Stând (drept) în furtună

Publicat de

În toiul furtunii,

… când doar deznădejdea, disperarea, frica și nesiguranța își fac culcuș în tine,

… când nimic din ceea ce știi că e real, pentru că ți-a fost confirmată „realitatea”, nu pare să fie așa,

… când îți dai seama că nu ai suficient aer,

… iar pieptul îți e parcă strivit de tone de pietre,

… când esența percepe limita corpului și e strivită de ea,

… când creierul se simte gol și lent,

… atunci când totul e fără de vreun sens

… și tot ce ai cunoscut este sub verbul destrămării

… și doar nodul din gât îl resimți acut și simți că ai putea să-l atingi în ciuda invizibilității sale,

atunci nu îți rămâne decât să respiri.

Ce altceva ai putea face? Tu vezi că furtuna e hotărâtă, ea vine, vine să schimbe ce nu poate fi schimbat în mod pașnic. Ce faci atunci?

În furtunile violente, retrăiești toate nesiguranțele, se activează toate fricile, trăiești cu cantitatea aia mică de aer pe care simți că o primești, pentru că e singurul instrument pe care îl ai la dispoziție. E o furtună în care consumul energetic e uriaș… dar furtuna asta e de scurtă durată.

În furtunile lentuțe și cu ciclicitate se ascund cele mai mari grave frici ale tale, și pentru că nu ești dispus să le vezi, furtuna tot revine până când vei fi pregătit să le faci față, până când vei înțelege că meriți mai mult decât să pierzi energie tot amânând confruntarea. Așa că la întrebarea de ce nu ți-ai dat seama mai devreme, răspunsul e pentru că nu ai vrut să vezi, pentru că nu puteai duce acea realitate, pentru că nu ai ales la timp să stai în furtună. Nu e vorba despre a păcăli pe cineva, nici măcar pe noi înșine, pur și simplu, vedem tot timpul, dar de înțeles, înțelegem abia când putem. Fiecare înțelege în momentul în care ceva din el crede că este echipat să facă față situației.

Oricât disconfort ar crea, furtuna e un dar. Ai putea să alegi să fugi… e de altfel cea mai simplă metodă de a te da din fața sa și cea la care apelăm cel mai frecvent …. și culmea tot noi ofticați ne întrebăm cum de nu am văzut semnele atunci când schimbarea are loc. Dar pe de altă parte, vezi tu, furtuna a apărut pentru că, conștient sau inconștient, ai invocat-o și atunci poate ar trebui să înveți să îți asumi cumva această responsabilitate și încet, încet să îți dai voie să vezi ce vrea furtuna să îți spună.

Așa că, sfatul meu prietenesc este să respiri și să stai în furtună. Alege să stai acolo! Nimic de acolo nu te va anula, desființa sau omorî! Câștigul atunci când stai în furtună se rezumă la reducerea timpului petrecut în minciună, neadevăr sau cum vrei să califici situația pe care o trăiești. Stând drept în furtună descoperi că ești din ce în ce mai liber. Stând drept în furtună ai mai multe șanse de a ajunge la tine mai repede, poți deveni mai repede mai conștient de toate rănile, de tot potențialul care zace în tine, poți deveni mai repede mai conștient de tine și poți începe să faci lucrurile în acord cu tine. Poți astfel să spui toate „nu”-urile și „stop”-urile pe care le simți, în timp ce le simți. Și în același timp, poți spune toate „da”-urile pe care le meriți, în timp ce îți dai seama că meriți.

Pentru a putea face față furtunii este esențial să identificăm câteva ancore care să ne ajute, care să ne dea o senzație de relativă stabilitate. Respirația abdominală ar putea fi una dintre aceste ancore. Respirând, ne calmăm, liniștim inima și creierul și vedem luminița. Sau ai putea să alegi o bijuterie (spre exemplu, o brățară) căreia să îi dai această funcție de a te face să te simți în siguranță. Util ar fi un partener pe drumul ăsta – poate fi un prieten sau poate un terapeut.

Ancora mea a devenit de vreo doi ani iubirea de sine. Mă și las pradă furtunii, mă și ia pe sus, îmi și place să o trăiesc să văd ce mai trebuie scos din mine și îmi face tare bine ca în furtună să îmi întindă cineva o mână și să îmi spună că „o să fie bine, că nu va dura prea mult, și că oricum sunt în siguranță” – îmi face teribil de bine asta -, dar mai minunat este acel moment în care parcă pun furtuna pe „freeze” și eu văd că pur și simplu ceea ce a generat-o e doar o frică, una pe care eu am creat-o sau am primit-o în câmpul meu cândva, și nu ea pe mine, și cum am creat-o/receptat-o, tot eu pot să îi spun (și să îmi spun) că asta e, că o văd, dar că nu îmi mai servește, că nu am nevoie chiar acum să știu tot, că e în regulă să nu dețin eu tot controlul acum, că pur și simplu aleg să am încredere că tot ceea ce se întâmplă acum, deși nu pare, are un sens.

Totul în viață este o alegere, inclusiv iubirea de sine este o alegere. Aleg totul pentru mine: să stau sau să plec, să iubesc, să sufăr, să fiu întâiul și cel mai important tartor, să văd și să ignor, să mă descopăr sau să mă ascund, să stau în furtună drept sau să fiu struțul cu capul adânc înfipt în nisip. Eu aleg! Eu aleg perspectiva, eu aleg să rămân pentru a obține răspunsuri, pentru că aceasta este alegerea mea personală. Răspunsurile sunt deja aici (nu am nevoie să plec pentru a-mi limpezi mintea sau pentru a le găsi)… Întotdeauna, răspunsul potrivit e sub nasul tău (iar nasul comunica cu noi, ne spune dacă e de bine sau de rău)… revenim la alegeri: și pe el tot tu alegi să îl vezi sau să îl ignori în continuare.

Așa că stai în furtună, stai cu blândețe, ești în siguranță! Totul va fi bine!

Cu drag,

Raluca.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s