceptarea de sine presupune curaj; curaj să privesc ceea ce mă definește în această etapă, curaj să admit că sunt în această etapă, curaj să îmi asum responsabilitatea. Și curajul aduce o nouă energie, curajul acesta de a vedea lucrurile așa cum sunt reprezintă condiția optimă pentru redefinire pentru că văzând realitatea pot să fac alegeri care să o modeleze pentru a trăi în acord cu nevoile mele, cu ceea ce sunt și cu ceea ce îmi face bine.

 

Iată ce zici și alții că ar fi acceptarea de sine:

„După părerea mea, dragostea de sine începe cu a nu ne mai critica pe noi înșine deloc, pentru nimic. Criticismul ne-ar prinde exact în tiparul pe care încercăm să îl schimbăm. Înțelegerea și gentilețea față de noi înșine, ne ajută să ieșim din acest tipar. Adu-ți aminte că te-ai autocriticat atâția ani și n-a mers. Încearcă să te aprobi și să vezi ce se va întâmpla.”(Louise Hay)

„Iubirea adevărată este experiența de a fi tu însuți. Nicio transformare nu este posibilă fără acceptare. Acceptarea este elementul declanșator al procesului de vindecare. De fapt, veți descoperi surprinși că, cu cât vă veți acorda mai mult dreptul de a trăda, de a respinge, de a abandona, de a umili, de a fi nedrept, cu atât mai puțin o veți face.

A accepta înseamnă a ne acorda nouă înșine dreptul de a experimenta și de a învăța prin intermediul a ceea ce trăim.

Atâta timp cât o experiență este trăită în non-acceptare, adică fiind judecată, în culpabilitate, teamă, regret sau orice altă formă de non-acceptare, oamenii își atrag fără încetare circumstanțele și persoanele care îi fac să retrăiască aceeași experiență.” (Lise Bourbeau)

„Cine se iartă pe sine renunță practic la a se respinge pe sine. Începe astfel un proces de autoacceptare și de iubire de sine, care va crește atât de mult încât în final omul ajunge să se accepte exact așa cum este. Acesta este începutul vieții de om liber. Iertarea este cheia.” (Don Miguel de Ruiz)

„Acceptarea reprezintă reconcilierea interioară dintre minte și emoții care elimină nevoia sau dorința de a modifica sau de a repara ceea ce este; capacitatea de a te conține așa cum ești, văzându-te ca adecvat sau potrivit.” (Iyanla Vazant)

Cu drag,

Raluca.

