Îmi e frică să îmi fie bine…

Bine te-am regăsit!

În articolul trecut, autoarea (care nu sunt eu) vorbea despre un cufărul plin cu frici. Îți propun astăzi să aducem în lumină o frică surprinzătoare (cel puțin, așa am perceput-o eu la prima întâlnire cu ea): teama de a-ți fi bine.

Și dacă ai avea șansa să primești, pe bune, tot ceea ce meriți? Și dacă ai avea șansa să fii fericit? Ce ai face? Oare ai profita de ea? Și, în continuare, cum ar fi dacă mintea ta nu ar mai da un termen de valabilitate perioadei în care vei experimenta meritocrația, fericirea, starea de bine? Ai ști ce să faci cu tine în acest nou context?

Asta da frică! Câți dintre voi ar spune că e o prostie sau că nu există? Pun pariu că destul de mulți. Și vă înțeleg, când am auzit-o enunțată de clienta mea am zis ”uau, iată, în sfârșit, ceva ce nu reprezintă propria mea oglindire!”

Chiar mi se părea că nu îmi aparține sau că nu gravitează în câmpul meu… încordarea asta m-a făcut să o văd și să o procesez mai greu.

“Totul merge perfect. F. mă face să mă simt împlinită, familia mea îl acceptă, iar a lui pe mine, dar e ceva în mine care mă face să fiu foarte reținută, temătoare, chiar anxioasă. Am mai trăit de-a lungul vieții starea astea că totul este bine și, ce să vezi, lucrurile au luat o turnură destul de nasoală, și nu a mai fost atât de bine, dar măcar am știut cum să mă remontez. Nici nu știu ce aș face dacă filmul s-ar încheia altfel … și asta e problema acum, că simt că o să fie într-un final bine.” (M., femeie, 40+)

”Da, îmi e frică să îmi fie bine. Îmi e frică să trăiesc o viață liniștită, fără agitație egotică, fără o frică legată de consecințe, de drame, de teatralitate, fără să fiu obligată să mă port cu cele mai fine mânușițe pentru a nu deranja, presupun că îmi e frică de liniște… îmi e frică de toate astea pentru că nu am avut oportunitatea de a le experimenta până acum.” (C., femeie, 30+)

Din ce în ce mai multe femei vorbesc despre această teamă de a-ți fi bine. Îmi imaginez că lucrurile nu stau diferit nici pentru bărbați. Întotdeauna teama aceasta se activează în momentul în care persoana în cauză trebuie să facă o schimbare în viața sa, să renunțe la ceva, să se îndrepte către un teritoriu nou. Simplu spus, apare în momentul în care se impune luarea unei decizii pentru schimbarea unei situaţii care nu mai corespunde interesului meu actual, care îmi cauzează suferinţă sau îmi limitează fericirea/bucuria/ satisfacţia. Și funcționează teama aceasta în strânsă legătură cu perspectiva asupra eșecului, a modului de raportare la greșeală, a modului în care știu să mă tratez cu blândețe, acceptare, iubire.

Ce înseamnă să îți fie frică că o să fie bine? Cum metabolizezi frica asta? Când a fost sădită sămânța acestei frici?

”Frica asta este de fapt lipsa speranței că lucrurile pot fi vreodată bine și că ți se cuvine să trăiești lucruri bune.” (D., femeie, 35 de ani)

Ce presupune oare eliberarea de sub imperiul ei? Vă propun un exercițiu de descompunere a fricii. Pentru a descompune o frică trebuie să vezi: 1. pe ce se fundamentează – întotdeauna sunt niște programe, niște  credințe, cel mai adesea asimilate în copilărie -, 2. care e mecanismul prin intermediul căruia acționează, 3. ce forme îmbracă.

Programe/Credințe limitative Mecanism Se materializează în:
Nu merit să fiu fericit/ să mi se întâmple lucruri bune

Nu cred în fericire

Nu cred în bine

Binele și fericirea sunt plictisitoare

Nu sunt suficient de bun

Nu am voie să greșesc

Autosabotarea, prin:

Amânare

Non-decizie

 

Frică de dezintegrare

Frica de moarte

Frica de necunoscut

 

 

Frica asta de a-ți fi bine are legătură cu ceea ce crezi tu că meriți, adică, mai corect spus, cu ceea ce ți s-a spus de-a lungul vieții că ți se cuvine. A depăși frica asta înseamnă a-ți părăsi zona de  confort, pentru că ea nu e structurată pe lucruri neapărat bune sau utile, ci pe cele cărora le poți face față – răni, forme de agresiune, de interpretare sau decodificare a iubirii, acceptării, fericirii.

A depăși frica aceasta înseamnă să te vezi în toată splendoare: Sunt propriul meu sabotor și deși știu că e benefic pentru mine, spre exemplu, să închei o relație, pe care de altfel o și doresc încheiată, duc doliul după acea relație un pic mai departe, mă întorc în trecut, aproape că rescriu mental relația și mă mai păcălesc un pic, din simplu motiv că a ieși din zona de nefericire zilnică înseamnă trecerea într-o zonă de mai bine, de un pic mai bine, iar eu, foarte probabil, am uitat sau nu am știut niciodată cum să mă port într-o zonă guvernată de bine.

Pentru intrarea în scenariul dictat de starea de bine trebuie să iau o decizie și aici lucrurile devin foarte complicate. O decizie poate să fie:

–          Amânată pentru că ne construim scenarii de suferinţă pe care le colantăm bine de tot peste toate deciziile pe care le avem de luat

–          Un proces de ieșire din zona de confort

–          O asumare a propriului destin

–          O cedare în fața celorlalți

Fiecare dintre noi funcționează și acționează în baza unui pattern decizional, învățat de la persoane apropiate cărora le-am acordat titlul de modele sau construit de-a lungul timpului. Din punctul meu de vedere, un pattern decizional cuprinde următorii factori: cum te raportezi și cum reacționezi la schimbare, câtă încredere ai în propriile forţe, cât de autonom ești.

Oamenii sunt destul de reticenţi atunci când vine vorba despre schimbare, aceasta fiind una dintre explicaţiile amânării luării deciziei. Oamenii ştiu că o decizie luată va produce nişte efecte, deci va apărea o schimbare, o modificare a modului de trăi cu care s-au obişnuit, știu că o decizie îi va obliga un pic (sau mai mult) să îşi părăsească zona de confort.

Rigiditatea aceasta, frica de nou reprezintă elemente învăţate încă din copilărie când eram  bombardaţi şi programaţi cu afirmaţii de tipul: trebuie să te comporţi ca ceilalţi în societate; trebuie să înveţi aceleaşi lucruri; drumul cel mai scurt este cel pe care îl cunoşti; chiar dacă nu îţi place materia x, trebuie să înveţi; vezi ce alegeri faci, greşeala nu e acceptabilă; să nu ne faci de râs; nu eşti suficient de bun; renunţi imediat ce dai de greu. Aşa că, dacă ceilalţi sunt nefericiţi, se complac, nu renunţă, se încordează, amână, ți se pare normal să le faci şi tu. Și atunci, cum să nu se instaleze frica de bine, dacă ni se repetă doar opțiunile negative, dacă ne sunt comunicate doar limitele și limitările. De unde să intuim că starea de bine e ceva natural, care ne aparține și la care avem dreptul să aspirăm?

De acolo vina când trebuie să trăieşti cu o decizie care te duce într-o altă zonă, guvernată de alte principii. E adevărat că decizia pe care o iei tu, cu care tu eşti împăcat poate să producă suferinţă în ceilalţi, dar până la urmă cui îi eşti tu cel mai dator? Ţie! Trebuie să îţi urmezi calea spre esenţa ta și să încerci să reduci la minimum rănile pe care le provoci pe parcurs!

De asemenea, trebuie să înveți să te ierți: să te ierți că ai tendința de a amâna, de a abandona luarea unei decizii. Tu ești într-un proces de vindecare, ești încă guvernat de diverse programe, care activează și întrețin anumite frici, și toate îți guvernează încă scenariul de viață și fac procesele decizionale complexe, complicate și anevoioase.

Pe măsură ce eliberăm din toate aceste programe și credințe limitative, activăm acei receptori pe care îi avem în noi privind starea de bine. Nevoia de a lua o decizie, deci de a produce schimbare, apare tocmai pentru că nu ne e bine și asta ar trebui să fie bine imprimat pe ecranul care se activează în mintea noastră, precum și mesajul că ne suntem datori sau că avem obligația să căutăm starea de bine, pentru că o merităm.

Ceea ce face procesul de luare a deciziei dificil ține și de modul în care sunt percepute efectele unei decizii. Dar, oare, există decizii proaste? Eu, personal, nu cred. Dacă desfăşurarea ulterioară nu corespunde, este pentru că ai ales să proiectezi şi să ai aşteptări, iar dezamăgirea vine de aici, dar dacă în câmpul tău energetic a apărut nevoia luării unei decizii, atunci decizia chiar trebuia luată, iar dacă ai simțit organic să te îndrepți spre un scenariu, este pentru că aceea era calea ta. Încearcă să vezi ce beneficii reale ai obţinut. Poate că acesta este drumul pe care trebuie să te afli, poate că aceasta este cale care trebuie urmată pentru a ajunge la tine.

Eu știu că a lua o decizie e treabă complicată, că e dificil să îți asumi și că e mi simplu să stai în zona de confort, dar ce beneficii reale ai? Dă-ți un răspuns autentic! Dacă te-ai săturat să stai în zona gri a non-deciziei, dacă tânjești după starea de bine, îți propun să folosești următoarele instrumente.

  1. Instrumente utile în special celor bine ancorați în ei, cu încredere în propriile forțe:
  1. În urmă cu câteva săptămâni v-am adus în atenţie un instrument de lucru care poate fi utilizat şi în luarea deciziei: reacţia corporală. Fii atent la ceea ce se întâmplă cu tine când eşti confruntat cu nevoia de a lua o decizie. Citeşte despre aceste somatizări, dă-le un sens. Pune-ţi întrebări: Este această decizie benefică pentru mine? Ascultă, răspunsul va ajunge la tine cu siguranţă, pentru că toate structurile tale ştiu în fiecare secundă adevărul.
  2. Cumpără-ți o agendă și începe un prim capitol în care să consemnezi pe măsură ce îți amintești tot ce ți s-a spus despre a lua o decizie, despre schimbare, despre ceea ce meriți, adaugă tot ceea ce apare în câmpul tău atunci când ai de luat o decizie și activează Observatorul. Observă-le pe toate și nu te mai lăsa condus de ele.
  3. Cel mai autentic instrument de luare a deciziei este, în viziunea mea, ascultarea intuiţiei. Intuiţia reprezintă „o voce din interior care ne spune ce trebuie să facem”. Este o formă de cunoaştere, pe care cei mai mulţi dintre noi, din frică, aleg să o ignore… bine și societatea își face magistral treaba și golește de sens și semnificație încă de la începutul vieții noastre acest dar divin.

 

Deblocarea intuiţiei:

  1. acordă-ţi timp şi vezi ce voci identifici în interiorul tău: normativă (ar trebui să/ai voie/nu ai voie), intuitivă (ia-ţi umbrela, o să plouă; alege alt drumu, o să fie un accident etc.), impulsivă (vocea primei reacţii, este destul de agresivă), vocea emoţiilor. Ascultă-le tonalitatea și învață să le diferențiezi pentru a ști pe care să o asculți.
  2. notează pe hârtie toate informaţiile – ce voci ai descoperit
  1. Atunci când eşti pus în situaţia de a lua decizii importante – căsătorie, divorţ, copii – dă-ţi timp pentru a procesa ce ai pierdut – e dreptul tău la doliu. Plângi ce ai pierdut: în cazul divorţului – căsătoria cu bune şi rele pe care ai ales să o închei -, în cazul căsătoriei – libertatea nemărginită la care renunţi pentru a-ţi duce viaţa alături de cineva -, în cazul deciziei de a face un copil – timpul nelimitat petrecut în doi, perioadele fără aşa mari responsabilităţi, perioadele în care nu trebuia să servești drept model.
  1. Instrumente utile celor mai vulnerabili, celor mai sensibili:
  1. Găsește-ți un partener care să te însoțească pe acest drum al evoluției personale, care să te susțină în momentul în care ești cel mai vulnerabil.
  2. Apelează la ajutor specializat – psiholog sau consilier de dezvoltare
  3. Folosește formularul de la rubrica Contact – poate găsești în mine partenerul de care ai nevoie.
  4. Încearcă să utilizezi din instrumentele de la punctul A. Încet, încet vei căpăta încrederea necesară în manevrarea lor.

Cu drag,

Raluca.

Reclame

Disperarea, un punct pe harta evoluției

Oare înnebunesc? Oare chiar o iau razna? Ce mai are sens când nimic nu are sens?

Nu mai ştiu cine sunt… M-am pierdut de tot… Nu mai am niciun punct de reper din cele cunoscute… Nu mă ajută nimic, în afara unor momente în care stau în mine şi îmi amintesc că respir sau când vorbesc cu femeia care mi-e mai mult decât prietenă. Îmi place să observ că respir pentru că asta înseamnă că sunt în viaţă şi, dacă sunt în viaţă, înseamnă că, probabil, am vreun rost, că existenţa mea are o logică în acest univers. Dar apoi pierd acest gând şi îmi aduc iar aminte că nu mai ştiu de unde să mă apuc şi ce să fac ca viaţa mea să însemne iar ceva.  Apoi panică! O imensă panică şi gândul că nimic nu va fi vreodată bine. Şi, totuşi, continui să respir. Îmi vin în minte momente din viaţa mea în care am crezut că nu merit nimic, că sunt un nimeni, că nu merit să fiu iubită şi că trebuie să îmi fie ruşine că nu sunt altfel. Că nu iau note bune la şcoală, că sunt timidă, că nu am ambiţie şi că… pe scurt, NU FAC NIMIC BINE! O Doamne, cum îmi vine să iau în braţe acel copil speriat care am fost.

Închid ochii şi asta fac. Îmi fac drum cu greu prin tenebrele trecutului. Văd cu ochii minţii ceva asemănător cu un drum prin centrul pământului, un coridor mic şi îngust ca de cârtiţă prin care cu greu trec. Şi ajung în camera mea de copil şi mă vâd stând acolo, aproape imobilizată. Nici plânsul nu mai este, căci pare să fi fost îngheţat. Frica poate să îngheţe şi plânsul, am descoperit asta la o vârstă foarte fragedă. Şi uite că mă duc şi mă iau în braţe. Mi-e atât de dragă fetiţa asta mică cu ochi mari și știu că e atât de sensibilă. O iau şi o ţin stâns în braţe şi îi spun că o iubesc. Îi mângâi părul negru, tuns scurt, băieţeşte pe care ea îl detestă. Îşi dorea atât de mult să aibă părul lung. Şi plâng pentru că nu ştiu ce să îi spun ca să o dezgheţ. Dar nu trebuie să stau mult pe gânduri că ea se lipeşte de mine şi mă întreabă de ce se simte aşa de rău, şi de ce nu are prieteni, şi de ce dimineaţa când se trezeşte e aşa tristă, şi de ce nu poate fi şi ea ca alţi copii, veselă şi plină de viață. Nu pot decât să îi spun că e iubită… deşi nu ştie asta. Că e foarte iubită şi că orice ar fi, voi fi alături de ea şi că o voi ajuta să treacă cu bine peste tot ceea ce urmează. Şi ea îmi zâmbeşte cu recunoştinţă şi complicitate. E atât de caldă, de iubitoare şi emana acel ceva minunat pe care îl caut şi în ceilalţi: convingerea că indiferent ce se întâmpla, totul va fi bine.

Sunt adult, am un copil la rândul meu şi, totuşi, uneori, mă simt atât de fragilă, de vulnerabilă, de pierdută. Ca, de exemplu, acum. Credeam că atunci când am să fiu mare, viaţa o să fie lină şi plină de bucurii, că o să ştiu să gestionez totul şi, mai ales, pe mine, şi, când colo, mă aştepta această surpriză a întâlnirii cu cufărul meu de frici.

Recunosc, nu am vrut. La nivel conştient, am fugit cât am putut de mult de mine şi de acest cufăr pe care, totuşi, nu aveam cum să nu îl intuiesc. Îl intuiam, îl simţeam în greutatea cu care încercam să îmi menţin o postură frumoasă. Mereu, mereu ceva mă apasa pe umeri. Dar mă minţeam pe mine că totul este ok deoarece această confruntare nu e uşoară şi e mai simplu să te plimbi pe drumuri cunoscute, chiar dacă simţi că ceva te doare, decât să păşeşti în necunoscut. Acolo e frica cea mai mare!

Dar a sosit şi ziua în care nu am mai putut să mă ascund şi a trebuit să o iau pe un drum complet necunoscut. Pentru că… aşa e viaţa. Te pune faţă în faţă, că vrei sau nu, cu tot ceea ce trebuie înţeles, acceptat şi asumat. Ştiu că mă aflu pe un drum al evoluţiei spirituale şi am fost avertizată că nu e uşor, şi că vor fi momente în care îmi va fi foarte greu. Nici nu bănuiam eu ce însemnă lucrurile astea când le auzeam, pentru că inima îmi tresarea de fericire: într-un final, eram şi eu pe un drum! Nu mai umblam aiurea prin viaţă. Şi am intuit atunci că acest drum e singura mea şansă. Am realizat că niciun aspect al vieţii mele nu e funcţional şi că drumul propriei cunoaşteri este singura soluţie, aşa că am pornit cu foarte mult entuziasm.

Pe drumul devenirii, am desconspirat multe răni. Mai multe decât credeam că e posibil să poată duce un om şi puţin câte puţin am început să văd lumina. Unul din secretele cufărului pe care îl port este că are lucrurile puse unele peste altele, aşa că ele ies pe rând, iar ordinea lor nu este un lucru ştiut de mine. Am înţeles, astfel, că viata este un lung şir de momente în care va trebui să mă confrunt cu o surpriză din cufăr: ceva deja ştiut astăzi, anume că viaţa este un şir permanent de impermanenţe şi nu mă mai supăr că e aşa.

Dar de ce scriu toate astea? Pentru că ştiu că nu sunt singura! Sunt atât de mulţi oamenii care au trecut în viata prin momente de panică, de pierdere a ceea ce erau, de confuzie, de pierdere a perspectivei pline de dragoste a vieţii aşa cum este ea. Cred ca la nivel inconştient, cea mai mare teamă a mea a fost teama că nu sunt demnă de nimic: nici de iubire, nici de grijă, nici de respect, nici de reuşite de orice fel. DE NIMIC! Şi, în acest mod, am crescut complet nesigură pe mine. Panicată de orice moment în care trebuia să demonstrez ceva şi frenetică în a găsi persoane de care să „mă lipesc” în orice acţiune aş întreprinde. Se numeşte, da, DEPENDENŢĂ! Recunosc, sunt dependentă de ceilalţi pentru că nu cred că eu pot reuşi singură ceva puţin mai complicat, cum ar fi materializarea propriilor dorinţe. Şi, o dată cu acest blocaj am mai dezvoltat un tipar comportamental de autosabotare: chiar dacă vrei să faci ceva, ai grijă! E complicat, nu merită şi, oricum, care sunt şansele să-ţi iasă?! Îmi zgârie timpanele aceste afirmaţii care şi-au săpat un adânc şanţ în mintea mea. Dar ce greu l-am văzut şi câte iţe a ţesut mintea mea pentru a mă ţine la distanţă de acest adevăr.

Şi aici intervine panica! Aha, deci am avut un întreg arsenal care să protejeze acest mecanism. Ani la rândul l-am purtat în mine. L-am ţinut bine ascuns şi am acţionat frecvent în virtutea lui şi în defavoarea mea. Acum l-am văzut! Acum l-am văzut şi mi-e frică pentru că nu mai pot acţiona aşa cum vrea el. Acum trebuie să fac ceva diferit şi mi-e tare frică de asta. Acum trebuie să am curajul să mă dezvălui şi să actionez, fie ce-o fi. Acum trebuie să ies de după zidurile înalte ridicate şi cu muşchii atrofiaţi de atâta stat acolo în nemişcare să ies în lume şi să fiu eu. Eu? Teamă mai mare ca asta nu am mai avut! Teama de a mă arata lumii aşa cum sunt. Fără zidurile mele de protecţie??? E ceva aproape mortal. Şi, totuşi, asta fac zilele acestea, când ştiu că pe vechiul drum nu mai pot merge pentru că înseamnă anularea fiinţei mele aşa că trebuie să inspir adânc şi, pur şi simplu, să mă arăt lumii! Să învăţ să fiu eu şi să am prezenţa de a acţiona chiar dacă încă îmi ţiuie în timpane vocile acelea: „De ce te mai oboseşti? Oricum vei fi criticat, e greu şi mai ales ce sens are?”

După mult tumult interior, după îndelungi frământări, senzaţii de panică, disperare, eşecuri în dragoste şi proiecte lăsate baltă am înteles: chiar dacă e greu, merită încercat. Chiar dacă o fac singură, merită încercat. Chiar dacă nu ştiu să fac perfect ceva, tot merită incercat. De ce? Măcar pentru că, dacă nu încerc, voi rămâne mereu cu regretul şi furia că am ratat o şansă de a învăţa ceva… Fie să câştig, fie să pierd. Dar ambele sunt importante şi drumul până la ele reprezintă o oportunitate de a-mi descoperi resursele interioare! Am experimentat, în disperare, senzaţia că în lipsa unei schimbări, sufletul meu se va distruge. Şi asta nu doar o dată!

Şi îmi întorc iar atenţia la fetiţa din camera mea, cu aceste lecţii învăţate şi nu e nevoie să îi zic nimic pentru că de aceea a zâmbit. Pentru că a înţeles şi ea că există o cale şi că o va descoperi. Ştie că nu îi place cum arată, că are părul scurt, că cei mai mulţi copii de la şcoală o confundă cu un băieţel lucru care o doare imens, că învăţătoarea crede că nu poate prea multe şi îi vorbeşte zeflemitor şi că, acasă, părinţii o tratează cu duritate ca să se înveţe cu greutăţile vieţii şi să o facă puternică. Dar acum mai ştie ceva: ştie că are în ea toate resursele pentru a depăşi obstacolele şi pentru a ieşi victorioasă din capcanele vieţii.

Are şi disperarea meritele ei, trebuie să recunosc. Aduce creativitate pentru a o depăşi şi mobilizează resurse pentru a mai face un pas. Nu e foarte clar la început cum va arăta lumea ta după ce faci pasul, dar de făcut trebuie să îl faci. Altfel disperarea poate deveni din prieten inamic şi te va vizita mai des! Disperarea vine când eşti pregătit, chiar dacă nu ştii asta. Pentru că ea te vizitează când ai destulă forţă să o depăşeşti şi când ai destule resurse să te mobilizezi. Disperarea cu tot disconfortul şi iureşul pe care le produce, cu stările de frică, angoasă şi descurajare, te lasă să desluşeşti un cântec suav şi delicat, care spune: vei reuşi!

Aşadar, te invit să te uiţi în tine şi dacă rezonezi cu cele de mai sus, mergi şi tu în camera ta din copilărie şi ia-te în braţe şi ţine-te strâns! Transmite coplilul care ai fost că are toată susţinerea ta, toată susţinerea adultului. Mai mult, îi poţi scrie o scrisoare, povesteşte-i cum ai depăşit greutăţile, sau cea mai mare dificultate şi pune-o într-un loc frumos. E scrisoarea ta pentru copilul care ai fost şi e foarte preţioasă!

Pentru că am făcut această confesiune astăzi, doresc să împărtăşesc cu tine metoda mea de a confrunta frica: am desenat-o! Imaginea ataşată acestui text reprezintă frica mea de a mă arăta lumii aşa cum sunt şi te invit şi pe tine să îţi acorzi 5 minute pentru a desena o frică pe care o ai. În momentul în care ne uităm la frici cu deschidere suntem mai aproape de a le accepta și de a ne apropia de noi înșine. În plus, nici nu arată așa rău!

 

Cu drag,

Un om în curs de deconspirare

O sufletul meu pereche, cine eşti şi pe unde umbli oare?

Bine te-am regăsit!

 

„Să nu crezi nimic din ce ai citit sau ai auzit, chiar dacă am spus-o chiar eu, dacă nu este în acord cu propria ta gândire şi cu propriul tău bun simţ.”

Buddha

 

Îţi spun încă de la început că acest articol este despre reincarnare, suflete pereche, pacte încheiate înainte de timpuri. Dacă nu crezi în toate astea, poate, articolul acesta nu e pentru tine.

Eu cred în reincarnare, cred în suflete care ne acompaniază de-a lungul evoluţiei noastre spirituale, în diverse timpuri şi spaţii, care ne ajută, pe calea uşoară sau mai dificilă, să învăţăm lecţiile de care avem nevoie pentru a ajunge să trăim în unitate, pentru a atinge EU SUNT. Mi s-a întâmplat să recunosc suflete aparţinând familiei mele astrale, cum la fel de norocoasă am fost să găsesc şi câteva dintre sufletele mele pereche. Mă simt norocoasă că am avut oportunitatea de a le întâlni. Recunosc că încă rămâne o enigmă şi anume sufletul geamăn, dar nu mă deranjează să mai trăiesc câteva vieţi până să-l găsesc.

 

„…iar atunci când cineva îşi întâlneşte cealaltă jumătate, adevărată jumătate a sinelui (…) cuplul se pierde în minunăţia dragostei, prieteniei şi intimităţii, şi nici unul dintre parteneri nu va ieşi din privirea celuilalt, ca să zic aşa, nici măcar pentru o clipă…”
Platon

 

Sufletul pereche este, din punctul meu de vedere, o energie cu care rezonăm la nivel spiritual şi care reprezintă o exprimare a sufletului nostru; este o energie pe care o recunoaştem cu uşurinţă, fără a avea o minimă explicaţie raţională… dar nici măcar nu avem nevoie de aceasta ; cu care avem afinităţi pe mai toate planurile vieţii; în proximitatea căreia trăim un sentiment de natural, de aşa a fost scris, de familiaritate; este o relaţie care transcede sexualitatea şi nevoile primare – deşi sexualitatea joacă un rol important, dar e acompaniată sau, mai corect spus, se desfăşoară sub semnul intimităţii, vulnerabilităţii, încrederii, iubirii necondiţionate şi împlinirii autentice –; este o relaţie marcată de sacralitate. Şi mai e ceva… sufletul pereche romantic vine la momentul oportun, când fiecare este pregătit să ducă o astfel de relaţie. Ce trebuie să faci este să vindeci din rănile egoului care sigur te vor împiedica să îl identifici şi să duci o astfel de relaţie, să fii prezent şi deschis.

Iată câteva semne care vorbesc despre întâlnirea cu sufletul pereche:

  • Puternic sentiment că te afli în prezenţa sufletului pereche – este ceva ce ştii pur şi simplu, o simţi în privire, în miros, în atingere
  • Respect reciproc
  • Limbaj emoţional comun
  • Raportare similară la diverse aspecte ale vieţii
  • Viziune comună asupra viitorului
  • Vă admiraţi şi vă susţineţi reciproc
  • Vă provocaţi reciproc – întotdeauna sufletele pereche au rolul de a ne ajuta să învăţăm anumite lecţii
  • Vă simţiţi confortabil să fiţi autentici când sunteţi împreună
  • Compatibilitate sexuală
  • Vă simţiţi în siguranţă să staţi şi separat
  • Nivel de prezenţă în relaţie crescut
  • Nu mai simţiţi nevoia de a căuta
  • Vă simţiţi în siguranţă să experimentaţi vulnerabilitatea
  • Comunicare telepatică foarte bună
  • Conectare energetică foarte bună

Îţi propun să discutăm despre toate formele pe care sufletul după care tânjim le îmbracă raportându-ne la Harta Conştiinţei elaborată de psihiatrul David R. Hawkins (Vindecare şi Recuperare). Cunoscută şi ca Scala Conştiinţei sau Piramida Conştiinţei, această Hartă reprezintă un sistem, calibrat prin kinesiologia aplicată – o metodă despre care vom vorbi pe larg într-unul dintre articolele următoare -, de măsurare a nivelelor de conştiinţă de la 1 la 1.000, unde 600 indică Iluminarea. Potrivit acesteia, există câteva praguri majore care împart conştiinţa umană: sub 200 calibrează emoţiile negative (Ruşine, Vină, Apatie, Amărăciune, Frică, Dorinţă, Furie, Mândrie), iar persoana care le trăieşte este blocată în sentimente negative; la 200 începe primul nivel de conştiinţă marcat de Curaj, Încredere, Optimism, Iertare; la 400 găsim cel de-al doilea nivel de conştiinţă, marcat de Înţelegere; la 500 începe cel de-al treilea nivel de conştiinţă amprentat cu Iubire, Recunoştinţă şi Fericire; între 600 şi 1.000 câmpul de conştiinţă stă sub semnul Păcii şi al Iluminării.

Mi se pare interesant şi util să raportăm sufletele pereche la Harta Conştiinţei lui Hawkins deoarece ambele iau în calcul nivelul de vindecare a egoului. E greu de crezut că cineva care şi-a găsit pacea mai poate intra în relaţii karmice. A-ţi găsi pacea înseamnă că ai parcurs etapele incipiente ale sufletului, etape marcate de emoţiile negative şi ai ajuns într-o zonă de iertare, iubire şi acceptare. E mult mai probabil ca un suflet mai tânăr să iasă din zona de emoţie negativă sau de falsitate (sub valoarea 200) la întâlnirea cu un suflet mai evoluat, decât invers.

Pentru că toţi suntem căutători ai iubirii autentice – că o recunoaştem/că ne-o asumăm sau nu, este irelevant şi depinde doar de nivelul de dezvoltare a sufletului -, am tot căutat în literatura de specialitate informaţii despre tipurile de suflete pereche, iar împărţirea şi ierarhia cu care rezonez arată cam aşa:

  1. Relaţiile karmice – sunt acele relaţii, stabilite înainte de întrupare, cu o componentă dramatică acută deoarece presupun întâlnirea cu acele persoane care ne pun faţă în faţă cu lecţiile pe care le avem de învăţat, de cele mai multe ori, lecţiile fiind foarte dure. Aceste relaţii sunt întemeiate pe rănile egotice pe care le tot cărăm cu noi. Sunt relaţii care se încheie doar dacă rezolvăm energetic pactul care ne-a pus laolaltă, adică dacă ne învăţăm lecţiile asumate.

Raportându-ne la Harta Conştiinţei lui Hawkins, aceste relaţii se fundamentează pe sentimente negative, cei doi fiind într-o luptă permanentă în care umilirea, disperarea, regretele, anxietatea, dorinţa mistuitoare, ura şi ironia sunt manifestate la cote destul de ridicate.

  1. Sufletul din familia de suflete – acest tip de suflet este o rudă spirituală, este parte a familiei astrale pe care fiecare dintre noi o are. Cu acest tip de suflet ai în comun acelaşi nivel energetic şi spiritual, călătoreşti alături de acesta prin timp şi vă susţineţi reciproc în procesul de evoluţie spirituală.

Pe Harta Conştiinţei, aceste relaţii se fundamentează pe curaj, neutralitate şi bunăvoinţă. Cei doi se susţin, au încredere unul în celălalt şi au intenţii pozitive.

Povestioară

În urmă cu 14 ani, aveam să cunosc unul dintre sufletele din familia mea astrală. În planul acesta, fizic, nu aveam nimic în comun cu persoana respectivă, nici hobby-uri, nimic. Totuşi era ceva magnetic care ne atrăgea, era un sentiment de familiaritate, de cunoaştere, de comunicare care venea din altă parte. Acesta era feelingul amândurora. Aveam să împart, şi încă o mai fac – şi între noi fie vorba mă încântă asta, cu acest suflet acest drum complicat, bulversant, greu al evoluţiei spirituale. Aveam să ne susţinem, să ne fim partenere în descifratul simbolurilor apărute pe această cale, aveam să ne ridicăm nivelul vibraţional ori de câte ori una cădea mai tare. Fără acest suflet din familia mea astrală mi-ar fi luat mult să îmi dau seama care e calea mea, m-aş fi simţit mai rău de fiecare dată când a trebuit să ies din tiparele considerate acceptabile de societate, fără acest suflet mi-ar fi fost pur şi simplu mai greu.

  1. Sufletul pereche romantic – este acel cineva pe care simţi că îl cunoşti din alte timpuri, pe care îl recunoşti senzorial, olfactiv, care activează în tine receptorii iubirii autentice. Întâlnirea cu un suflet pereche se materializează într-o relaţie paşnică, deschisă şi armonioasă, guvernată de cuvântul creştere. O astfel de întâlnire presupune un schimb energetic intens: comunicarea se desfăşoară cu uşurinţă şi nu are nevoie de verbalizare, cei doi îşi iau energia din a fi împreună, dar separaţi fiind, ei devin cei mai buni purtători de stindard ai fizicii cuantice. Într-adevăr, nimeni nu ştie mai bine decât ei că totul e energie şi că bio-energia permite consumarea relaţiei chiar şi de la depărtare.

Din punctul meu de vedere, aici se nasc relaţiile armonioase, cu potenţial de creştere spirituală major.

Pe Harta Conştiinţei, o astfel de relaţie se desfăşoară în acceptare, cu raţiune, cu iubire, cu bucurie şi în pace. Cei doi au internalizat iertarea, înţeleg, sunt împăcaţi şi pot experimenta extazul.

  1. Sufletele gemene – în termeni romantici, un suflet geamăn este o o bucată din aceeaşi scânteie Divină. Un astfel de suflet este jumătatea ta perfect simetrică. Unii dintre autorii din domeniu consideră că o astfel de întâlnire e posibil să apară mai degrabă în ultima viaţă şi că e situată undeva între relaţiile karmice şi întâlnirea cu sufletul pereche.

Pe Harta Conştiinţei, relaţia cu Sufletul geamăn se traduce în contopirea cu Dumnezeu, este conştiinţă pură, este unitate.

 

Dacă în cazul primelor două tipuri de întâlniri, relaţiile nu trebuie neapărat să fie de natură romantică – poţi avea o relaţie karmică cu un membru al familiei, un duşman/prieten -, următoarele două sunt legate de experimentarea iubirii şi atingerea autenticităţii în oferirea şi primirea iubirii.

Din perspectiva căsătoriilor:

  • Căsătoriile iniţiate în baza unei relaţii karmice sunt percepute ca devastatoare, pentru că scot la suprafaţă atât de multe răni, în timp ce provoacă altele, şi activează şi zdruncină toate zidurile create de ego. Sunt acele relaţii în care, cred eu, lupta o duci tu cu tine într-un mediu foarte ostil, marcat mai ales de tendinţa celuilalt de a te domina şi a te supune, în care trebuie să înveţi că puterea e în tine, implicit şi salvarea şi eliberarea.
  • Cred că, cele mai multe dintre căsătorii sunt cele cu un suflet aparţinând aceleiaşi familii astrale. Ele sunt instituite în baza unei apropieri percepute ca fiind naturală. Există sentimente de familiaritate şi de afecţiune, pe care le confundăm cu uşurinţă cu iubirea şi, când ne prindem că nu prea e tocmai autentică, adică romantică, iubirea asta, este foarte probabil să apară o criză şi, implicit, o separare. Cred că anul acesta reprezintă un astfel de moment, de trezire.
  • Căsătoria cu un suflet pereche reprezintă o oportunitate de manifestare a autenticului, de creştere, de experimentare a iubirii, de experimentare a Sinelui.
  • În cazul sufletelor gemene, pentru ca o astfel de relaţie să se întâmple ambii trebuie să fie vindecaţi, eliberaţi, asumaţi.

 

Cu drag,

Raluca.

Procrastinare, good-bye!

Bine te-am regăsit!

Amânăm, amânăm, amânăm… dar, de fapt, nu cumva astfel ne ignorăm dorinţele, nevoile, ne ignorăm pe noi, ne lăsăm pradă fricilor? Adică pe scurt: Eu mă amân pe Mine? Eu nu îmi permit mie să fiu, să am, să trăiesc?

Nu ştiu când şi de ce a trebuit să învăţăm că măine e o zi mai bună decât azi…. mai bună pentru orice – pentru a ierta, pentru a iubi, pentru a sta, pentru a spune ce ne place, pentru a fi recunoscători, pentru a schimba ceva, pentru a avea o reacţie. Probabil, că te încearcă şi pe tine un oarece disconfort. Când am schimbat paradigma şi am început să trăiesc un pic mai mult în prezent, m-am simţit, în sfârşit, liberă. Este eliberator, ca măcar din când în când, să alegi să chemi ziua de măine azi, să dai momentului prezent ceea ce i se cuvine, nu de alta, dar Acum şi Aici reprezintă singurele certitudini pe care le avem… nimeni nu ştie ce (şi dacă) va urma. Cred că a alege să trăieşti Aici şi Acum este cea mai bună strategie pentru a ieşi de sub imperiul zodiei amânării, te invit să citeşti textul pentru a afla cum.

Şi dacă ţi-aş propune un joc? Hai să spunem că aceasta este unica zi de a cărei existenţă eşti sigur. Într-o încercarea de a „repara” tot ce ai amânat sau ce nu ai făcut până acum, cum ar evolua această zi? Ai fi mai bun, mai curajos, mai comunicativ, ai căuta mai abitir iubirea, bucuria, armonia? Ai fi mai hotărât? Ai fi mai clar şi centrat? Fă acest exerciţiu şi scrie pe o foaie ce îţi vine în minte, s-ar putea să afli într-o manieră foarte simplă care sunt sursele tale de energie.

Şi acum alege să duci jocul acesta în fiecare zi a vieţii tale… s-ar putea să te împlinească mult mai mult acest nou scenariu decât anteriorul.

A lua decizia de a trăi Aici şi Acum, plastic spus, înseamnă a-ţi asuma să ieşi din paradigma punctelor de suspensie, o paradigmă atât de utilă celor care „niciodată nu reuşesc să spună tot” , adică fiecăruia dintre noi. A trăi Aici şi Acum presupune că trebuie să iei şi să dai tot ce ai mai bun, presupune în final absenţa regretelor generate de inacţiune. Aici şi Acum aleg să comunic emoţii, sentimente, gânduri, recunoştinţă, pentru că trăind în acest spaţiu definit între aici şi acum reuşesc să găsesc curajul şi forţa de a fi autentic. A trăi Aici şi Acum permite omului să iasă de sub imperiul iluziei că avem suficient timp (DE RISIPIT).

Aici şi Acum este arta de a trăi în contact autentic, presupune ştergerea cu buretele a conduitelor repetitive şi perimate, şi implică un proces de ajustare creativă a organismului la mediu, prin reconectarea la trăirea emoţională şi corporală (Gestalt terapia, Serge Ginger).

După cum ţi-ai dat seama îţi propun astăzi să vorbim despre a fi sincer cu tine, a face ceva pentru tine, a decide pentru tine, a trăi pentru tine… dar începând chiar de acum. Ne-am obişnuit să purtăm zeci de măşti, dar oare în singurătate, mai avem capacitatea de a le da jos şi de a ne vedea? Mai avem capacitatea de a şti cine suntem şi ce vrem? Mai avem instrumente pentru a pune în practică ce vrem, dorim şi merităm sau am reuşit să ne îndepărtăm atât de mult de noi încât părem condamnaţi la un trai care nu ne aparţine? Probabil că ne-am îndepărtat destul de mult de noi, dacă lăsăm frica să ne ghideze acţiunea şi inacţiunea. Din fericire, niciodată nu e prea târziu să ne descoperim şi să fim autentici, să descoperim curajul care zace în noi şi să ne asumăm, să ne asumăm în primul rând pe noi înşine, aşa cum suntem, dincolo de etichete.

Pe drumul devenirii şi asumării, pendulăm între multe sentimente negative – ruşine, vină, apatie, amărăciune, frică.

  • Ruşine de noi, de realitate,
  • Vinovăţie că nu ne conformăm,
  • Apatie pentru că ne este atât de greu să ne mobilizăm – ne este mult mai uşor să stăm în vină şi ruşine, avem instrumentele şi receptorii pentru a le supravieţui acestora, pentru că ne este mai greu să facem faţă sentimentelor pozitive… spre exemplu, îţi e mai uşor să duci un compliment sau o critică? În jurul meu, văd oameni minunaţi, ca toţi oamenii, de altfel, care nu ştiu cum să reacţioneze la complimente, parcă le lipseşte un dicţionar interior care să îi ajute să internalizeze semnificaţia, dar dacă le spui ceva de rău, e posibil chiar să prindă şi culoare în obraji… şi nu neapărat ca o reacţie de enervare – ,
  • Amărăciune pentru că, pe măsură ce ne schimbăm, ne dăm seama că nu prea mai avem cu cine „ne alia” şi avem nişte rezistenţe uriaşe la a schimba mediile care nu ne mai reprezintă – Dumnezeu ştie de unde am învăţat că e ok să rămâi lângă persoane cu care nu mai rezonezi energetic şi nu doar!-,
  • Frică pentru că toate creaţiile egoului sunt răscolite şi fricile funcţionează la capacitate maximă în contextul în care ceva din noi ne spune că trebuie să aducem schimbarea în viaţa noastră.

Primul pas pe drumul spre Aici şi Acum este să închizi gura tuturor acestor frici, dar nu împotrivindu-te lor, ci respectându-le şi recunoscându-le existenţa, în definitiv, ai contribuit la existenţa lor şi, probabil, într-o oarecare măsură ţi-au şi fost utile, recunoscându-le forţa, lăsându-le să fie, dar fără a le mai da din puterea ta: Te recunosc frică, te văd şi văd cât de puternică eşti, dar nu mă lupt cu tine, eu sunt Lumină şi aştept să îţi reaminteşti că şi tu eşti! – Aceasta poate deveni mantra ta de zi cu zi. Spune-i fricii pe nume, pentru ca acest exerciţiu să fie cât mai eficient.

Şi după ce ai lucrat cu frica, ai să vezi că apare curajul şi atunci poţi începe să experimentezi acest tărâm, minunat al lui Aici şi Acum. Pentru a ajunge mai repede pe acest tărâm, un instrument foarte util este practicarea respiraţiei abdominale, un tip de respiraţie pe care o să îl regăsiţi la bebeluşi şi copii mici. Respiraţia abdominală este acel proces prin care antrenând diafragma aerul este dus în inspiraţie până în abdomen, până în muşchiul neted, din zona pelvină, având efecte benefice asupra funcţionării plămânilor, inimii, minţii. Dispariţia acestui tip de respiraţie din practica zilnică este asociată cu instalarea traumei în copilărie. În momentul maxim de frică copilul trece la o respiraţie superficială, cu inima lucrând la cote maxime şi cu mintea suprasolicitată, speriată, stresată, căutând în permanenţă o scăpare, şi rămâne cu acest tip de respiraţie până în momentul în care persoana alege conştient să înveţe să respire corect din nou – stai liniştit, toţi trebuie să reînvăţăm să respirăm corect. Focusându-te pe respiraţie, pe dusul aerului înspre abdomen, fentezi mintea şi îi dai şi timpul necesar pentru a se linişti. Respirând abdominal, te ancorezi în prezent.

De asemenea, îmi amintesc un alt exerciţiu simpatic şi simplu pentru „activarea” traiul Aici şi Acum. Închide ochii şi ţine în mână o pereche de chei. Ce simţi? Trebuie doar să descrii ce simţi Aici şi Acum, în timp ce ţii acele chei în mână. De asemenea, poţi schimba datele exerciţiului, dar vei obţine acelaşi rezultat – închide ochii şi concentrează-te pe sunetele pe care le auzi. Concentrează-te doar la sunete!

Traiul Aici şi Acum acordă trăirii corporale locul cuvenit (te invit să reciteşti articolul Ascultă-ţi corpul!). Aici şi Acum pot conta doar pe ceea ce simt în corpul meu acum, dar este suficient pentru a avea acces la un răspuns mai autentic decât dacă ar trebui să trăiesc iar în amânare.

Dacă eşti determinat, recompensa vine: ajungi să rămâi focus pe Aici şi Acum, la început mai puţin şi cu ceva eforturi mai mari, dar apoi din ce în ce mai uşor. De beneficii ai să îţi dai seama când ai să ieşi de pe acest tărâm, pentru că să nu îţi imaginezi că nu o să ţi se întâmple… suntem oameni şi cădem pradă fricilor (dar reaminteşte-ţi că ai un instrument foarte util de lucru cu frica) şi asta e minunat pentru că doar aşa vei înţelege ce ai câştigat. Când nu mai eşti sclavul amânărilor, al aşteptărilor, al proiecţiilor, îţi dai voie, de fapt, să fii tot ceea ce eşti. Eşti energie şi eşti parte a Universului care nu are nevoie de proiecţiile şi aşteptările tale pentru a şti ce e benefic să trimită spre tine.

 

Respiră şi alege să trăieşti Aici şi Acum! Meriţi!

Cu drag,

Raluca.

Despre gelozie

Bine te-am regăsit!

Îţi propun, astăzi, să vorbim despre gelozie. Fiecare dintre noi a trăit măcar o dată în viaţă acest sentiment, ba chiar unii leagă iubirea de gelozie şi condiţionează cumva persistenţa iubirii de existenţa geloziei, măcar a unui dram de gelozie. Tu ce simţi? Este gelozia o dovadă de iubire?

DEX-ul defineşte gelozia ca fiind un sentiment chinuitor şi obsedant provocat de bănuiala sau certitudinea că fiinţa iubită este necredincioasă.

 

„Întunericul nu poate fi găsit cu ajutorul luminii,

pentru că el pur şi simplu dispare. El nu era altceva decât absenţa luminii.

La fel, gelozia este absenţa iubirii.”

OSHO

Povestioara 1

„F. sigur mă înşeală. M-am uitat pe whatsapp-ul lui şi mă uit şi când e activ, şi e activ şi nu vorbeşte cu mine. Vorbeşte cu persoana pe care a angajat-o, dar vorbesc mult şi… şi ea e foarte frumoasă. Sunt sigură că mă înşeală… Mereu mi-a fost frică că o să o facă…” (S., femeie, 33 de ani)

Acesta a fost al doilea moment pe parcursul terapei în care gelozia, deşi subiectul feminin al relaţiei diferea, a apărut. Niciodată S. nu avusese dovezi palpabile, dar această frică îi ghida viaţa. Şi suspiciunea îi afecta relaţia: era îmbufnată, rănită, frustrată, dar, totuşi, în timpul orelor de consiliere dădea libertate de exprimare şi părţii sale care punea sub semnul întrebării existenţa acestor aventuri extraconjugale. Şi am pornit împreună pe traseul vieţii sale pentru a înţelege de unde vine această frică. S. avea să descopere că teama vine din copilărie, că cea înşelată fusese mama sa, iar ea aceea care trăsese concluzia că aşa se întâmplă în relaţii de iubire.

„Gelozia îşi are originile în vârsta copilăriei, atunci când copilul simte că unul dintre părinţi – pe care îl iubeşte foarte mult – nu îi dăruieşte suficientă iubire.” (Dr. Miron Itzhak)

Afirmaţia de mai sus i se aplică şi lui S. Fiind mai ataşată de tată, S. este rănită de aventurile acestuia, pe care nu le percepe doar ca infidelităţi faţă de mamă sau ca suferinţă/rană provocată familiei, ci le priveşte ca factori care limitează iubirea parternă şi propriul acces la tată.

Povestioara 2

Fetiţă, 5 ani, foarte geloasă, se simte vulnerabilă când părinţii nu îi dau atenţie, are accese de plâns atunci când tatăl socializează cu alte femei, nu are încredere în sine, are nevoie de confirmări constante că este o fetiţă frumoasă. Mama vine în terapie şi începem să lucrăm pentru a afla de unde vin toate aceste sentimente. Descoperirea mamei: în sarcină, a primit interdicţia de a întreţine relaţii intime cu soţul pentru a nu pune în pericol sarcina. Timp de 9 luni de zile, fiecare se descurcă cum poate, ceea ce o face pe soţie să se simtă anulată ca femeie, neiubită, neapreciată. Femeia pasează toate aceste sentimente fetiţei.

 

Perspective asupra geloziei

Din perspectiva psihologică, gelozia îşi are originea în anxietate, în frică şi este consecinţa unei insecurităţi, cel afectat de gelozie ducându-şi existenţa la graniţa dintre furie, dependenţă, jignire, nesiguranţă.

Din perspectivă spirituală, Jacques Martel consideră gelozia rezultatul acţiunii următorilor factori: nesiguranţă interioară, respect de sine scăzut şi lipsă de încredere în propria persoană (neîncredere care mă face să mă îndoiesc de capacitatea mea de a crea lucruri în viaţa mea sau să îmi fie frică că voi pierde ceea ce am – mai ales partenerul).

Pentru a înţelege gelozia, poate, ar fi utilă o analiză care face diferenţa între sentimentul de gelozie, comportamentul gelos şi persoana consumată de gelozie, care este candidatul ideal pentru dezvoltarea unor comportamente abuzive (sexual şi psihic).  Fiecare individ nutreşte sentimente de gelozie, pe care eu le văd mai degrabă ca pe un alint, ca pe un instrument de testare a iubirii celuilalt, deşi atunci când ajungi să trăieşti IUBIREA, autenticitatea şi abundenţa sa fac inutile toate aceste tertipuri. Comportamentul gelos presupune control, scopul său este îngrădirea libertăţii partenerului. Atunci când o persoană este consumată de gelozie îşi trăieşte relaţia aducând constant acuze celuilalt, este atât de posesivă încât îşi izolează partenerul, îşi ameninţă partenerul cu pedepse fizice şi nu de puţine ori le şi aplică, îşi „sancţionează” verbal partenerul.

De asemenea, psihologii vorbesc şi despre gelozie ca proiecţie inversată … un instrument la care probabil aţi apelat măcar o dată. Acest tip de gelozie apare atunci când o persoană vrea să îşi înşele partenerul şi din diverse motive nu îşi permite să o facă şi atunci începe să să îşi acuze partenerul de o infidelitate.

Şi dacă toate acestea stau la baza geloziei, de ce totuşi oamenii o tratează prin raportarea la iubire?

Programele care ar putea sta la baza acestei răni egotice ar putea fi formulate astfel: „Iubirea este insuficientă”, „Iubirea este limitată”, „Nu merit să fiu iubit/ă”, „Oamenii nu sunt demni de încredere”, „Eu nu sunt demn/ă de încredere”, „Nu sunt suficient de bun/ă”.

Probabil că legătura iubire-gelozie apare tocmai ca urmare a modului în care am internalizat iubirea: ce ni s-a spus despre iubire, cum s-a desfăşurat povestea de iubire dintre părinţii noştri, cea dintre noi şi părinţi (vă aminti-ţi întrebarea Pe cine iubeşti tu mai mult? – poate răspunsul e, cel mai adesea, pe amândoi la fel, dar această întrebare ne dezvoltă înclinaţia spre comparaţii, spre clasamente), de condiţionările cu care am fost „trataţi” pentru a primi iubirea şi care ne-au făcut să tragem concluzia că nu suntem suficient de buni pentru a o primi, de comparaţiile în care am fost incluşi. Şi dacă gelozia are la bază neîncredere şi iubire limitată, probabil că dizolvarea sa vine ca urmare a unei formule de tipul: Mă iubesc şi Mă accept aşa cum sunt (asta înseamnă că sunt şi de încredere şi, dacă eu sunt încredere, înseamnă că şi ceilalţi sunt) + Iubirea este suficientă. Atunci când găseşti rezervorul de iubire din interior, nu îţi vei mai permite să intri în relaţii care sunt sub nivelul tău de dezvoltare. Vei învăţa să iei ceea ce meriţi de la viaţă şi să ieşi din scenariul care nu te pune în valoare.

Dizolvarea

Gelozia este una dintre umbrele noastre (Jung), adică una dintre părţile întunecate/negative ale eului. Este ceva ce vom cunoaşte prin proiecţia asupra celorlalţi. Ca orice umbră este greu de integrat, este ceva ce noi nu vrem să vedem la şi în noi, ce nu putem accepta despre noi. De aceea, proiecţia este mecanismul prin care putem deveni conştienţi de propriile umbre. Ce vedem negativ sau ceea ce nu ne place în ceilalţi este foarte bine exprimat în noi – vă propun ca de astăzi înainte să încercaţi acest exerciţiu: Ce nu îmi place la X? Ce mă enervează în relaţia cu X? Ce trăsături nu îmi plac? Veţi descoperi că adevăratul partener de „conflict” nu e cel din faţa voastră… e mult mai aproape de voi! De fapt, fix de aceea ne enervează, irită, deranjează anumite trăsături pe care le vedem în anumite persoane. Ele sunt ale noastre şi nu le lăsăm să se exprime, consumăm multă enegie pentru a le ţine în frâu, nu le eliberăm, le cedăm din puterea noastră şi ne lăsăm ghidaţi de ele.

Pentru a elibera această rană, cel mai simplu ar fi să alegi să începi terapia. Meriţi!

Dacă nu eşti pregătit, iată câteva sugestii:

  1. Recunoaşte-i existenţa: Te văd gelozie! Îţi recunosc puterea! Nu îţi mai dau din puterea mea! Nu mă mai lupt cu tine!
  2. Observă-te zi de zi şi notează, măcar mental, contextul în care se activează gelozia, ce te agaţă etc.
  3. Dă-ţi timp şi analizează obiectiv situaţia, află ce te declanşează, ce întreţine gelozia, încearcă să îţi aminteşti când şi de ce au apărut primele sentimente de gelozie.

În final, vă propun să reflectaţi la aceste două citate şi să vă daţi răspunsuri autentice:

„Sexul dă naştere la gelozie, dar aceasta e un efect secundar. Nu aveţi cum să scăpaţi de gelozie, căci nu puteţi renunţa la sex. Dacă aţi reuşi să transformaţi sexul în iubire, gelozia ar dispărea de la sine.” (OSHO)

„Dacă iubiţi cu adevărat o altă persoană, aveţi încredere că ea nu se va duce la altcineva. Dacă totuşi o face, înseamnă că nu vă iubeşte, şi în această privinţă nu mai este nimic de făcut. Iubirea adevărată generează această înţelegere.” (OSHO)

 

Cu drag,

Raluca.

Fațetele iubirii

Bine te-am regăsit!

Ai remarcat şi tu, probabil, că oamenii din jurul tău par să fie din ce în ce mai nefericiţi în relaţia de cuplu, parcă veştile privind divorţul sau despărţirea se înmulţesc. Îţi propun astăzi o călătorie pentru identificarea surselor nefericirii romantice. Echipează-te cu deschidere, curaj şi bunăvoinţă, e foarte probabil că vei descoperi ceva despre tine!

„Mi-am dat seama şi a venit aşa dintr-o dată peste mine, nici măcar nu cred că am suspectat vreodată, deşi cumva simt că ştiu asta dintotdeauna: m-am măritat cu tatăl meu, ca să îi dau mamei mele bărbatul pe care ea şi l-a dorit! Eu am făcut asta cu mine! De ce?” (E., femeie, 34 de ani)

„Ştii S. mi-a dat la un moment dat o palmă. M-am simţit îngrozitor. Parcă eram din nou copil şi asistam la toate bătăile, la tot… De ce am ales să mă mărit cu S.? De ce cu cineva care îmi aminteşte de tata?” (M., femeie, 32 de ani)

„M-am însurat cu mama… cu o femeie indisponibilă emoţional, care mă împiedică să fiu cine sunt, care îmi controlează ieşirile cu prietenii, mersul la petreceri? Tot timpul i-am reproşat soţiei mele că nu merge în cluburi, că m-a separat de prieteni. Şi chiar aşa a fost! Chiar asta pare să fi fost misiunea sa! Oare de ce şi-a asumat acest rol?” (R., bărbat, 38 de ani)

Iar exemplele pot continua:

– un bărbat privat de iubirea tatălui va dezvolta în relaţia cu soţia sa această formă de iubire, chiar dacă ea îi va repeta că nu aceasta este forma de atenţie de care are nevoie,

– o femeie pentru care tatăl reprezintă idealul masculin îl va căuta în toate relaţiile cu sexul opus – mai complicată situaţia în care nu va găsi toate atributele tatălui într-o singură persoană,

– o femeie a cărei mama a fost supusă, dominată sau slabă va opta pentru un partener pe care să îl domine,

– de asemenea, dominatoare va fi şi cea a cărei mamă a încercat să îşi supună bărbatul,

– nesigur pe iubirea mamei, un bărbat o va căuta pe mama pierdută în toate relaţiile etc.

 

Oare care sunt factorii care ne influenţează deciziile privind alegerea unui partener?

Din punctul meu de vedere, înţelegerea relaţiilor romantice pe care le iniţiem şi le dezvoltăm ar trebui să plece de la o introspecţie asupra relaţiei cu părintele dominant. Părintele dominant este cel după care am tânjit, cel a cărui afecţiune am primit-o în doze limitate în copilărie, cel care la un moment dat şi poate doar pentru o secundă ne-a abandonat emoţional, sau poate fi cel care a rămas alături de noi, în timp ce celălalt ne-a abandonat, şi care ne aduce în atenţie toată nefericirea sa, toată nemulţumirea sa, precum şi toate defectele şi imperfecţiunile celuilalt. Este vorba despre acea relaţie în care am încetat să ne mai simţim perfecţi şi compleţi, în care iubirea noastră, precum şi privilegiul de a ne iubi nu au mai fost suficiente.

Toţi aceşti factori stau la baza relaţiilor pe care le dezvoltăm ca adulţi. Cred cu tăria, şi practică demonstrează asta, că toate traumele din copilărie, toate momentele în care nu ne-am simţit iubiţi sau în siguranţă se transformă în scenarii de viaţă pe care le repetăm, şi le repetăm şi le repetăm până când ajungem actori exemplari. Replicăm atât de bine modelele familiale, punem în scenă dorinţele părintelui care ne-a dat un pic mai mult acces la el, ne asumăm atât de bine rolurile de tartor şi salvator încât ajungem captivi, nefericiţi, limitaţi, imperfecţi, ne îngrăşăm pentru a supravieţui, slăbim dramatic pentru că ne dorim pur şi simplu să dispărem, ne îmbolnăvim glanda tiroidă pentru că nu avem curajul să spunem adevărul, ne pierdem mirosul pentru că situaţia „nu ne miroase bine”, dezvoltăm afecţiuni cardiace pentru că nu putem exercita iubirea în forma sa autentică, avem colesterolul mărit pentru că nu mai ştim cum să ne bucurăm, dezvoltăm alergii pentru a atrage atenţia asupra noastră sau pentru că avem nevoie să ne protejăm de ceva, ne îmbolnăvim fierea de atâta melancolie şi furie, rinichii răbufnesc din când în când pentru că nu mai putem tolera partenerul ales, facem frecvent candida pentru că avem nevoie să ne protejăm sexualitatea de relaţia de iubire prea puţin autentică, iar exemplele pot continua.

 

Un adult, care în copilărie a fost martor al unei iubiri infidele, va proiecta în propria relaţie această frică, va sta mereu la pândă şi va căuta cu disperare „ocazia” în care va fi înşelat, pentru că acesta este pur şi simplu scenariul trăit, pentru care el are receptori, pentru care egoul are răspunsuri. Va atrage experienţa, îşi va alege un partener „predispus”, pentru că are nevoie să fie înşelat, pentru că şi în copilărie tot el a fost cel înşelat şi trădat.

Dar care e rolul acestor repetiţii sau al acestor profeţii autoîmplinite?

Răspunsul, deşi greu de crezut, este Vindecarea. Repetitivitatea traumei – că e vorba despre violenţă domestică, de situaţii în care eşti înşelat etc., evident, amploarea diferă – sau pur şi simplu sentimentul că relaţia nu este ceea ce îţi doreşti sau că nu te împlineşte ar trebui operaţionalizate/văzute ca factori declanşatori ai procesului de vindecarea. Care e scenariul care se repetă? Ce emoţii îmi trezeşte? Când le-am mai trăit? Când le-am trăit prima dată? De ce nu mă simt fericit/ă în relaţia de cuplu?

Ar trebui să învăţăm să fim recunoscători durerii şi zbuciumului pe care îl trăim în relaţie pentru că au rolul de a ne ajuta să vindecăm traumele mai adânci, de care poate nici nu ne amintim în totalitate, deşi, cel mai frecvent, alegem să nu ne amintim.

Noi suntem energie. O energie masculină are nevoie de o anumită energie feminină şi invers pentru a-şi putea atinge potenţialul, pentru a se putea înfăţişa în toată splendoarea sa, pentru a-şi da voie să trăiască vulnerabilitatea şi, implicit, iubirea autentică.

Înţelegerea scenariilor urmate de relaţiile noastre romantice, conştientizarea acestora reprezintă primii paşi în debarasarea de model. După conştientizare, parcă un văl se ridică: îţi vezi rana, vezi lipsa de iubire, îţi vezi monstruozitatea, vezi tartorul, vezi victima şi, cel mai probabil, te apucă panica şi nu îţi vine să crezi. Dar da, tu ai trăit toate astea! Tu ai fost, pe rând, monstrul, victima, tartorul… de fapt, marele scenarist! Cauza e, de cele mai multe ori, o relaţie de iubire deficitară cu părinţii, urmată de o internalizare şi mai nefericită a iubirii, iar scopul este vindecarea.

După conştientizare, par să se trezească în tine noi receptori: ai iubirii autentice şi, deloc surprinzător, tot atunci în jurul tău par să graviteze energii compatibile cu noua ta disponibilitate afectivă.

Îţi eşti dator să înlături toată drama, tot ce te ţine în tipare şi care te împiedică să trăieşti autentic. Nu îţi fie frică să te priveşti, să te vezi cu adevărat, renunţă la vinovăţie – şi cel care intră în relaţie cu tine are la fel de multă nevoie de această experienţă pentru a se vindeca! Căutăm sufletele cu traume asemănătoare pentru a ne putea vindeca rănile împreună. Partenerii de cuplu ne sunt întotdeauna maeştri – iar părinţii ne sunt, de fapt, Mari maeştri –, nimeni altcineva nu ar putea râcâi atât de mult în sufletul nostru aşa cum o fac ei, pentru că acesta este rolul asumat: de a ne ajuta să descoperim în noi puterea de a ne vindeca.

În fiecare clipă a vieţii tale, tu eşti perfect, complet şi compatibil cu situaţiile pe care le trăieşti. Trebuie doar să îţi aminteşti asta! Dar dacă şi tu tânjeşti după autentic, trebuie să cultivi o valoare: curajul. Şi da, ştiu că nu e deloc uşor să ai curaj! Dar varianta ta autentică va apărea doar dacă ai curajul să te vezi aşa cum eşti, să te iubeşti şi să te accepţi.

Şi crede-mă merită, iar dacă nu vrei să mă crezi, te provoc să încerci şi să îmi spui cum e!

Îndrăzneşte!

 

Cu drag,

Raluca.

Despre depresie

Bine te-am regăsit!

 

Sunt trist, disperat, descurajat, lipsit de putere, fără chef, apatic, nu îmi place nimic, m-am îngrăşat foarte mult, am slăbit foarte tare, nu pot dormi, aş dormi tot timpul, sunt foarte agitat, mă mişc ca un melc, gândesc ca un melc, am uitat, parcă am Alzheimer, sunt inutil, inadecvat, vinovat… nu sunt autentic, nu e de nasul meu, nu am eu capacitatea de a face asta… mă simt mic, mă simt limitat

 

Ai senzaţia că mulţi dintre termenii de mai sus te descriu? Ţi se potrivesc? Te agaţă?

Potrivit unui studiu publicat în 2016 de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), aproximativ 4% din populaţia lumii se confruntă cu depresie, în Europa populaţia afectată cifrându-se la 40,27 de milioane de persoane. Potrivit aceloraşi date, 1 din 10 români este afectat de depresie şi tulburări anxioase. OMS estimează că în 2020, în clasamentul cauzelor de dizabilitate, depresia va ocupa poziţia secundă după afecţiunile cardiovasculare.

„Aproape un sfert din adulţii tineri prezintă un episod depresiv major până la vârsta de 24 de ani, acest grup populaţional fiind mai expus decât oricât altul riscului de declanşare a depresiei.”

Dr. Augustin Cupşa, Medic specialist Neurologie

 

Depresivul vede totul în negru, dar susţine sus şi tare că e cel mai optimist, spune că nu are energie, dar nu are deschiderea de a face ceva pentru a face rost de energie, pentru că aceasta este, din punctul meu de vedere, caracteristica fundamentală a depresiei: INACŢIUNEA. Depresivul va face, va începe, va etc… el niciodată nu face, nu începe, nu trece la treabă. Simplul fapt de a-ţi lua inima în dinţi, de a te mobiliza să faci ceva ce îţi place – spre exemplu, să începi un curs la care tot tânjeşti, să faci sport etc. –, de a îndepărta un factor care îţi creează sau îţi întreţine emoţiile negative – spre exemplu, încheierea unei relaţii – reprezintă paşi mici, dar care consolidează ieşirea din depresie.

Depresia, care este un răspuns exagerat la o situaţie de viaţă (Dr. Augustin Cupşa), este determinată de programe de tipul „Nu merit”, „Nu merit să fiu fericit/iubit/să mi se întâmple lucruri bune” sau „Am uitat ce e iubirea/cum se simte iubirea/cum e să primeşti iubirea/cum să dăruieşti iubirea”.

Ieşirea din depresie presupune un efort de asumare a conştientizării: sunt depresiv… şi când gândul te izbeşte, auzi în minte ecoul: Sunt depresiv! Sunt depresiv! Sunt depresiv!? Şi apoi urmează uimirea acestei conştientizări – şi îţi vine să spui că nu e adevărat, că nu ţi se poate întâmpla ţie asta, cu siguranţă nu ţie – şi apoi vine perioada de refacere, care e o perioadă în care totul pare sau chiar este suspendat, este o perioadă în care vegetezi şi atât, dar acolo în interior lucrurile se reaşează, sunt modificate programele care au susţinut şi hrănit depresia, este o perioadă în care nu ai decât să respiri.

Ai observat cu siguranţă amploarea depresiei. Fie că intri în contact cu copii, tineri sau adulţi şi dacă nu e manifestă, sămânţa depresiei poate fi uşor percepută (mai ales dacă tu o cunoşti bine pentru că ai manifestat-o sau pentru că o trăieşti în prezent). Şi cum altfel ar putea fi când focusul e atât de mare pe exterior, când exteriorul nu foarte sănătos invadează şi cotropeşte tot interiorul şi are o misiune de a adânci prăpastia dintre mine şi mine.

Din punct de vedere spiritual, depresia presupune devalorizare şi culpabilitate. Persoanele depresive trăiesc în trecut şi au dificultăţi în a se detaşa de acesta. Depresivul este captiv, prins între idealuri, vise şi realitate, şi simte constant că dezamăgeşte: că nu se potriveşte imaginii pe care ceilalţi (spune el) au proiectat-o asupra sa, că nu atinge obiectivele setate de celălalt sau ceilalţi. El plasează toată responsabilitatea în exterior. Chimic şi hormonal el este în dezechilibru, pentru că, ca orice boală acţiunea sa este una care afectează mai multe sisteme. În viziunea lui Jacques Martel „depresia îşi are originea într-o situaţie pe care o trăiesc faţă de teritoriul meu, adică faţă de ceea ce îmi aparţine, de spaţiul meu vital, fie că este vorba despre persoane (părinţii mei, copiii mei, prietenii mei etc.), animale (câinele meu, peştişorii mei etc.) sau lucruri (munca mea, casa mea, mobila mea etc. ”

În Marele dicţionar al Bolilor şi Afecţiunilor – Cauzele subtile ale îmbolnăvirii, am găsit o listă cu întrebări utile în munca de investigaţie:

Ce presiune am trăit în copilărie? Care sunt evenimentele importante pe care le-am trăit în copilărie care mă fac acum să consider viaţa lipsită de sens? Care este drama vieţii mele care mă roade în interior? Este vorba despre pierderea unei fiinţe dragi, a raţiunii mele de a fi sau a direcţiei mele în viaţă pe care nu mai reuşesc să o găsesc?

Ca orice boală, şi depresia are o serie de beneficii secundare: prin nevoia de atenţie a depresivului, acesta obţine o sursă de încărcare a rezervorului de atribute pozitive, pentru că depresivul nu se poate valoriza singur, şi, în acelaşi timp, depresia devine un instrument inconştient de manipulare – de teama unor reacţii disproporţionate ceilalţi îşi inhibă reacţiile naturale în preajma depresivului. Pentru a încheia relaţia cu boala, o persoană trebuie să fie dispusă să renunţe la aceste beneficii şi să o facă.

 

O povestioară

Eu sunt Raluca şi am trăit o depresie, de fapt cred că e invers: ea m-a trăit pe mine.

Pe mine m-a agăţat lipsa autenticităţii. Când am început să mă dezmeticesc şi să îmi dau seama că ceva nu e tocmai în regulă, am remarcat că lipsa autenticităţii era elementul care mă enerva în relaţia cu ceilalţi… evident, eram capabilă să o văd pe a celorlalţi şi nu înţelegeam de ce numai astfel de oameni gravitează în jurul meu. Atunci am înţeles semnificaţia afirmaţiei care tot răsărea în drumul meu: „nimic din ce te enervează la ceilalţi nu îţi este străin”. A mea era lipsa de autenticitate şi ceilalţi a mea oglindire erau. Când am conştientizat-o, am rămas cumva suspendată într-o stare de şoc şi uimire – nu îmi venea să cred că eu am trăit o depresie, mă întrebam de ce nu mi-am dat seama, cum de nimeni nu a văzut. Cred că am avut nevoie de o lună în care am stat pur şi simplu cu conştientizarea mea şi am lăsat să vină spre mine răspunsurile: de unde vine, de ce a venit, cum de nu am văzut-o. La finalul perioadei, am înţeles cauza: lipsa iubirii de sine şi senzaţia că nu merit.

Dacă te-a mişcat ceva din cele citite, poate că ar trebui să îţi acorzi puţin timp să te lămureşti de ce te agaţă, să verifici dacă nu cumva e şi cazul tău – îmi amintesc clar că în seara de dinainte de a veni conştientizarea, am început să citesc pur şi simplu despre depresie, chiar nu înţelegeam de unde vine nevoia. Probabil că era momentul potrivit, probabil că eram eu pregătită să dau faţa în faţă cu această bucată din mine… nimic nu vine în câmpul tău până când nu poţi duce acea situaţie, acel adevăr.

Ai putea verifica afirmaţia „Sunt depresiv/ă” utilizând răspunsul corporal şi să începi lucrul cu tine: poţi merge la terapie, poţi începe lucrul cu afirmaţii – Mă iubesc şi mă accept aşa cum sunt!, Mă apreciez pentru tot ceea ce sunt! Merit să fiu iubit/ă! –, poţi să creezi o listă cu lucruri pozitive sau lucruri care îţi plac la tine şi să o completezi zilnic.

Ce este important este să faci ceva pentru că depresia te privează de privilegiul de a fi în contact cu tine, de a cunoaşte resurselor care zac în tine, şi, implicit, nu te lasă să îţi atingi potenţialul.

 

Cu drag,

Raluca.

Cei 7 centri energetici ai corpului – 2

Bine te-am regăsit!

Continuăm astăzi incursiunea în sistemul energetic al corpului şi vorbim despre chakrele superioare.

Probabil că ai observat că există o logică a blocajelor pe care le avem, spre exemplu o persoană care nu se simte în siguranţă (sentiment care îşi găseşte expresia în chakra Rădăcină) foarte probabil va dezvolta o boală care îi va afecta mirosul (simţul asociat chakrei Rădăcină) – explicaţia simplă fiind aceea că situaţia pe care o trăieşte pur şi simplu „nu îi miroase bine”. Te provoc să descoperi astfel de conexiuni interesante şi te aştept să îmi scrii.

Anahata  – Chakra inimii

Cea de-al patrulea centru energetic, Anahata, este situat în zona toracelui, cuprinzând inima, plexusul cardiac, pieptul şi glanda timus. Acest centru guvernează iertarea, compasiunea şi iubirea. Persoanele cu blocaje pe Anahata se simt neajutorate, singure şi deziluzionate. În relaţia de cuplu, aceste persoane caută să găsească vinovatul, nu îşi acceptă partenerul şi au o capacitate redusă de a-şi înţelege propriile sentimente şi pe ale celorlalţi. Acest centru este afectat profund de tristeţe, doliu şi pierdere.

Organe guvernate: inima, plămânii, sistemul limfatic, sistemul circulator, sistemul imunitar, cutia toracică, ficatul, esofagul, umerii, braţele, mâinile, apendicele.

Simţ: tactil

Culoare: verde

Blocaje: gelozie, disperare, ură, frică exagerată, reacţii egotice exagerate

Afecţiuni: dureri de cap, ameţeală, obosoală, probleme de vedere, pierderea auzului, probleme ale sinusurilor, alergii, dureri de gât, probleme cu amigdalele, laringite, răceli, dificultăţi respiratorii, astm, afecţiuni cardiace, pneumonie, afecţiuni ale ficatului, indigestie, gastrită, ulcere, cancer pulmonar şi mamar, probleme ale umerilor, infarct, insomnie, paranoia, epilepsie, depresie, claustrofobie.

Frici: frica de a iubi, frica de trădare, autocritică

Afirmaţii: Mă iubesc şi mă accept aşa cum sunt, Sunt împăcat/ă, Îmi comunic cu uşurinţă sentimentele şi sunt în siguranţă să o fac

Sunet vindecător: YAM

Aromaterapie: lemn de santal, trandafir, cedru

Pietre: smarald, aventurine, jad verde, malachite

Alimentaţie: varza kale, pepene verde, brocoli, dovlecei, ţelină, varză, busuioc, ceai verde

 

Vishuddha – Chakra Gâtului

Vishuddha este situată în zona cervicală. Persoanele cu blocaj pe această chakră sunt neîncrezătoare, introvertite, neimplicate, tăcute, nu sunt capabile să îşi comunice sentimentele, opiniile sau ideile, sunt foarte critice, nu prea ştiu să asculte. În relaţia de cuplu, persoanele cu chakra gâtului blocată nu îşi respectă partenerul, au o dorinţă puternică de a-l schimba şi sunt incapabile să îşi exprime sentimentele.

Organe guvernate: gura, gingiile, dinţii, gâtul, glanda tiroidă, hipotalamusul, traheea, esofagul, musculatura gâtului, diafragma, baza craniului, scalpul.

Simţ: Auz

Culoare: albastru

Blocaje: lipsa respectului, nevoia de a-i schimba pe ceilalţi, incapacitatea de a exprima sentimentele

Afecţiuni: probleme ale glandei tiroide, gât rigid, umeri tensionaţi, probleme ale gâtului, dureri de cap, probleme auditive, adicţii, probleme ale sinusului, alergii, afecţiuni ale amigdalelor, dureri ale braţelor (partea superioară), probleme ale încheieturilor, mâinilor şi degetelor, dificultăţi respiratorii, dureri în piept, oboseală cronică.

Frici: frica de a fi creativ, de a comunica sentimente şi emoţii, frica de a te exprima

Afirmaţii vindecătoare: Vorbesc adevărul, Îmi exprim cu uşurinţă sentimentele, Sunt în siguranţă

Sunet vindecător: HAM

Aromaterapie: uleiuri esenţiale de mirt, lavandă, patchouli, jasmin, ghimbir, eucalipt, ylang ylang

Pietre: Aquamarin, quarţ albastru, turmelină albastră, