Copilul neglijat

Cum a fost copilăria ta?


Mediul familial în care ne-am dezvoltat și-a pus amprenta asupra adulților care am ajuns. Unii dintre noi au crescut în familii care i-au susținut, i-au iubit și i-au acceptat, și au ajuns adulți funcționali, conectați cu ei înșiși, cu stima de sine bună, încredere în propriile forțe și un sentiment profund că merită să primească lucruri bune. La polul opus se situează cei proveniți din familii defectuoase și în care copilul a fost neglijat.

Cum poate fi neglijat un copil?

1. Neglijarea emoțională

Apare atunci când nevoile emoționale (iubire, sprijin, protecție și/sau îndrumare) ale copilului nu au fost satisfăcute; când copilul a fost ignorat sau condamnat pentru modul în care a cerut satisfacerea nevoilor sale emoționale. Portret-robot:

  • Stimă de sine scăzută.
  •  Habar nu ai care îți sunt nevoile emoționale.
  •   Te ascunzi, eviți sau îți reprimi emoțiile, deoarece așa ai învățat să faci pentru a supraviețuii cu adulții din viața ta.
  •    Boli psihologice sau fizice legate de incapacitatea ta de a asculta, de a accepta și de a-ți trata emoțiile în moduri sănătoase.

2. Neglijarea psihologică

Apare atunci când copilul nu a fost ascultat, acceptat, îngrijit așa cum ar fi avut nevoie. Portret-robot:

  • Stimă de sine scăzută ca urmare a formelor de abuz la care ai fost expus: ridiculizarea, dezavantaje, așteptări prea mari care au fost ignorate, respinse sau pedepsite în mod constant.
  • Mânie profundă ca urmare a traumelor la care ai fost expus și a incapacității de a te iubi.
  • Dependențe și nevroze pentru a crea un sentiment greșit de confort și siguranță în viața ta.
  • Boli psihologice și/sau fizice.
  • Dificultăți în menținerea unor relații sănătoase.

3. Neglijarea fizică

La nivel fundamental, relația iubitoare pentru un copil se traduce prin siguranță fizică și hrană. Atunci când acestea lipsesc, rezultatele pot fi următoarele:

  • Valoare de sine scăzută cu înclinații spre abuz fizic sub orice formă: tulburări de alimentație (anorexie, obezitate), menținerea unei diete nesănătoase, aut-vătămare.
  • Dezvoltarea comportamentelor obsesional-compulsive pentru un fals sentiment de siguranță.
  • Dezvoltarea unor comportamente riscante: sex neprotejat, fapte obsesive îndrăznețe etc.
  • Dependențe de droguri, alcool, violență, alimente etc.
  • Disfuncție sexuală sau promiscuitate (adesea din cauza abuzului sexual).

Multe dintre problemele cu care ne confruntăm ca adulți își au originea în copilăria noastră, dar rămânând niște răzvrătiți, plini de furie, învinovățindu-ne sau plângându-ți de milă, vom continua să fim victime. Oamenii sunt victime ale victimelor, ceea ce înseamnă că modul în care părinții/tutorii noștri s-au purtat cu noi a fost cel mai probabil o punere în scenă a ceea ce au experimentat ei în copilăria lor. 

Cum să vindecăm copilul interior, fiind părintele de care el are nevoie

 Conceptul este ciudat, chiar străin pentru noi, dar putem fi părinții copilului nostru interior. E nevoie doar de efort și timp.

Beneficiile?

  • O mai mare fericire și optimism.
  • Creativitate îmbunătățită.
  • Mintea, corpul și sufletul mai sănătoase.
  • Relații mai sănătoase și mai puternice.
  • Dezvoltarea abilităților esențiale de viață: acceptare, iertare, vulnerabilitate, compasiune, dragoste de sine.


Cum să devii părintele de care are nevoie copilul tău interior?

  1. Fii dispus să te conectezi cu copilul interior și să rămâi deschis indiferent de rănile care încep să supureze. Dă-ți voie să simți toată vulnerabilitatea, toată neputința, toată nesiguranța. Conectează-te cu tot ceea ce ai experimentat în copilărie. Un instrument foarte bun de lucru sunt fotografiile. Uită-te la fotografiile cu tine și vezi ce vezi în ochii tăi, ce emoții îți trezesc imaginile.
  2. Explorează trăirile copilului: ce s-a întâmplat în copilărie sau adolescență de ai învățat să te deconectezi de vulnerabilitate, de partea ta jucăușă; cum a fost relația cu părinții și cu ceilalți adulți importanți din viața ta; nevoile tale emoționale, psihologice și fizice au fost satisfăcute; prin ce traume ai trecut; care sunt credințele, comportamentele, sentimentele pe care le-ai dezvoltat.
  3. Dă voie ludicului să devină parte a vieții tale și alocă-ți un timp de joacă. Joaca, desenul, pictatul reprezintă forme bune de reconectare cu creativitatea, cu imaginația, atribute ale copilăriei. Ai să vezi aici părți destul de dureroase din tine: că tu nu știi să te joci, că tu a trebuit să fii adultul și atunci ai renunțat la joc și joacă deconectându-te de nevoile copilului.
  4. Dă-ți voie să te bucuri de fiecare clipă, savurând viața în simplitatea ei. Adulții au credința că viața este întotdeauna gravă, rezumându-se la responsabilități și datorii, lucru care ne îmbătrânește. Ia viața mai ușor!
  5. Învață să te simți în siguranță, susținut și îngrijit: dragostea de sine este esențială. Cu fiecare clipă în care rămâi conectat la tine descoperi că ești o ființă valoroasă, iubitoare și demnă să fie iubită și respectată. Dacă ți se pare greu, ai putea să practici ritualuri zilnice pentru minimum 66 de zile în care să spui anumite afirmații: „Merit. Îmi onorez copilul interior. Sunt în siguranță și iubit/ă. Eu am libertate și fericire”. Alți pași ar putea include schimbarea obiceiurilor și a minții negative, înlocuirea lor cu altele noi, învață să te porți cu blândețe și să te recompensezi (fă-ți cadouri), fii atent și conștientizează-ți nevoile emoționale, psihologice și fizice, lucrul cu pozele din copilăria ta folosind Tehnicile de Eliberare Emoțională (EFT).

Preluat și adaptat după lonerwolf; titlul original How to Re-Parent Your Broken Inner Child

https://lonerwolf.com/re-parent-your-inner-child/

BIOS: Aletheia Luna:

Aletheia Luna is an influential spiritual writer whose work has changed the lives of thousands of people worldwide. After escaping the religious sect she was raised in, Luna experienced a profound existential crisis that led to her spiritual awakening. As a psychospiritual counselor, tarot reader, and professional writer, Luna’s mission is to help others become conscious of their entrapment and find joy, empowerment, and liberation in any circumstance. See more of her work at lonerwolf.com.


Reclame

Despre furie

Lucram zilele trecute un aspect din mine, când brusc m-a cuprins o panică sfâșietoare. Simțeam că nu mai am aer. Tot ce simțeam era frică. Am închis ochii (deși intuiesc că imaginea ar fi apărut și fără ca eu să fac asta) și mi s-a desfășurat pe ecranul mental o imagine din copilărie. Nu știu câți ani să fi avut, dar mă simțeam oricum mică, mică, extrem de mică, fragilă, vulnerabilă și ușor de strivit. Eram îngrozită de persoana din fața mea. Ochii aceia albaștri erau atât de furioși că intuiam că ființa asta mă poate strivi, spulbera și omorî cu un singur suflu. Ochii aceia mă hăituiesc chiar și în clipa asta și îi simt și dinții încleștați (și ce să vezi și eu fac asta și mă enervează la culme, dar nu pot încă să scot asta din registrul formelor de manifestare emoțională), deși emoția nu mai e la fel de puternică ca în ziua în care mi-a revenit episodul în memorie. Sub toată furia aia, pe care acum o înțeleg ca fiind expresia unei uriașe neputințe, sub toată turbarea aia, era un gol uriaș, al unei persoane deconectate de emoții, de umanitate și care, îmi dau acum seama, chiar ar fi putut să pună în practică frica pe care am simțit-o atunci în fiecare colțișor al trupului: să mă omoare. Norocul meu că îi păsa mult mai mult de ce ar fi spus lumea!

Mereu mi-a fost frică de oamenii furioși, pentru că intuiam că e în ei ceva de necontrolat. Acum îmi e clar și de unde vine asta. Nici nu am dezvoltat o relație normală, pentru că probabil nu am avut de la cine învăța, cu furia. Eu am învățat că nu e frumos să fii furios și atât. În momentele în care am fost extrem de furioasă, am simțit efectiv cum corpul se contractă, cum eu cresc pe înălțime și devin suficient de puternică pentru a compensa toată neputința resimțită. Slavă cerului că am găsit EFT-ul (mai multe informații despre EFT găsești aici) pentru a lucra cu bucățile acelea furioase din mine și pentru a le da șansa să crească și să se maturizeze.

„Furia este o exaltare a stării afective și un mod de exteriorizare brutală a acesteia, se manifestă printr-o excitare atât fizică cât și verbală, care crește treptat mergând până la țipete, aruncarea cu obiecte, agresivitate, tremurat etc.”

Jacques Martel, Marele dicționar al bolilor și

afecțiunilor – Cauzele subtile ale îmbolnăvirilor

Martel propune și o serie de întrebări ajutătoare pentru înțelegerea episodului de furie:

– ce mă deranjează așa de tare

– ce mă frustrează și nu pot exprima

– ce mă face să mă simt slab, frustrat, de neînțeles, neputincios

În caz că îți e greu să crezi că ai putea să fii o persoană furioasă (că na nu e cea mai frumoasă trăsătură a ta, așa ai învățat cu siguranță), ai putea să vezi dacă nu cumva bolile pe care le dezvolți îți transmit ceva semnale în acest sens. Spre exemplu, Martel afirmă că bolile cu terminația „ită” sunt legate de furie sau frustrare și sunt asociate cu inflamațiile din corp. Iată câteva exemple: amigdalită, apendicită, artrită, bronșită, bursită, colită, conjunctivită, cistită, gingivită, hepatită, laringită, mastită, otită, poliomielită, uretrită, vaginită.

„Un stres, o furie, o mânie de cinci minute poate să blocheze celulele sistemului imunitar aproape până la cinci-șase ore!”

Constantin Dulcan, psihiatru și neurolog

Toți avem episoade de furie și e în regulă, dar cum facem să conținem emoția asta și să o eliberăm pentru a nu deveni victimele ei?

Hai să ne jucăm:) în EFT cu furia ta! Așa că ia loc pe canapea, bea un pahar cu apă, respiră și dă-ți voie să simți furia. Ai putea să o simți în pumnul care nu se mai poate controla și se încleștează, în ochii care ies din orbite, în nările care se dilată și care te fac să semeni cu un taur, în pulsul crescut și inima care lucrează cu atâta violență, în privirea încețoșată sau în capul greu ca și cum ar fi de plumb. Dă-ți voie să simți tot! Ești în siguranță și te poți lăsa să simți toate senzațiile și emoțiile.

Acum că te-ai conectat la stare, îți propun să facem următoarele afirmații de setare:

Punctul Karate 1: Deși sunt atât de furios/oasă și simt asta în tot corpul, aleg să mă iubesc și să mă accept așa cum sunt.

PK 2: Deși simt toată furia asta și nu știu cum să o eliberez, nici măcar nu sunt sigur/ă că vreau să o las să plece, pentru că mi-a servit atâta timp, totuși vreau să mă iubesc și să ma accept așa cum sunt și aleg să respect ceea ce simt.

PK3: Deși simt toată această furie în tot corpul meu și simt că nu e corect față de mine să nu mai fiu furios, totuși vreau să mă iubesc și să mă accept așa cum sunt.

 

Acum, îți propun să continuăm să batem punctele pentru a reduce disconfortul resimțit. Te rog, înainte de a porni la drum, să evaluezi pe o scală de la 0 la 10, unde 0 înseamnă disconfort insesizabil, iar 10 disconfort extrem, cât de intensă e furia pe care o simți.

 

Început sprânceană (IS): Sunt atât de furios/oasă

Coada Ochiului (CO): Atât de furios/oasă

Sub Ochi (SO): Toată această furie pe care o simt, de intensitate …

Sub Nas (SN): Simt toată această furie de intensitate …

Bărbie (B): O simt în … (unde este localizată)

Claviculă (C): Ca o … (dă cât mai multe detalii despre ceea ce simți: formă, culoare)

Sub braț (SB): Toată această furie

Sub Piept (SP): Toată această furie

Încheieturi mâini (IM): Sunt atât de furios/oasă

Vârful capului (VC): Și simt asta în… , ca o… , de intensitate…

 

Continuăm să atingem punctele de încă două ori și reevaluăm intensitatea disconfortului. Dacă furia a ajuns la 3 sau sub 3, poți continua investigația punând întrebări specifice: ce anume a declanșat episodul de furie, când te-ai mai simțit atât de furios, orice altă întrebare care pare utilă. Dacă disconfortul este peste 3, atunci continuă să bați punctele spunând afirmațiile simple de mai sus, ajustând descrierea senzațiilor și intensitatea resimțită.

 

Să ai spor!

Cu drag,

Raluca.

Despre religie, credință și Divinitate

„Biserica este casa Lui Dumnezeu. Cum arată o biserică. Din credință și iubire pentru Dumnezeu, oamenii zidesc biserici frumoase. Ne comportăm frumos în biserică pentru că este casa Lui Dumnezeu. Ce fac eu pentru biserica mea. Dumnezeu ascultă rugăciunea oamenilor credincioși. Cuvântul lui Dumnezeu poate fi cunoscut din Biblie.”

„Dumnezeu îi iubește pe toți oamenii la fel. Nu face diferențe.”  și totuși „Dumnezeu ascultă rugăciunea oamenilor credincioși.”

Acestea sunt câteva din enunțurile din manualul de religie al clasei întâi. Răsfoindu-l mi s-a părut că mă reîntorc în școala generală… și asta nu mi-a creat nici măcar un dram de emoție pozitivă. Aveam să regăsesc, în aceste pagini, același Dumnezeu închis în Biserici și pe care Îl găsești exclusiv mergând și rugându-te acolo, care stă și monitorizează dacă ai fost cuminte/ascultător/bun. Dacă, ici colo, manualul ar fi fost presărat cu câte un „și”, copiii noștri ar fi avut șansa de a gândi că Dumnezeu poate vorbi, într-adevăr, prin Biblie, dar și altfel, adică le poate vorbi direct; că Dumnezeu locuiește în biserică, dar și în alte părți, adică în ei. Ce face manualul este să îl plaseze cumva, în continuare, în exterior pe Dumnezeu, deși trebuie să recunosc că în trecere este strecurată și afirmația  că Dumnezeu este prezent în creația Sa și în biserică.

 

„Îl experimentăm pe Dumnezeu în funcție de ce ne-a spus altcineva despre El. Nu Îl experimentăm în interiorul nostru. Suntem rebeli și răzvrătiți împotriva acestui Dumnezeu care e în exteriorul nostru.”

Iyanla Vazant

Nu cred că există în Universul acesta cuvinte care să exprime mai simplu relația mea cu Dumnezeu decât cele de mai sus.

Am orbecăit mulți ani pe lumea asta fără o direcție, fără continuitate. Tot timpul am fost într-o căutare, dintr-o lipsă acută de ceva… de sens, cred. Îmi amintesc un  exercițiu din Cursul de Miracole care îți cerea să privești în cameră și să spui ce vezi și apoi să completezi cu afirmația ești asta pentru că eu ți-am dat această semnificație... și dacă tot sensul e dat de mine, mie cine îmi dă sens?

Mi-am trăit mare parte din rebeliunea care era în mine în raport cu preoții și cu biserica ortodoxă: am fost supărată că altcineva alesese pentru mine religia, să fiu botezată etc. Am fost furioasă pe ceea ce predau în școală la orele de religie și consumam pe interior multă stamină să le demonstrez că greșesc. Am condamnat în sinea mea și mersul la biserică, și apăsarea, și coloritul sumbru din bisericile ortodoxe. Am cochetat cu catolicismul (măcar pentru simplitatea și luminozitatea bisericile lor, îmi păreau mai puțin încărcate, mai puțin apăsătoare, parcă vinovăția și pedeapsa nu erau punctele cheie). Am fost furioasă că a trebuit să port în cârcă greutatea morții lui Isus. Acolo unde alții găseau alinare, eu găseam doar judecată – iar enunțurile din manualul de religie de la începutul articolului îmi zic că nu totalmente deplasată interpretarea mea. Am dus mult timp lupta asta. Conflictul era întreținut de gândul ăsta care își găsise de mult timp locul în mine, cred că m-am născut cu el: Dumnezeu e bun, dar ce dovezi aveam? Creștinii știu că Dumnezeu stă la colț, monitorizează și pedepsește și oricum e atât de crud că doar a făcut cu Isus ce a făcut, iar trecerea catolicilor se oprește un pic în purgatoriu, un loc nu tocmai plăcut zugrăvit.

Ceva din mine nu a rezonat niciodată cu ceea ce ceilalți spuneau despre Divinitate și asta m-a făcut să mă simt mult timp singură și să mă întreb dacă nu cumva sunt e ceva în neregulă cu perspectiva mea asupra Sa. Dumnezeul, pe care Îl simțeam eu (și pe care acum Îl simt și mai mult), este dornic să experimenteze și o face prin mine, ca să învățăm împreună, pentru că măreția nu simt că vine din atotștiință, ci din deschidere, din dorința de a vedea mai multe perspective; nu mă judecă pentru că judecata nu servește evoluției mele; nu îmi condiționa accesul la EL, izbăvirea și eternitatea… le am deja și le-am avut dintotdeauna, pentru că Divinitatea și eu suntem un tot. A fost acolo să mă ajute când eu pe nivelul meu de dezvoltare nu puteam să duc lecția, să mă tragă de mânecă pentru a ajunge pe drumul meu. Doar când mi-am dat voie să nu îmi mai pese de ce cred ceilalți și când mi-am dat voie să Îl simt pe Dumnezeul pe care Îl știam din alte spații, abia atunci fuga după sens s-a încheiat.

Toți avem nevoie să simțim că lucrurile au sens, că noi avem un sens, dincolo de planul material. Nu cred să mi se fi părut ceva mai exasperant decât senzația de gol existentă în perioada de interogare a veridicității Dumnezeului din interiorul meu. Dar doar experimentând vidul acela înnebunitor, trăind întunericul acela exasperant, am ajuns să Îi dau voie să fie, așa cum mi s-a arătat mie, fără a mai simți nevoia de a-l pune în opoziție cu abordarea altora. L-am acceptat așa cum mi s-a arătat și acum învăț  să colaborez cu bucata asta divină din mine.

Credința este alegerea conștientă de a-L recunoaște pe Dumnezeu ca fiind real așa cum e și cum se arată fiecăruia, precum iubirea este alegerea conștientă de a-l accepta și prețui pe cel de lângă tine așa cum e și pentru tot ceea ce e. Credința este alegerea de a te conecta cu partea de Divinitate din tine și de a o accepta. Iar când credință e autentică, când înțelegi că ești co-autor (iar partenerul tău este Dumnezeu), atunci poți să îți asumi existența, să ieși din dualitate și să te concentrezi pe creștere.

Revenind la manualul de religie, ce am să îi reproșez este că are tendința de a condiționa și de a-l poziționa în exterior pe Dumnezeu. Este minunat că Biserica există și că pe unii dintre noi îi ajută să intre în contact cu Dumnezeu, dar Dumnezeu este o energie mult prea subtilă și atotprezentă pentru a fi rezumată la atât.

Am rezonat foarte mult cu formulele de rugăciune de mai jos, pe care le-am descoperit într-un curs dedicat persoanelor diagnosticate cu cancer și terapeuților care lucrează cu aceste persoane și m-am gândit că ți-ar putea fi și ție utile pe drumul către găsirea Divinității din interior.

Pentru cei care nu reușesc să găsească Divinitatea:

„Doamne, ajută-mă să cred! Ajută-mă să cred în Tine! Doamne, ajută-mă să nu mă îndoiesc de Tine! Aleg să nu mă îndoiesc!”

„Nu o să mă îndoiesc! O să am credință! Mă predau, mă predau, mă predau!”

„Doamne, arată-Te! Vreau să te cunosc. Vreau să știu dacă ești adevărat, dacă mă iubești și dacă îți pasă de mine!”

În cazul în care te confrunți cu o boală/situație dificilă/disperarea:

„Nu înțeleg de ce se întâmplă asta, dar am încredere în Tine, am încredere că ceva bun o să iasă din asta.”

„În numele lui Isus, sunt vindecat, sănătos etc.”

 

Cu drag,

Raluca.

5 răni, 5 măști, un instrument de lucru

Salut!

Ți-am mai vorbit și alte dăți despre rolul pe care corpul îl joacă în comunicarea problemelor de ordin emoțional. Astăzi, îți propun să te conectezi iar la corp, să îl observi și să încerci să mai descifrezi din mesajele pe care le poartă. Postura este afectată de traumele pe care le experimentezi, mimica la fel, sănătatea organelor urmează aceeași logică.

Așadar, îți propun o trecere în revistă a rănilor emoționale așa cum au fost identificate de Lise Bourbeau în cartea sa „Cele 5 răni care ne împiedică să fim noi înșine”. Autoarea, în baza experienței, schițează o serie de portrete-robot pentru fiecare rană în parte. Te sfătuiesc să citești informațiile de mai jos, să-ți identifici propriile măști și să urmezi modelul de la finalul articolului pentru a începe procesul de vindecare.

„Nu merit”, „Nu sunt bun de nimic”, „Sunt insignifiant în ochii celorlalți”, „Mi-aș dori să mă pot evapora”, „Nu am o relație bună cu autoritatea”… își spune cel care are de experimentat respingerea.

„Nu pot încheia nici o relație”, „Nu pot lua nici o decizie ușor”, „Nu sunt susținut” – ar putea foarte bine fi discursul celui care experimentează abandonul.

„Nu sunt suficient de bun”, „X este mai bun decât mine”, „Nu am suficientă determinare”, „Trebuie să sufăr”, „Trebuie să car apă plantelor din curte cu cănița … deși cu găleata/furtunul ar fi mai eficient” – indicii ale rănii de umilire.

„Nu cer ajutorul nimănui”, „Doar eu pot să fac treaba cum trebuie”, „Nu pot delega nimic”, ar spune cel cu rana de trădare.

„Trebuie să fac totul perfect”, „Nu sunt perfect”, „Nu am făcut/dat suficient”, sunt frecvent întâlnite în discursul celui cu o rană de nedreptate.