Reclame

Publicat de

ralucarauta

Eu sunt Raluca şi sunt trainer de dezvoltare personală, practician EFT (Tehnici de Eliberare Emoțională) și Theta healer. De-a lungul vieţii, parcursul meu profesional a fost un şir de încercări, cu salturi din domeniul bancar către presă şi mediul nonguvernamental. În toate m-am regăsit câte puţin, ca apoi să mă pierd definitiv. De ce? Aveam să înţeleg mai târziu când am descoperit că ceea ce căutam eu cu ardoare era vocaţia, nu un job care să îmi asigure liniştea financiară. Dar vocaţia mi-am descoperit-o în timp ce mă căutam şi mă descopeream pe mine. Şi aş fi putut chiar să nu îmi dau seama că vocaţia mea e de a sprijini oamenii, dacă nu aş fi avut în preajma mea persoane care să îmi deschidă ochii, care să mă tragă de urechi şi să mă întrebe dacă văd că fac deja ceea ce trebuie să fac:)). Momentul zero pentru trezirea mea a fost naşterea fiicei mele. Atunci îmi stăruia în minte doar întrearea Cine sunt eu? Cine mai sunt eu? Abia devenisem mamă, rol la care visasem de când mă ştiam şi care s-a materializat destul de greu (deşi toate funcţionau în parametri normali), şi cu toate astea eram nemulţumită, nefericită, descurajată, pierdută - şi nu, nu e vorba despre vreo drepresie post-partum. Întâmplarea a făcut ca, în perioada aceea, prietena mea cea mai bună să organizeze seri de meditaţie şi diverse workshop-uri şi m-a chemat la unul dintre evenimente. Au trecut 5 ani de atunci (ani de muncă neîntreruptă, de dezintegrare şi de reconstrucţie pe baze autentice) şi totuşi acele prime meditaţii de împăcare cu copilul interior şi de aflare a arhetipului feminin încă îmi stăruie în minte. Atâtea răni au scos la suprafaţă şi atâta înţelegere au adus încât stau la baza procesului meu de regăsire. Astfel, am început să lucrez cu mine, să-mi descopăr rănile şi straturile de ego pe care le adăugasem de-a lungul acestei vieţi, să îmi amintesc de mine, să fac terapie, să descopăr şi să vindec depresia în care mă scăldasem ani de zile, să îmi găsesc vocaţia, să mă bucur pentru tot ceea ce mi se întâmplă, să accept tot ceea ce se întâmplă. Consilierea de dezvoltare personală Ni se spune că viaţa e grea, complicată şi că şansele de reuşită ţin mai degrabă de puterea financiară decât de forţa noastră interioară, suntem educaţi să credem că puterea noastră echivalează cu câți bani facem, cu percepţia celorlalţi asupra noastră, cu evaluările lor asupra noastră… deşi evaluările lor sunt doar concluziile lor din perspectiva propriei experienţe şi a criteriilor pe care ei le au pentru propria persoană. Şi aşa ajungem să fim nişte adulţi nefericiţi, timoraţi, anxioşi, dependenţi de ceilalţi, focusaţi pe exterior, cocoşaţi, cu respiraţie superficială. Splitaţi între ură şi milă, puşi la zid de judecătorul din interiorul nostru, ne îndepărtăm cu o viteză uluitoare de valorile autentice IUBIRE şi COMPASIUNE, care prea rar ne influenţează relaţia cu propria persoană şi cu ceilalţi. Dar dacă ar exista ceva care schimbe tot acest tablou? Dacă am putea avea o altă abordare a vieţii? Pentru mine, consilierea de dezvoltare personală asta a făcut, ea a fost răspunsul pe care îl căutam. Consilierea de dezvoltare personală se adresează persoanelor sănătoase psihic, care sunt în căutarea unor răspunsuri, a unei noi perspective. Este o terapie de sprijin pe drumul căutării autenticului, a esenţei din fiecare persoană, iar esenţa noastră înseamnă IUBIRE şi COMPASIUNE. Dacă rezonezi cu ceea ce scriu, dacă te afli şi tu într-un proces de reîntoarcere în tine, către esenţa ta, si ai nevoie de un partener pe acest drum pe alocuri foarte dificil, te invit să îmi scrii pentru a stabili o şedinţă de consiliere. Pentru a stabili detaliile întâlnirii, poţi folosi formularul de la rubrica contact. Cursuri şi acreditări: Fixins, Replace, Repair and Maintain Relationships, Iyanla Vanzant, 2018 Stress Management - Techniques for coping with stress, Capernaum Ltd, 2018 Practician EFT Nivel 1&2, Karl Dawson EFTMaster & EFT Matrix Reimprinting Academy, 2018 Stress Management, Capernaum Ltd, 2018 Empowered Empath, Luna & Sol Pty Ltd, 2018 Theta Healing Advanced DNA, ThetaHealing Institute of Knowledge, 2017 Business communication, Academia Britanică de afaceri şi comunicare, 2016 Personal development and growth, Academia Britanică de afaceri şi comunicare, 2016 Theta Healing Basic DNA, ThetaHealing Institute of knowledge, 2015 Consilier pentru dezvoltarea personală, S.C. Allure Line S.R.L., cod COR 242324, 2015 Consilier vocaţional, Top Quality Management, cod COR 242315, 2014 Workshop-uri, seminarii, webinar: Magia de a fi femeie, organizat de www.femeiatrezita.com, februarie 2018 Mindfulness - Stresul: Prieten sau Dușman?, organizat de Life University, martie 2018

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s