 

Dacă te regăsești în cele de mai sus, citește rândurile următoare cu deschidere și rămâi în corp urmărind senzațiile. Acolo unde vei întâlni rezistența cea mai mare, e cazul să investighezi. Acolo unde vei spune „E despre mine”, investighează iară. Prima etapă în vindecarea oricărei răni presupune să te lași să te vezi așa cum ești cu toate rănile, să îți dai voie să vezi acel ceva ce, într-un mod foarte subtil și voalat, te afectează, să te iubești și să te accepți cu toate măștile, pentru că oricum toate ți-au servit.

Reamintește-ți că experimentezi o rană pentru că spiritul tău chiar are nevoie să se elibereze de presiunea aceasta. O rană îți afectează comportamentul, modul în care interacționezi cu ceilalți, îți afectează comunicarea cu ceilalți – atât ceea ce emiți, cât și modul în care decodifici informația care vine spre tine. Nu e exclus să te recunoști în mai multe răni, dar încearcă să rămâi deschis să o afli pe cea care doare cel mai tare.

 

  1. Rana de respingere

Atunci când părintele/părinții nu te-a/au dorit, când sexul tău a fost altul decât ceea ce își doreau părinții, atunci când ființa ta a fost respinsă în orice fel, ai să experimentezi rana de respingere, iar masca pe care o vei folosi pentru a te proteja de toată respingerea va fi cea a fugarului. Rana se activează în relația cu părintele de același sex, fugarul adoptând în relația cu acest părinte o atitudine retrasă și acuzându-se pe sine atunci când este respins de părinte sau de o persoană de același sex.

  • Corpul fugarului este îngust și contractat, ceea ce îl face să treacă neobservat, să dispară ușor, să nu ocupe prea mult loc. O persoană foarte slabă (numai piele și os) are o rană de respingere foarte puternică. Fugarul îți poate lăsa și impresia că o parte a corpului său nu se potrivește cu restul corpului sau că o parte a corpului lipsește. Umerii fugarului sunt aplecați în față, iar brațele sale sunt lipite de corp. Fugarul nu se atașează de chestii materiale și e perfecționist. Pare să nu își găsească locul. E atras de spiritualitate și de domeniile intelectuale. Fugarul caută singurătatea, simte că nu are dreptul să riposteze și că ceea ce face este lipsit de valoare, vorbește foarte puțin. Este predispus să urască. Nu își acceptă sexualitatea și creează situații în care să fie respins pe plan sexual.
  • Ochii: goi și încercănați și privire plină de teamă.
  • Voce: stinsă și slabă.
  • Cea mai mare teamă: panica, pentru că nu mai poate controla nimic. Această teamă de panică îl face să își piardă memoria.
  • Alimentație: porții mici și deseori pofta de mâncare dispare atunci când trăiește o teamă sau când are emoții. Când îi e frică, consumă multe dulciuri. Are o slăbiciune pentru alcool și droguri.
  • Boli: diaree, aritmie (este un mod de a fugi dintr-o situație dificilă), cancer, probleme respiratorii, alergii, vărsături, amețeli, agorafobie, hipoglicemie sau diabet, depresie, maniaco-depresiv.
  • Vocabular: nul, nimic, inexistent, a dispărea.”

 

  1. Rana de abandon

O persoană cu rana de abandon a simțit în copilărie că unul dintre părinți (de regulă, părintele de sex opus) l-a îndepărtat pentru altcineva sau altceva. Această rană se activează în intervalul 1-3 ani, iar copilul care se simte abandonat adoptă masca dependentului.

  • „Corpul dependentului este lung, subțire, lipsit de tonus, plăpând, picioare subțiri, spate curbat, brațe care par prea lungi și care atârnă de-a lungul corpului, părț ale corpului care atârnă sau care sunt moi.
  • Ochii: mari și triști.
  • Voce: intonație de copil și ton plângăcios.
  • Caracter: victimă, simte nevoia de prezența cuiva, de atenția și mai ales susținerea cuiva. Are dificultăți în luarea deciziilor. Cere sfaturi pe care nici măcar nu le urmează. Voce de copil. Are dificultăți în a accepta un refuz. Este caracterizat de tristețe. Plânge ușor, atrage mila, într-o zi e vesel, în alta trist. Se agață fizic de ceilalți. Caută independență. Îi place sexul.
  • Cea mai amre temă: singurătatea.
  • Alimentație: apetit bun. Poate fi bulimic. Îi plac alimentele moi. Mănâncă încet.
  • Boli: dureri de spate, astm, bronșite, migrene, hipoglicemie, agorafobie, diabet, afecțiuni ale glandelor suprarenale, miopie, isterie, depresie, boli rare care atrag și mai mult atenția asupra sa, boli incurabile.
  • Vocabular: absent, singur, nu mai suport, mă simt înghițit, nu mi se dă drumul.”

 

  1. Rana de umilire

Copilul, care a simțit că părintelui îi e rușine cu el, dezvoltă o rană de umilire și pentru a face față trăirilor adoptă masca masochistului. Această rană este activată între 1-3 ani, în relația cu acel părinte care s-a ocupat de dezvoltarea fizică a copilului.

  • „Corpul masochistului gras, rotunjit, mic de statură, gât gros și bombat, tensiuni în zona gâtului, a maxilarelor și pelviană. Fața rotundă, deschisă.
  • Ochii: mari, rotunzi, deschiși, inocenți
  • Voce: lasă să se întrevadă sentimente în vocea sa, pentru a fi considerat o persoană interesantă.
  • Caracter: îi e rușine de el însuși și de ceilalți sau îi este teamă ca celorlalți să nu le fie rușine cu el. Nu îi place să meargă repede. Își cunoaște nevoile, dar nu le ascultă. Adună multe greutăți în spate. Controlează pentru a evita rușinea, Se crede murdar, lipsit de suflet sau fiind mai puțin decât ceilalți. Fuzional. Face în așa fel încât să nu fie liber deoarece „a fi liber” înseamnă „nelimitat”. Dacă nu are limite, îi este teamă de exces. Joacă rolul mamei. Hipersensibil. Se pedepsește pe sine crezând că astfel îl pedepsește pe celălalt. Vrea să fie demn. Îi este rușine, la nivelul sexualității, dar este senzual și nu își ascultă nevoile sexuale. Compensează și se recompensează pe sine prin mâncare.
  • Cea mai mare frică: libertatea
  • Alimentația: îi plac alimentele grase, grele, ciocolata. Este bulimic sau mănâncă în porții mici și multe. Îi este rușine să cumpere sau să mănânce „prăjiturele”.
  • Boli posibile: Dureri de spate, umeri, gât, angină, laringe, probleme respiratorii, probleme la picioare, varice, entorse, fracturi, boli de ficat, probleme cu glanda tiroidă, urticarie, hipoglicemie, diabet, probleme cu inima.
  • Vocabular: a fi demn, a fi nedemn, mic, gras.”

 

  1. Rana de trădare

Atunci când părintele înșală încrederea sau așteptările copilului, acesta dezvoltă o rană de trădare și ca strategie de adaptare apelează la masca dominatorului. Activarea rănii se produce între 2-4 ani, în relația cu părintele de sex opus.

  • „Corpul dominatorului: inspiră forță și putere. La bărbați, umerii sunt mai largi decât șoldurile. La femei, șoldurile sunt mai late și mai puternice decât umerii. Piept bombat. Pântece bombat.
  • Ochii: privire intensă și seducătoare.
  • Voce: puternică, se aude de departe.
  • Caracter: se consideră foarte responsabil și puternic. Caută să pară special și puternic. Nu își ține promisiunile și angajamentele sau face eforturi pentru a le ține. Minte cu ușurință. Manipulator. Seducător. Are multe așteptări. Dispoziție schimbătoare. Este convins că are dreptate și încearcă să îi convingă și pe ceilalți. Nerăbdător. Intolerant. Înțelege și acționează repede. Performant pentru a fi remarcat. Actor. Se confesează greu. Nu își arată vulnerabilitatea. Sceptic. Îi e teamă să iasă dintr-un angajament.
  • Cea mai mare teamă: disocierea, separarea, renegarea.
  • Alimentația: apetit bun. Mănâncă repede. Adaugă sare și condimente. Se poate controla când e ocupat, dar apoi pierde controlul.
  • Boli posibile: boli legate de control și de pierderea acestuia, agorafobie, spasmofilie, afecțiuni ale sistemului digestiv, boli terminate în „ită”, herpes bucal.
  • Vocabular: disociat, ai înțeles întrebarea?, eu sunt capabil, lasă-mă pe mine să fac asta, știam eu, ai încredere în mine, nu am încredere în cutare persoană.”

 

  1. Rana de nedreptate

Copilul care crede că primește mai puțin decât merită, care nu se simte apreciat la adevărat valoare, care nu se simte respectat, va dezvolta o rană de nedreptate și va adopta masca rigidului. Rana se activează în intervalul 4-6 ani, în relația cu părintele de același sex.

  • Corpul: drept, rigid, cât mai aproape de perfecțiune. Bine proporționat, fese rotunde, talie mică, strânsă în haine sau cu o curea. Mișcări rigide, piele frumoasă, maxilar strâns, gât inflexibil. Postură dreaptă, mândră.
  • Ochii: privire intensă și vie. Ochi limpezi.
  • Caracter: perfecționist, invidios, își blochează sentimentele, își încrucișează des brațele. Performant pentru a fi perfect. Dificultăți în a cere ajutorul. Poate să râdă fără motiv pentru a-și ascunde sensibilitatea. Tonul vocii sec și inflexibil. Nu recunoaște că are probleme. Se îndoiește de propriile alegeri. Se compară cu ce e mai bun și cu ce e mai rău. Are dificultăți în a primi, în general, i se pare nedrept să obțină mai puțin, dar și mai nedrept când obține mai mult decât alții. Dificultate în a se simți bine, fără să se simtă apoi vinovat. Nu își respectă limitele, cere prea mult de la el. Se controlează. Îi place ordinea. Este foarte rar bolnav, e dur față de corpul său. Coleric. Răceală și dificultate în a-și afișa afecțiunea. Îi place să aibă o înfățișare sexy.
  • Cea mai mare teamă: răceala
  • Alimentația: preferă alimentele sărate celor dulci. Îi place tot ceea ce este crocant. Se controlează pentru a  nu se îngrășa. Se justifică și îi este rușine când își pierde controlul.
  • Boli posibile: epuizare profesională (burn-out), anorgasm, ejaculare precoce sau impotență. boli a căror denumire se termină în „ită”, precum tendinită, bursită, artrită etc. Torcolia, constipație, hemoroizi, crampe, probleme de circulație, afecțiuni ale ficatului, varice, probleme de piele, nervozitate, insomnie, vedere slabă.
  • Voce: mecanic și reținut
  • Vocabular: nu e nicio problemă, întotdeauna, niciodată, foarte bun, foarte bine, special, exact, cu siguranță, de acord.

 

Și acum că am terminat cu trecerea în revistă a rănilor, îți propun să respiri și să te conectezi la corp. Hidratează-te!

Ei bine, care te-a agățat? Dacă nu îți e foarte clar, hai să vedem ce zice corpul. Mai bea apă, bate Punctul karate pentru a reface circuitul natural energetic și apoi pune această întrebare: Pe o scală de la 0 la 10, unde 0 este insignifiant și 10, foarte mare, rana  mea de respingere este de…

Și acum bate punctele, până când corpul îți va comunica un răspuns. Continuă investigația și cu celelalte răni.

Îți vin în întâmpinare cu un model de exercițiu care să te mai ajute să eliberezi din încărcătura emoțională. Totuși, recomandarea mea este să te îndrepți către un terapeut care să te susțină în acest demers – pentru că nu e un proces deloc ușor -, ca să nu cazi în capcana răspunsurilor confortabile. De asemenea, îți recomand să deschizi un jurnal în care să povestești despre rana identificată: ce simți, cum te face să te comporți, care e cea mai îndepărtată amintire etc. Scrie și bate punctele pe măsură ce citești povestea.

În perioada asta, aș vrea să te tratezi cu foarte multă blândețe și ia în calcul faptul că rezistențele sunt foarte mari. O parte din tine chiar a învățat să trăiască conform rănii și chiar nu găsește niciun argument să o lase să plece. Fii blând și rămâi conectat la ce simți în corp. Ceea ce simți în corp te va ajuta să evaluezi gradul de vindecare, îți va dicta ritmul, îți va spune când să încetinești și când să accelerezi. Corpul e cel mai bun partener al tău!

Iată un model de exercițiu, cu care ai putea începe eliberarea. Sfatul meu e să faci exercițiul minimum 30 de zile (consecutive) sau să verifici cu corpul dacă și cât timp trebuie să mai faci exercițiul.

 

Exercițiu pentru lucrul cu rănile

Ne hidratăm, batem de câteva ori Punctul Karate pentru a reface circuitul energetic al corpului și respirăm abdominal, apoi facem exercițiul de mai jos.

Punctul Karate (PK): Deși am această rană de respingere/abandon/umilire/trădare/nedreptate, totuși vreau să mă iubesc și să mă accept așa cum sunt.

PK: Deși am această rană și simt asta în (vezi care e senzația din corp în timp ce vorbești despre rană), totuși vreau să mă iubesc și să mă accept așa cum sunt.

PK: Deși am această rană de… și simt asta în …., de intensitatea (pe o scală de la 0 la 10 evaluează disconfortul) și încă nu știu/pot/vreau să o eliberez, totuși vreau să mă iubesc și să mă accept așa cum sunt.

Început Sprânceană (IS): Mă simt respins/abandonat/umilit/trădat/neîndreptățit!

Coada ochiului (CO): Eu chiar am fost respins/abandonat/umilit/trădat/neîndreptățit!

Sub Ochi (SO): Și simt toată respingerea/abandonul/umilirea/trădarea/nedreptatea în… (vezi în corp unde s-a localizat)

Sub Nas (SN): Ca o… (vezi ce formă, culoare, dimensiune are această senzație corporală – ai încredere în ce simți)

Bărbie (B): Și asta îmi creează un disconfort de intensitate… (evaluează disconfortul pe o scală de la 0 la 10).

Claviculă (C): Mă simt respins/abandonat/umilit/trădat/neîndreptățit.

Sub braț (SB): Și urăsc să mă simt așa!

Sub Piept (SP): Mă simt atât de… (ca emoție ce e ceea ce simți în corp?)!

Încheieturi mâini (IM): Toată acestă respingere/tot acest abandon/toată această umilire/toată această trădare/toată această nedreptate,

Vârful capului (VC): Eu chiar trăiesc tot acest sentiment și nu îmi place asta (sau ce simți tu)!

Respirăm adânc și eliberăm. Evaluăm din nou nivelul de disconfort și continuăm să batem punctele până când ajungem la 3, apoi continuăm cu partea de mai jos.

IS: Încă simt toată această rană… de intensitate…, pe care încă nu o pot elibera

CO: Mă întreb: la ce îmi servește să rămân conectat la ea?

SO: Dacă ar fi să ghicesc, oare la ce îmi servește?

SN: Poate îmi dau voie să rămân deschis, să înțeleg cum mă afectează și cum îmi folosește,
B: Tratându-mă cu blândețe pentru curajul meu de a-mi da voie să văd asta despre mine.
C: Aleg să mă iubesc și să mă accept așa cum sunt, chiar și cu această rană!
SB: Aleg să mă iert pentru toate situațiile în care am suferit expunându-mă pentru a vedea această rană!
SP: Aleg să iert pe … (oricât de greu ar fi, încearcă să identifici persoana care a activat rana în tine) sau, dacă nu pot să iert, spun: Aleg să mă accept pe mine chiar dacă acum nu pot să îl/o iert pe…!
IM: Îmi sunt recunoscător pentru curajul și deschiderea de a încerca să vindec această rană!

VC: Mă iert, mă iubesc și mă accept așa cum sunt!

 

Respiră, eliberează și apreciază-te pentru Ființa minunată care ești!

Cu drag,

Raluca.

Instrument de lucru: Tehnicile de Eliberare Emoțională (2)

Salut!

Îți povestesc și astăzi despre Tehnicile de Eliberare Emoțională (EFT). Pornim de la punctele energetice pe care le atingem în EFT și, în finalul articolului, te invit să faci un prim exercițiu care să te ajute să înțelegi cum funcționează și cât de eficiente sunt aceste tehnici.

 

„Este imposibil să ai o emoție fără o reacție fizică.”

William James, unul dintre fondatorii psihologiei americane, 1884

 

Pentru James, corpul emite un răspuns fizic pentru toate evenimentele pozitive sau negative experimentate, iar emoția reprezintă modul în care percepem schimbările fiziologice. Ceea ce ne spune James e că emoția este consecința unei senzații fizice.

Fiecare experiență de viață ancorează senzații și emoții în corpurile noastre (fizic, emoțional, energetic). Fiecare experiență de viață completează dicționarul intern de raportare la ceea ce experimentăm, iar creierul inițiază răspunsul la stres în funcție de ceea ce am învățat până în prezent. Problema e că noi am uitat de această funcție a corpului: aceea de a experimenta senzații – aceasta este o informație pe care o ignorăm cu ușurință. Noi am uitat că întâi simțim în corp, că experimentăm realitatea mai întâi ca senzație. Noi ignorăm rapid senzația și mergem la cum percepem situația. Iar EFT-ul face fix asta: te pune să privești în corp, să reînveți să îți locuiești corpul.

Așa cum îți spuneam în articolul anterior, Tehnicile de Eliberare Emoțională ne ajută să întrerupem condiționarea dintre factorul de stres și activarea răspunsului la stres prin simpla atingere a punctelor energetice în timp ce vorbim despre situația care ne creează un disconfort. Atingând aceste puncte energetice, capete de meridian, pe care Medicina Tradițională Chineză le studiază și utilizează de aproximativ 5.000 de ani, trimitem mici vibrații, asemănătoare impulsurilor energetice, pentru a reface circuitul energetic al corpului.

Punctele energetice utilizate în EFT sunt: punctul karate, început sprânceană, coada ochiului, sub ochi, sub nas, bărbie, claviculă, sub braț, sub piept, încheieturi mâini, vârful capului. Așa cum vei vedea parcurgând tabelul de mai jos, fiecare dintre aceste puncte corespunde unui meridian energetic, iar stimularea sa va facilita eliberarea anumitor sentimente, blocaje.

Punctul energetic Atingându-l eliberezi Atingându-l încurajezi
Punctul Karate

 

 

Sentimentul că ești blocat, rezistența la schimbare, incapacitatea de a da drumul lucrurilor, întristarea, sentimentul de vulnerabilitate, îngrijorarea, gândurile obsesive Înțelegerea, intuiția, centrarea, claritatea, înțelepciunea, discernământ, conexiunea cu Divinitatea
Început sprânceană (IS) – Meridianul vezică urinară Trauma, suferința și/sau tristețea, neliniștea, frustrarea, nerăbdare, temerile, fricile Pace, calm, vindecare emoțională
Coada ochiului (CO) – Meridianul vezicii biliare Frica și rezistența la schimbare, furia, supărarea, Claritatea și compasiune pentru sine și pentru ceilalți
Sub ochi (SO) – Meridianul stomacului Dezamăgire, îngrijorare, anxietate, nervozitate, frică, sentiment de gol Calm, pace, mulțumire, sentiment de siguranță
Sub nas (SN) – Meridianul intestinului gros Lipsă de putere, rușine, vină, jale, frica de eșec, teama de ridicol, inversare psihologică Acceptare de sine, putere, compasiune pentru tine și pentru ceilalți
Bărbie (B) – Meridianul Vas concepție Confuzie și nesiguranță, vină și rușine, dubii Claritate, siguranță, încredere, acceptare de sine
Claviculă (C) – Meridianul Rinichi Stres, senzație de blocare, indecizie și îngrijorare, inversare psihologică Încredere, claritate, ușurință în luarea deciziilor, deschidere la schimbare
Sub Braț (SB) – Meridianul Spină Îngrijorare obsesivă, vină, lipsă de speranță, insecuritate, încredere scăzută în sine Compasiune pentru sine și pentru ceilalți, încredere, claritate, relaxare
Sub piept (SP) – Meridianul Ficat Instabilitate emoțională, control excesiv, nervozitate, stres, frustrare, hipersensibilitate la stimuli exteriori Relaxare, claritate, încredere
Încheieturi mâini (IM) – Meridianul Inimii, Meridianul Plămânului, Meridianul Pericardului, Meridianul Intestinului Subțire Supărare, jale, obsesia pentru control, egocentrism, răspunsul luptă sau fugi Iertare, credință și inspirație, eliberare, iubire, sentiment de siguranță
Vârful capului (VC) Autocritica, gândurile oscilatorii, lipsa concentrării Înțelegerea, intuiția, claritate și concentrare, discernământ, înțelepciune, conectare cu Divinitatea, trezirea întregului sistem.

Sursa: http://solutionsforachange.com/what-does-tapping-do & www.eliberareemoțională.ro

Rețeta de bază în utilizarea EFT este:

– în Punctul Karate ne conectăm la problema lucrată, iar formularea standard este: Deși mă simt… sau Deși am această problemă, iar o parte din mine încă nu e gata să o elibereze (nu vrea, nu poate, nu știe cum, nu se simte în siguranță, nu știe cu ce să înlocuiască, nu știe că se poate și fără), totuși vreau să mă iubesc și să mă accept așa cum sunt.

– Repetăm afirmația în Punctul Karate de 3 ori.

– Batem punctele energetice de aproximativ 7 ori, descriind cât mai exact ceea ce simțim în corpul fizic și emoțional. Întrebări ajutătoare: Unde simți? Cu ce seamănă – formă geometrică, culoare? La nivel de emoție ce este această senzație? Pe o scală de la 0 la 10, ce intensitate are disconfortul pe care îl simți? Ce beneficii ai simțind ceea ce simți? Ce beneficii ai păstrând această emoție?

Îți propun un exercițiu simplu pentru a înțelege cum funcționează EFT. Dacă ai o durere fizică – migrenă, dentară, osoasă, de articulații etc. – îți propun să încerci următorul exercițiu:

  1. Inspiră profund, abdominal.
  2. Evaluează pe o scală de la 0 la 10, unde 0 este disconfort redus și 10 disconfort foarte mare, cât de acută sau intensă este durerea ta.
  3. Folosește modelul de mai jos. Ca să fie cât mai clar, voi lucra o durere de cap, de intensitate 9. Tu adaptează exercițiul.

Punctul Karate:

Deși am această durere de cap de intensitate 9, totuși vreau să mă iubesc și să mă accept așa cum sunt.

Deși am această durere de cap de intensitate 9, totuși vreau să mă iubesc și să mă accept așa cum sunt.

Deși am această durere de cap de intensitate 9, iar o parte din mine nu știe cum să se elibereze de ea, probabil că îmi servește încă la ceva această durere , totuși vreau să mă iubesc și să mă accept așa cum sunt.

 

Afirmații pe puncte:

IS: Simt această durere de cap, de intensitate 9.

CO: Toată această durere de cap,

SO: Simt această durere în tot capul meu.

SN: Ca și când o mie de ace mi-ar perfora craniul/ca o presiune puternică care mă împiedică să văd/ca și cum un curent electric mi-ar trece prin cap.

B: Toată această durere de cap,

C: Mă doare capul atât de tare.

SB: Toată această durere de cap de intensitate 9,

SP: Mă întreb la ce îmi servește oare?

IM: Toată această durere de cap

VC: Toată această durere puternică de cap.

Inspiră adânc și eliberează. Evaluează-ți din nou durerea de cap și continuă să spui afirmațiile, ajustând intensitatea durerii, de fiecare dată când sesizezi modificări. Continuă să bați punctele și să spui afirmațiile până ajungi la 0, sau măcar sub 3.

 

Dacă ai o strângere de inimă și nu poți afirma că te accepți așa cum ești, chiar și cu această bucată pe care ai rejectat-o atâta timp, iată câteva variante de înlocuire pe care le-am găsit în EFT Level 1 Comprehensive Training Resource, Anna Adams & Karin Davidson:

Sunt OK.

Accept ceea ce simt.

Accept aceste părți din mine.

Accept că nu mă pot accepta.

Poate că voi putea să accept o parte din mine la un moment dat.

Sunt în continuare o persoană bună.

Mă apreciez.

Sper că mă voi accepta așa cum sunt într-o zi.

Atenție: pentru copii folosim exprimarea: Sunt în continuare un copil bun/grozav.

 

Cu drag,

Raluca.

Instrument de lucru: Tehnicile de Eliberare Emoțională

Ce sunt Tehnicile de Eliberare Emoțională?

Te-ai surprins masând sau punând presiune pe tâmple, făcând presiune pe față, ți-ai ros vreodată unghiile?

Pun pariu că nici nu te-ai fi gândit că ceea ce faci este denumit de unii EFT. Aplici această presiune pentru că ai observat că pur și simplu te simți mai bine . Gary Craig, inginer, absolvent de Harvard și pasionat de dezvoltarea personală, este cel care a creat EFT. Cu studii în NLP – programare neurolingvistică și Thought Field Therapy (TFT), Craig a simplificat TFT dând astfel naștere EFT: afirmațiile rostite sunt specifice, sunt spuse în timp ce atingem anumite puncte, reprezentând capetele meridianelor energetice (canale energetice descoperite de chinezi în urmă cu vreo 5.000 de ani și folosite în acupunctură), în timp ce atenția noastră este direcționată către emoția sau durerea fizică pe care o simțim.

 „De ce să suferi? Suferința este parte a condiției umane.

Totuși există două tipuri de suferință: cea inevitabilă și cea inutilă.

Suferința emoțională poate fi indusă în întregime de gândirea noastră sau de

retrăirea mentală a experiențelor negative vechi.” (Dawson Church)

 

Tehnicile de eliberare emoțională pot fi definite ca tehnici de relaxare și calmare, care se realizează aplicând presiune pe anumite puncte energetice, în timp ce vorbim despre un eveniment traumatic. Evenimentul traumatic poate fi definit ca un incident cu efecte fizice, emoționale, spirituale și psihologice negative. Exemple de evenimente traumatice: moartea cuiva apropiat, divorțul, durerea fizică sau rănile, bolile grave, războiul, dezastrele naturale, terorismul, schimbarea domiciliului, abandonul parental, abuzul emoțional, fizic sau sexual, violența domestică, privarea de libertate.

  • Atingerea punctelor situate pe față, corp și mâini transmite creierului mesajul că ne simțim în siguranță și acesta reprezintă prima magie a EFT – face tranziția dinspre sistemul simpatic (foarte receptiv la stres) către cel parasimpatic, care permite relaxarea.
  • În același timp, pe fiecare punct facem o afirmație despre realitatea pe care o experimentăm cu privire la problema lucrată, așadar, afirmația este, precum realitatea noastră, negativă… deocamdată… și inducem restructurare cognitivă, pentru că alegem în ciuda situației negative pe care o experimentăm să ne iubim și să ne acceptăm și cu această bucată negativă.
  • Practic, noi vorbim despre aspecte care ne afectează și care, în mod normal sau tradițional, ar activa sistemul de răspuns la stres, dar atingem niște puncte comunicând creierului sentimentul de siguranță, ceea ce îl bulversează – îl obligăm să integreze două mesaje diametral opuse: vorbim despre factorul de stres, dar organele de simț nu transmit nici încordare, nici frică, nici stres.
  • Anulăm, astfel, condiționarea care există între evenimentul traumatic și reacția de stres.

Combinație de presopunctură (acupunctură fără ace) și psihologie modernă, EFT reprezintă o metodă de vindecare și auto-vindecare a problemelor de ordin emoțional și fizic.

Atunci când trecem prin T/traume, o bucată din noi se amprentează cu trăirea din acel moment. De-a lungul vieții, când ne confruntăm cu situații similare, răspunsul va fi dat din perspectiva acestei bucăți rănite. Ai putea să îți imaginezi cumva că în cazul unei T/traume o bucată din tine rămâne suspendată, ancorată în trăirea inițială. Ea funcționează și reacționează așa cum a făcut-o în prima instanță.

Spre exemplu, dacă în copilărie ți-ai cenzurat vocea (pentru că ai înțeles că dacă nu o faci se va întâmpla ceva ce ai decodificat ca rău pentru tine), deși ceea ce nu ai spus a provocat frustrare, furie sau orice altă emoție, de fiecare dată când va apărea o situație în care va trebui să te ridici și să îți iei apărarea, să spui stop, să nu permiți celorlalți să încalce o limită, e foarte probabil că vei reacționa din energia variantei tale mai tinere și mai rănite, care a învățat că e mai „sănătos” să evite confruntarea, amplificând și mai mult emoția negativă.

De fapt, asta mi se pare cea mai bună explicație: ignorând programele și tiparele care te influențează, nu permiți unei bucăți din tine, care a adoptat la un moment dat o anumită credință și căreia i-a dat caracter permanent, să se elibereze de ceea ce nu mai e în acord cu nivelul actual de evoluție. Refuzând să te conectezi cu acea bucată, ba mai mult opunându-i rezistență, refuzând să crezi că ai putea fi în acel fel (slab, vulnerabil, ranchiunos, frustrat, furios, urât, rău etc.), refuzi unei părți din tine dreptul de a se maturiza, de a adopta alte instrumente mai adecvate.

În ultimii ani, au fost realizate numeroase studii clinice cu privire la aplicabilitatea și eficiența EFT. Studiile au demonstrat că Tehnicile de Eliberare Emoțională au efecte asupra durerilor, erupțiilor cutanate, fibromialgiei, dependențelor, fricilor și fobiilor, depresiei, anxietății, stresului post-traumatic. Așadar, EFT se adresează atât afecțiunilor fizice cât și psihologice, deoarece reduce stresul, iar stresul este o componentă semnificativă a celor mai multe dintre bolile cu care ne confruntăm.

La baza EFT stau două curente psihologice: terapia cognitivă, care ia în calcul cognițiile tale – gândurile, credințele, modalitatea de relaționare cu ceilalți, tiparele mentale prin care percepi lumea și propriile experiențe -, și terapia expunerii, care implică expunerea vie la experiența negativă.

„Doamne, dă-mi seninătatea de a accepta lucrurile pe care nu le pot schimba,

curajul de a schimba lucrurile pe care pot să le schimb,

și înțelepciunea de a ști să le deosebesc.” (Rugăciunea seninătății)

Tehnicile de Eliberare Emoțională nu au nicio legătură cu gândirea pozitivă. Ce facem în EFT este să acceptăm realitatea, iar asta stă la baza schimbării profunde.

Câteva exemple de utilizare a EFT:

  1. Femeie, 35 de ani.

„Mă simt în nesiguranță de fiecare dată când soțul meu încearcă să își facă prieteni. Simt disconfortul în tot corpul, ca o agitație, și în inimă că un gol care doare. Se întâmplă de fiecare dată când încearcă să își facă prieteni bărbați.”

Am lucrat senzațiile fizice și sentimentul de nesiguranță în timp ce am bătut punctele energetice. Sub aceste senzații se ascundea frica de abandon, iar la bază stătea abandonul patern suferit atunci când s-a născut fratele mai mic al clientei. Orice bărbat care ar fi putut intra în viața soțului său o expunea la credințele sale că o persoană de sex masculin îi va restricționa sau diminua iubirea BĂRBATULUI din viața sa… pentru că așa a înțeles varianta sa mai tânără.

2. Femeie, 35 de ani, hipotiroidie, menstră neregulată, întârziere de 2 luni. Am lucrat efectiv nivelul de estrogen. Am pus clienta să evalueze nivelul de estrogen. Am pornit de la 40%. Am făcut  6 runde de EFT. Primele 2 au vizat nivelul actual de estrogen: Nivelul de estrogen este de 40%, iar asta este prea puțin pentru funcționarea optimă a corpul meu. În cea de-a doua serie am ales să eliberăm tot ceea ce făcea ca acest nivel să fie scăzut, iar runda 3 a vizat alegerea de a vindeca tot ceea ce a făcut ca nivelul estrogenului să fie jos. La finalul rundelor nivelul de estrogen a ajuns la 80%. La 3 ore după terminarea exercițiului, clienta m-a informat că s-a instalat ciclul menstrual.

 

Voi continua să îți povestesc despre EFT și în perioada următoare. Astăzi, am vrut doar să îți captez atenția aducându-ți câteva argumente pro EFT și câteva exemple.

Cu drag,

Raluca.

În ciuda tuturor neajunsurilor, aleg să mă iubesc și să mă accept așa cum sunt

Nimeni nu ne-a învățat să ne acceptăm așa cum suntem sau să ne placă de noi cu toate defectele, imperfecțiunile și neajunsurile noastre, dar toți adulții din jurul nostru au depus eforturi să ne facă acceptabili pentru ceilalți.

Nimeni nu a plasat sursa bucuriei și mulțumirii în interiorul nostru, ci au fost și ele externalizate și au fost legate de cât de multă mulțumire și bucurie generăm în celălalt.

Într-un mediu familial așezat, pozitiv, copilul învață bucuria de a fi tot ceea ce este: unui copil care crește într-un astfel de mediu nu îi este reprimată partea întunecată, ci i se insuflă faptul că emoțiile negative sunt naturale și că el e ok chiar dacă le simte și le comunică. O astfel de familie nu cenzurează, nu se luptă cu ceea ce este, nu ignoră realitatea, iar acel copil are toate șansele să fie la maturitate o persoană mai conectată cu sinele său autentic. Un astfel de copil operează cu ușurință concepte precum acceptarea de sine și a celorlalți și iertarea.

Dar un astfel de model este mai rar întâlnit. Uită-te în jurul tău și observă câtă acceptare și iertare există. Nu prea e, nu? Adică ne agităm cu toții să respectăm ce am preluat din biblie: iubește-ți aproapele ca pe tine însuți și întoarce și celălalt obraz. Iar noi putem juca rolurile ca să fim acceptați, numai că noi chiar îi iubim pe ceilalți așa cum ne iubim și pe noi, adică prea puțin și prea condiționat, și de iertat ne facem că iertăm …. dar nu uităm.

Tu ai învățat la un moment dat că nu ești suficient și ai înțeles de la adulții din jur că scopul este să fii acceptat și acceptabil. În acel moment ai învățat să nu te mai uiți la tine cu adevărat (pentru că în tine erau și bucățile acelea refuzate sau condamnate de cei din jur) și ai învățat să te privești ca pe un maldăr de bucăți etichetate și definite de alții, și ai internalizat toate aceste identificări pe care le-au făcut ceilalți pentru tine. Atunci am învățat că ceva nu e în regulă cu noi. Atunci am învățat că realitatea așa cum e, nu e OK. Acesta este momentul în care non-acceptarea a devenit unul dintre principiile după care ne-am construit viața.

Povestioară

În urmă cu ceva timp, fiica-mea a trecut printr-un episod de furie. Ceva îi producea atâta disconfort încât a apelat la limbajul urât. Când am aflat, m-am făcut ca un arici și am început să țin predici unui copil de 6 ani. Consumul meu interior era uriaș. Cum era posibil ca un copil al meu să fie furios și să și comunice asta – când neam de neamul meu nu își dăduse voie să experimenteze furia? Te rog să citești copil al meu nu ca formă de aroganță sau superioritate, ci ca al meu, al celei care încercase tot timpul să facă frumos și bine, în ciuda trăirilor din interior. Așa că eroul salvator a devenit cât tot pământul și am început să mă lupt cu monstrul care pusese stăpânire pe copilul meu. Noroc că am acces la niște instrumente mișto, așa că i-am propus să lucrăm furia în  Tehnici de Eliberare Emoțională (EFT). Pentru că ne mai jucasem cu EFT și pentru că a înțeles că trebuie să facă ceva să potolească monstrul care se activase în mine, sau pentru că pur și simplu voia să scape de gura mea, ne-am îmbarcat în lupta cu monstrul furiei. Am lucrat 30 de zile, dar ce e minunat e că pe parcurs am ajuns la sursa problemei: EU. Eu îmi sau, mai bine zis, mie îmi fusese cenzurat dreptul de a fi furioasă. Oamenii nu se simt furioși aiurea, au tot dreptul să se simtă așa atunci când le este încălcată o limită. Lucrând cu fiica-mea am reușit să văd cu claritate acel moment în care am tras concluzia că a-ți comunica furia este interpretat de adulți ca fiind ceva imoral, neadecvat, că e o formă de a-ți spăla rufele în public… iar în cultura noastră e tare nasol să faci asta. Văzând furia fiicei mele, lucrând cu ea, mi-am dat mie voie să mă simt furioasă, să simt tot ceea ce ascunsesem sub preș. Am înțeles că este dreptul meu să mă simt într-un anumit fel. Și înțelegerea asta m-a făcut să mă retrag și să îi dau voie fiicei mele să își experimenteze propriile trăiri, dându-i ceva care să o ajute să elibereze ceea ce simțea – EFT, un instrument despre care o să încep să îți povestesc mai multe de săptămâna viitoare – și să o las pe ea să tragă concluzia privind modul în care să își exprime furia și ce se poate întâmpla adoptând diverse comportamente. Când celălalt îți cenzurează exprimarea unei trăiri negative – pentru că așa a fost și el învățat la rândul său -, trezește în tine monstrul vinovăție și nu îți permite găsirea unei forme adecvate de eliberare a trăirii. În definitiv, ne întrupăm pentru a găsi cea mai bună formă de comunicare a ceea ce suntem. Am înțeles că, de fapt, acesta ar trebui să fie rolul părintelui, să ajute copilul să își accepte trăirile și să înțeleagă că e grozav, perfect, frumos cu toate emoțiile astea negative și îi să îi dea o baghetă magică prin care să ventileze toate trăirile.

Dacă am fi la Furioșii Anonimi, acum aș putea să iau cuvântul:

Salut! Eu sunt Raluca și o parte din mine încă e furioasă și o altă parte încă simte nevoia să respingă această furie. Dar e în regulă, eu sunt ok, chiar și cu aceste bucăți. Eu aleg să mă iubesc și să mă accept așa cum sunt, cu toate defectele, imperfecțiunile și neajunsurile mele.

Așadar, ce înseamnă a te accepta? A sta drept în fața ta și a celorlalți, conținând în tine toate bucățile pe care ai atașat etichete sau pe care le-ai separat în categorii – bun-rău, acceptabil-inacceptabil -, dându-ți voie să simți tot ceea ce simți, văzându-te așa cum ai învățat să fii sau că ești, tratându-te cu blândețe pentru ceea ce ai învățat să fii, iertându-te pentru toată suferința pe care ți-ai provocat-o și pe care ai provocat-o altora, precum și iertându-i pe adulții din viața ta.

Acceptarea de sine este un cadou pe care ni-l facem: încetăm să mai dorim să fim altcineva decât persoana care suntem, până când aflăm cine suntem și începem să facem alte alegeri.

Să nu confunzi o clipă acceptarea de sine cu resemnarea. Nu există semnul egal între cele două. Acceptarea permite redefinirea pe baze mai solide și mai adecvate. Acceptând ceea ce este, ne eliberăm de sub imperiul rănilor provocate de abandonurile suferite, de furie, de lipsa de control, de judecăți, de perfecționism, de tot ceea ce ne face rău. Dacă accept cum sunt înseamnă că îmi asum responsabilitatea pentru ceea ce sunt și fac. Acceptarea de sine presupune curaj; curaj să privesc ceea ce mă definește în această etapă, curaj să admit că sunt în această etapă, curaj să îmi asum responsabilitatea. Și curajul aduce o nouă energie, curajul acesta de a vedea lucrurile așa cum sunt reprezintă condiția optimă pentru redefinire pentru că văzând realitatea pot să fac alegeri care să o modeleze pentru a trăi în acord cu nevoile mele, cu ceea ce sunt și cu ceea ce îmi face bine.

 

Iată ce zici și alții că ar fi acceptarea de sine:

„După părerea mea, dragostea de sine începe cu a nu ne mai critica pe noi înșine deloc, pentru nimic. Criticismul ne-ar prinde exact în tiparul pe care încercăm să îl schimbăm. Înțelegerea și gentilețea față de noi înșine, ne ajută să ieșim din acest tipar. Adu-ți aminte că te-ai autocriticat atâția ani și n-a mers. Încearcă să te aprobi și să vezi ce se va întâmpla.”(Louise Hay)

„Iubirea adevărată este experiența de a fi tu însuți. Nicio transformare nu este posibilă fără acceptare. Acceptarea este elementul declanșator al procesului de vindecare. De fapt, veți descoperi surprinși că, cu cât vă veți acorda mai mult dreptul de a trăda, de a respinge, de a abandona, de a umili, de a fi nedrept, cu atât mai puțin o veți face.

A accepta înseamnă a ne acorda nouă înșine dreptul de a experimenta și de a învăța prin intermediul a ceea ce trăim.

Atâta timp cât o experiență este trăită în non-acceptare, adică fiind judecată, în culpabilitate, teamă, regret sau orice altă formă de non-acceptare, oamenii își atrag fără încetare circumstanțele și persoanele care îi fac să retrăiască aceeași experiență.” (Lise Bourbeau)

„Cine se iartă pe sine renunță practic la a se respinge pe sine. Începe astfel un proces de autoacceptare și de iubire de sine, care va crește atât de mult încât în final omul ajunge să se accepte exact așa cum este. Acesta este începutul vieții de om liber. Iertarea este cheia.” (Don Miguel de Ruiz)

„Acceptarea reprezintă reconcilierea interioară dintre minte și emoții care elimină nevoia sau dorința de a modifica sau de a repara ceea ce este; capacitatea de a te conține așa cum ești, văzându-te ca adecvat sau potrivit.” (Iyanla Vazant)

Cu drag,

Raluca.

Stresul: ce este și cum îți afectează viața

Sunt încordat și gata de atac, inima îmi bate de simt că o să-mi sfâșie pieptul, sunt împrăștiat în o mie de direcții, transpir sau fiori reci pun stăpânire pe mine, respir atât de repede și violent și totuși aerul îmi e insuficient… și cu fiecare gură de aer parcă mai multe gânduri vin și parcă tot mai împrăștiat sunt.

…. am atâta nevoie de control și totuși nu reușesc să controlez nimic, eu trebuie să fac, să fac din ce în ce mai mult, totul depinde de asta. Cum mă văd eu și cum mă văd ceilalți… ambele depind de nevoia asta nebună de a face și controla totul pe care tot eu le-am inspirat-o celorlalți… nu mai pot să îi susțin pe toți… aș vrea să vadă că nu sunt atât de puternic… dar nu știu cum să schimb asta.

… țip din orice… nici măcar nu îmi dau seama de asta și nici măcar nu îmi dau seama că îl rănesc pe celălalt.

Am hipertensiune, nu am niciodată timp suficient, sunt extrem de competitiv, sunt perfecționist, îi judec pe toți și mai ales pe mine…. 

Te recunoști? Acestea sunt doar câteva descrieri ale unor persoane care se confruntă cu stresul de lungă durată. De atât de mult timp se confruntă cu el încât, dacă le-ai spune relaxează-te, ți-ar spune că habar nu au cum să facă ceea ce le ceri (s-ar putea chiar să îi enerveze sugestia).

Stresul este o caracteristică a vremurilor pe care le trăim. Trăim într-un mod alert, cu mintea orientată spre proiectul următor, uităm să respirăm, trăim sub imperiul lui trebuie să fac mai mult, și mai mult, și al lui nu am niciodată suficient timp.

Ce este stresul?

Stresul este un răspuns de supraviețuire, este o „reacție firească a organismului care survine ori de câte ori trebuie să facem un efort pentru a ne adapta unei situații” (Lelord, Francois, Andre, Christophe, Cum să ne comportăm cu personalitățile dificile, pg. 156).

Într-un eveniment stresant, organismul se mobilizează să furnizeze un răspuns prin activarea a trei dintre sistemele sale: nervos, endocrin, imunitar. Mai exact, atunci când ne întâlnim cu un factor de stres, acea parte a corpului – ochi, nas, urechi, mușchi etc. – care a observat prima prezența acelui factor transmite un mesaj creierului prin intermediul nervilor. După ce mesajul este decodificat, iar creierul stabilește că percepe factorul extern ca fiind unul stresant, este mobilizat sistemul endocrin pentru a elibera hormonii care ajută corpul în emiterea răspunsului la factorul stresant. Eliberarea hormonilor în situațiile de urgență diminuează sistemul imunitar, pentru că declanșează un răspuns chimic, iar corpul este inundat cu cortizol, ceea ce duce la un proces inflamator (specific și în cazurile de cancer).

Atunci când ne confruntăm cu stresul, suntem fiziologic și psihologic în stare de alertă. Această reacție la stres vine cu un preț energetic. După expunerea la stres este foarte probabil să simțim nevoia de a ne izola pentru a ne reface. Dar, dacă starea de stres de prelungește sau se repetă, ne confruntăm cu oboseală cronică, pentru că trăim într-un dezechilibru permanent, și devenim foarte receptivi la boli.

Ce trebuie să reținem este că perspectiva personală este cea care determină reacția la stres.

Spre exemplu, modul în care percep eu furtuna, cu vântul său turbat este foarte probabil diferit de percepția ta. Dacă pe mine mă face să mă încordez și să spun vreo trei rugăciuni, reacția ta ar putea fi una relaxată „uite vine furtuna, mai curăță atmosfera de praf, furtuna e un fenomen natural”. Eu, experiențele anterioare, informațiile pe care le-am integrat de-a lungul vieții asupra unui subiect sunt factori care determină modul de raportare (definesc factorul extern ca fiind unul stresant sau nu) și reacția la un factor extern. Eu decid dacă lucrul X mă stresează sau nu.

Boli cauzate sau amplificate de expunerea la stres pe termen lung

Într-o situație stresantă, epinefrina (adrenalina), care este eliberată în organism, produce o serie de schimbări fiziologice:

– Inima bate mai tare și împinge sângele către mușchi, inimă și alte organe vitale,

– pulsul și tensiunea cresc,

– respirația devine superficială și rapidă,

– plămânul încearcă să capteze cât mai mult oxigen, surplusul de oxigen ajunge în creier și crește starea de alertă.

– Simțurile se ascut.

 

Noi am fost echipați să facem față acestor provocări, dar atunci când încordarea se prelungește pe termen lung, când rămânem în această stare continuă de încordare, încep să apară problemele.

În stresul pe termen lung, sistemele corpului rămân „blocate” în acest mecanism de răspuns, corpul e încordat, inundat cu hormoni, respirația este superficială, individul este paralizat de frică. Și ce e mai pervers, este faptul că trăim atât de mult în stres încât nici măcar nu mai suntem conștienți de asta, ajungem să credem că așa trebuie, așa e normal – ei bine poate așa crezi, dar cu siguranță nu e NATURAL. Stresul este o luptă în care mobilizezi toate resursele pentru a supraviețuii. În stresul pe termen lung corpul este privat de odihnă, domolire și atunci începem să ne îmbolnăvim (și ne întrebăm de unde sau cum de).

Stresul afectează, așadar, întregul nostru organism. Mai jos, îți propun să trecem în revistă efectele expunerii la stres asupra diferitelor sisteme ale corpului.

  • La nivelul sistemului nervos: anxietate (Anxietatea este o îngrijorare față de anumite evenimente sau activități, îngrijorarea fiind asociată cu simptome somatice sau cu alte simptome specifice anxietății: neliniște, oboseală, iritabilitate, tensiune musculară, probleme de concentrare, tulburări ale somnului. Dacă stresul este un răspuns la o amenințare, anxietatea este o reacție la stres.), depresie, insomnie, tulburări de memorie, tulburări alimentare (bulimie/anorexie).
  • La nivelul sistemului cardiovascular: hipertensiune (Deși nu stresul cauzează hipertensiunea, el o întreține și are un impact asupra evoluției sale), aritmii, risc de atac de cord. Stresul cronic contribuie la problemele pe termen lung ale inimii și vaselor de sânge.
  • La nivelul sistemului imunitar: inflamație, risc sporit de infecții bacteriene și virale, risc sporit cancer de colon, risc sporit de boli autoimune: artrita reumatoidă, psoriazis, tiroidita autoimună etc.
  • La nivelul sistemului digestiv: indigestie, colită ulcerativă, reflux gastric, arsuri, constipație, diaree, ulcere și dureri puternice de stomac în absența ulcerelor etc.
  • La nivelul sistemului endocrin: insuficiența/epuizarea suprarenalelor, rezistență la insulină, hipotiroidism etc
  • La nivelul sistemului respirator: sindromul de hiperventilație cronică, sinuzită, astm bronșic
  • La nivelul scheletului și musculaturii: slăbiciune musculară, fragilitate osoasă, mușchi tensionați (în special în zona gâtului) etc.
  • La nivelul creierului: stresul cronic este factor de risc în caz de AVC.
  • Alte manifestări: oboseală, gingivita/boala periodontală, pierderea părului, scăderea dorinței sexuale, ticuri, urticarie etc.
  • Studiile demonstrează că persoanele stresate au tendința de a se îngrășa în zona abdomenului.

 

Dacă stresul este ceva ce întâlnim zi de zi, totuși putem să fim stresați și sănătoși?

Răspunsul este da!

Un studiu realizat de Kobasa et al. (1979) arată că pentru a rămâne sănătos, un individ, care trăiește situații stresante, trebuie să fie:

– în contact cu sine

– deschis

– orientat către realizarea obiectivelor

– mai puțin nihilist

 

Tehnici pentru diminuarea stresului

Pentru a ne dezvolta mecanisme care să ne ajute să facem față stresului, secretul e întoarcerea la noi. Elementul cheie este să începi să stai în tine, să analizezi zi de zi factorii care ți-au produs disconfort. Apoi, după ce ai identificat factorii, vezi cum te afectează (produc îmbolnăvire?). Îți propun mai jos o serie de tehnici care să te ajute în gestionarea stresului. Cea mai importante dintre toate mi se pare respirația abdominală. Este la îndemână, poți să o practici oricând și oriunde, nu necesită nimic suplimentar… doar disciplină.

  1. Respirația abdominală – poți sta în picioare, pe scaun sau întins. Tot ce trebuie să faci este treci de la respirația toracică la cea în care duci aerul în abdomen, antrenând diafragma. Plasează o mână pe abdomen și una pe torace. Mâna de pe abdomen trebuie să se miște pe inspirație și pe expirație.
  2. Exercițiile de relaxare: meditația sau imageria ghidată, incluse în ritualurile zilnice, previn degradarea sistemelor corpului.
  3. Gândirea pozitivă – Percepția este cea care afectează răspunsul la stres. Studiile arată că cei care cred că fac lucrurile bine, chiar fac asta mai bine decât cei cu aceleași condiții fizice, dar care nu sunt la fel de pozitivi. Cercetătorii sugerează că anxietatea și emoțiile negative, de tipul ostilității, influențează funcționarea sistemului imunitar.
  4. Susținerea apropiaților – potrivit cercetătorilor, persoanele cu un grup amplu de sprijin social au o sănătate mai bună și sunt mai rezistenți la infecții și boli. Așa că ai putea în programul tău ocupat să faci loc unei întâlniri cu un prieten.
  5. Exercițiile cardiovasculare.

 

Cu drag,

Raluca.

Arhetipuri neintegrate

Am început să lucrez la acest text în urmă cu vreo trei luni, în încercarea de a înțelege de ce anume se dizolvă din ce în ce mai multe cupluri. Luna trecută am participat la un seminar pe teme de feminitate care a adus ceva lumină asupra subiectului și mi-a schimbat perspectiva. Așa că te invit să te oprești pentru o secundă și să te analizezi și să îți analizezi relațiile din perspectiva arhetipurilor.

Suntem, din punctul meu de vedere, sisteme deschise. Tot ceea ce intră în contact cu mine produce anumite modificări, ajustări și rearanjări. Eu, cea de astăzi, pot fi fundamental schimbată de ceea ce știai ieri. Înțelegerea anumitor bucăți din mine și aducerea la lumină a acelor episoade care m-au marcat și pe care m-am chinuit să le ascund – pentru că ieri cel mai probabil nu eram încă pregătită să le fac față – pot chiar să mă schimbe fundamental și e foarte posibil chiar să nu mă mai recunoști. Și asta ți se aplică și ție .

Zilele acestea din ce în ce mai multe cupluri mor și se întâmplă, din ce în ce mai des, în ultimul timp să discut cu bărbați despre diferențele dintre femei și bărbați.

Îngrijorările bărbaților sunt determinate de o anumită „intransigență” și încăpățânare a femeii de a renunța la cuplu. Întrebarea pe care și-o pun frecvent e cum de femeia se schimbă parcă peste noapte, cum de valorile de ieri par să nu mai aibă sens azi, cum de ceea ce i-a unit ieri, astăzi și-a pierdut forța unificatoare. Femeia pare să rămână rece la toate astea. Pur și simplu, pare că într-o zi femeia s-a trezit cu decizia încheierii relației bine conturată în minte. Pentru ea decizia de a continua relația pur și simplu nu mai „rentează”. Bărbații se simt cumva trădați de această ipostază a femeii. Totuși, decizia aceasta a femeii nu a venit chiar pe neașteptate. Ea a comunicat, așa cum a putut, de-a lungul relației ce îi provoacă nefericire, ce ar vrea să se schimbe.

Că are 30, 40, 50 de ani, bărbatul pare bine ancorat în ceea ce a preluat de la înaintași. El știe cum trebuie să arate relația sa de cuplu (și, de regulă, o reproduce pe cea a părinților lui), iar viața trebuie să se desfășoare în ritmul așteptat de el. Dar tocmai acesta este punctul care determină ruptura.

Dacă femeia e pe repede înainte în relația cu ea însăși și e dispusă să își vadă umbrele, să își trăiască netrăitul, bărbatul e conservator spre tradiționalist, trăiește cu așa-zise principii încercate de o viață, este adept al rutinei, are o mare rezistență la schimbare pentru că nu îi găsește o motivație solidă.

Femeia de azi se distanțează de mama ei și de celelalte femei care au trăit înaintea ei și schimbă termenii de referință ai vieții sale. Femeia nu se mai poate defini doar prin rolul său de a asigura continuarea speciei sau prin cel de soție. Ea, intuitiv, știe că poate să conteze pe relația corp-lume interioară și să dezvolte forme de îngrădire a acestei funcții, dacă nu se simte confortabil cu ideea de maternitate, dacă nu simte că poate conta pe partenerul său, dacă acesta nu îi satisface anumite nevoi. Și, în procesul de separare de toate femeile de dinainte, femeia nu se mai simte obligată să îndure ceva ce nu e pentru ea și nici să joace în piesa unei căsătorii, doar de frica de a nu fi de cealaltă parte a baricadei, blamată de cele de dinainte. Pentru ea, satisfacerea nevoii de intimitate și atingerea fericirii reprezintă noile coordonate. Pentru ea a devenit esențială exprimarea sentimentelor. Ea nu mai are „timpul”, tradus prin disponibilitatea, de a umple spațiile goale pe care bărbatul le lasă, nu mai vrea să dea semnificație jumătăților de măsură pe care le primește de la el, nu se mai simte obligată să scuze comportamentele neadecvate ale bărbatului. Ea are nevoie să știe că el e acolo pentru ea, că poate să își asume emanciparea sa, că nevoile lui sunt similare cu ale ei și că deschiderii ei, el îi răspunde cu deschidere, că arderii ei îi poate răspunde la aceeași intensitate, conținând-o în același timp. Și e dispusă să iasă din zona de confort, care e tare călduță, pentru a fi în acord cu esența ei.

Bărbatul, în schimb, părăsește cu ușurință zona de confort doar cănd se îndrăgostește de o altă femeie.  Bine, nu e obligatoriu să o facă nici măcar în această situație. Pentru el schimbarea de orice fel e greu de digerat. La tânguielile ei el reacționează, dar disponibilitatea lui de a se plia pe nevoile femeii este de scurtă durată, în așteptarea momentului în care îi dispar femeii gărgăunii din cap. Argumentul „caut fericirea” (pentru că în cuplul acesta nu o mai găsesc) nu e ușor digerat și cu atât mai puțin integrat. Singura definiție a fericirii în cuplu pe care el e dispus să o accepte este a sa, consolidată, cel mai adesea, pe ceea ce a văzut la părinții lui.

În urmă cu trei luni, aș fi spus că cele mai multe dintre relații mor pentru că femeile și bărbații chiar vin de pe planete diferite sau, dacă ți se pare prea dur, disoluția cuplului e cauzată de fapul că cei doi parteneri aparțin unor culturi diferite în ceea ce privește raportarea la propriile nevoi, emoții, sentimente, frustrări etc. Astăzi, cred că nu suntem, de fapt, atât de diferiți și că suntem mai degrabă un fel de victime ale unui trecut în care nu ne-am dat sau nu ne-au dat voie să ne experimentăm toate bucățile care compun totul care suntem, iar tot netrăitul s-a transformat în rană. Așa că ajungem adulți ce poartă în ei și reacționează din toată nesiguranța, lipsa de iubire și neacceptarea copilului, din toată furia și frustarea adolescentului căruia iau fost legate aripile și tot așa.

Atunci când intrăm într-o relație, intrăm cu toate bucățile din noi, cu cele experimentate, dar și cu cele neexperimentate, netrăite și asta ne afectează modul de raportare la noi, la partener, la cuplu per ansamblu. Bucățile neexperimentate sunt arhetipuri, adică modele sau tipare energetice caracteristice unei anumite perioade de dezvoltare. Vorbim, așadar, despre fetița interioară, adolescenta, femeia sălbatică, femeia senzuală, femeia mamă. Acestea funcționează și în cazul bărbatului. Aflate în echilibru, aceste forme energetice permit bucuriei (de a fi cine suntem) să fie parte integrantă a vieții noastre, dar în dezechilibru ne fac să acționăm din rană, din neacceptare, din neiubire.

  • Atunci când fetița sau băiețelul interior nu s-au dezvoltat într-un mediu sănătos, dacă nu au beneficiat de apreciere, acceptare, iubire, rana aceasta va determina căutarea unui partener care să joace rolul părintelui. Dacă ești femeie, cu siguranță, te-ai surprins la un moment dat reproșându-i partenerului: „doar eu te iau în brațe, nu mă iubești, doar eu îți spun că te iubesc, nu îmi spui că mă iubești, nu mă vezi etc.”. Această reacție vine din rana fetiței – fetița interioară este cea care nu s-a simțit iubită, în siguranță, apreciată.
  • Atunci când devenim mame sau tați, iar copilul nostru interior este profund rănit, lipsit de siguranță etc. vom interacționa cu copilul nostru fix din ipostaza bucății rănite: fie vom încerca să compensăm tot ce nu am avut noi, să îndreptăm toate nedreptățile trăite – ceea ce între noi fie vorba reprezintă un deserviciu adus copiilor noștri, cărora le furăm șansa de a internaliza corect și în felul lor toate evenimentele de viață (îi protejăm exagerat de moarte, furie, lovituri… de viață) – fie ne vom transforma în tartorii noștri și le vom juca magistral rolul.
  • Atunci când adolescența nu e trăită, vom experimenta fie îndrăgosteli în afara cuplului, îndrăgosteli desprinse din povești – vom fi practic într-o fugă nebună după Ilene Cosânzene și Feți-Frumoși -, fie vom avea accese de rebeliune.
  • Neexperimentarea etapei sălbatice (femeia sălbatică/bărbatul războinic) la momentul potrivit (după 18 ani, când plecăm de acasă) va îngreuna maturizarea, pentru că în această etapă învățăm ce ne place cu adevărat. O persoană care nu își cunoaște limitele este un exemplu de persoană care nu și-a trăit și integrat etapa sălbatică.
  • Neexperimentarea arhetipului iubitei/amantului va duce la deconectare de corp, relații superficiale, absența unei conexiuni autentice cu partenerul.

Și atunci, dacă toate aceste bucăți sunt neexperimentate, deci neintegrate, căutăm închiderea lor cel mai frecvent prin ieșirea din cuplu sau în afara cuplului, în timp ce rezolvarea adevarăta stă în „confruntarea” cu noi în variantele anterioare și închiderea rănilor în interiorul cuplului. Asta presupune un efort de sinceritate și observație permanentă pentru a descoperi care e energia care te motivează în variile situații pe care le trăiești. Integrarea arhetipului înseamnă ieșirea de sub imperiul rănii și trecerea într-un registru în care acțiunea este lipsită de dramă. În momentul în care reparăm sau încheiem ciclul, relațiile noastre nu mai sunt lupte de putere, ele reprezintă alegeri. Nu înseamnă că, dacă ne vom observa și vom încerca să vindecăm bucata din noi rănită, cuplurile nu vor mai muri, înseamnă doar că decizia de a ne separa va fi mai obiectivă.

  • Copilul interior integrat va aduce în viața ta energia jocului, a ludicului, a creativității.
  • Adolescentul integrat aduce curaj și îndrazneală.
  • Când integrăm femeia sălbatică sau bărbatul războinic devenim conștienți de noi și de limitele noastre.
  • Când integrăm arhetipului iubitei/amantului facem alegeri potrivite și ni le asumăm.

 

Cu drag,

Raluca.

Spunând tuturor celorlalți un mare DA, îți spui ție un NU și mai mare

Ție îți e greu să le spui celorlalți nu atunci când chiar nu vrei să faci ceva, pentru că nu rezonezi cu acel ceva, sau când ai ceva mai bun de făcut? Sau mintea ta începe să facă analiza implicațiilor acelui Nu, pentru a ajunge la concluzia că, de fapt, nu doar că vrei, dar chiar îți dorești foarte mult să faci ceea ce ți s-a cerut ?

Acest text nu e despre acel nu care vine din sfidare, din rebeliune… toate aceste NU-uri sunt, de fapt, consecința NU-ului despre care vreau să îți povestesc azi și care ție îți este foarte cunoscut, nu-i așa? Articolul acesta este despre NU-ul pe care am învățat să ni-l spunem nouă, dorințelor și nevoilor noastre autentice, de frică să nu supărăm, dezamăgim, rănim etc. Cine nu învață să spună NU lucrurilor care îl îndepărtează de sine, care nu sunt în concordanță cu interiorul, va aduna atât de multă frustrare, iritare, mâhnire, pe care le va scoate în frecvente crize de furie, până la marea explozie.

Argumente pentru care spunem Da celorlalți:

–          Mintea noastră știe că e e mai frumos (pozitiv) să spui da

–          E foarte posibil să fi auzit în copilărie că nu e frumos să refuzi, așa că opțiunea e să spui da exteriorului

–          E foarte posibil să ne imaginăm că toate DA-urile pe care le spunem vor atrage niște beneficii/avantaje pentru noi

De ce nu spunem NU celorlalți

–          Pentru că îl asociem cu negativul

–          Pentru că în mintea noastră a spune Nu este sinonim cu dezamăgirea, cu egoismul

–          Pentru că ne e frică de reacțiile celorlalți

 

De ce e greu să sari de la Da la NU

–          În viziunea mea, raportarea la NU și Da are legătură cu iubirea și condiționarea iubirii, și atunci dacă NU înseamnă că nu primesc x, atunci o să mă grăbesc către un DA pe care nu mi-l doresc doar pentru că îmi doresc și mai tare acea bucată supusă condiționării  – spre exemplu, în copilărie ți se spunea „dacă nu mănânci, dacă nu faci etc.”… dar poate tu refuzai să mai faci pentru că te săturaseși sau poate erai obosi etc., dar venea partea importantă a condiționării „nu te mai iubesc, nu mai vorbesc cu tine și cine știe câte alte bazaconii ți-au turnat adulții din jur” și uite așa ai învățat că e mult mai bine să spui și să faci ce ți se cere pentru a primi.

–          Pentru că am învățat că nu merităm să ne spunem nouă DA (e egoist și noi ne dorim să depășim acest stadiu )

–          Pentru că noi asociem cererea cu autorul său. Când spunem NU, spunem cererii formulate, nu celeilalte persoane – căutați în trecutul vostru momentul în care s-a împământenit acest mecanism: cine, când v-a spus nu și voi ați resimțit că acest nu are mai degrabă legătură cu persoana voastră .

Riscurile pe care ni le asumăm dacă nu învățăm să spunem NU:

–          Proastă imagine de sine – cel incapabil să spună NU știe asta despre sine, se condamnă pentru asta, se etichetează ca fiind slab… și acesta e un termen ușor.

–          Îți refuzi experimentarea respectului de sine.

–          Suntem ca o oală sub presiune – adunăm și adunăm frustrare pentru toate NU-urile pe care ni le refuzăm.

–          Ne refuzăm exercitarea unui instrument de curățare, de primenire a universului propriu.

–          Nu ne vom maturiza: a învăța când să spui Da și când NU presupune să te cunoști, să acționezi în acord cu ceea ce vrei, cu ceea ce ai nevoie, înseamnă să îți asumi evoluția unei situații, să accepți.

Știu că pare o treabă dificilă asta de a renunța la a spune celorlalți Da, în timp ce pentru tine ai rezervat toate NU-urile, dar ce nu ni se pare nouă dificil? Oricum ni s-a spus că mai totul e dificil… dar dacă nu e chiar așa? Spre exemplu, eu știam că e al naibii de dificil să te lași de fumat… sevraj, îngrășare, dorință, nebunie… eu am fost unul dintre cei mai pasionați fumători din câți cunosc, țigara îmi era o prelungire mai firească decât degetele, până într-o zi când am zis gata. Aveam sentimentul clar că fumasem toate țigările pe care trebuia să le fumez și cu toate astea continuam să fumez pentru că era prea greu să te lași de fumat… și acum sărbătoresc 2 luni în afara dependenței, cu o imagine de sine mai bună, simțindu-mă mai liberă, cu un sevraj de jumătate de ziCool, că na trebuia să îl bifez… ce Dumnezeu așa te lași de fumatWild!

Și cu aceeași ușurință am învățat să spun NU. A fost greu la început că na totul e dificil și e nasol să fii egoist și m-am trezit întrebându-mă dacă voi mai fi iubită și acceptată în timp ce spun NU, dar vezi tu după ce spui primele NU-uri și începi să te simți bine pe interior și începe să îți cam plac de tine, și începi să te cam îndrăgostești de energia asta nouă pe care o emani, dificilul se convertește în ușor, și oricât de mari ar fi fricile și rezistențele, noua energie te ajută să le faci față. Ce ar fi dacă tu ai da atenție vocii aceleia din interior care tot îți spune că ți-ai zis toate NU-urile pe care a trebuie să ți le zici în viața asta? Că meriți și tu un mare DA! Nu am niciun dubiu că auzi vocea! Ascult-o!

Dacă nu știi de unde să începi transformarea, îți propun mai jos câteva strategii pentru a învăța să spui NU:

1. Analizează o zi din viața ta. Stabilește prioritățile, apoi începe să spui NU celorlalte activități de pe lista ta.

2. Fă un ritual: găsește un loc în care să poți petrece câteva minute fără a fi deranjat. Lucrează cu afirmațiile timp de 30 de zile. Spune-ți: Sunt în siguranță să spun NU. E dreptul meu să aleg când să spun Da.

3. Folosește-te de o bijuterie – eu am ales o brățară care mă enerva și irita la fel de mult pe cât mă enerva incapacitatea de a spune NU -, și poartă-o timp de 30 de zile, timp în care spui nu tuturor lucrurilor pe care nu vrei să le faci.

Îți garantez că la finalul celor 30 de zile te vei simți liber. Vei fi câștigat încă un instrument util în procesul de curățare a rezidurilor pe care ne-am obișnuit să le păstrăm în interior.

Cu drag,

Raluca.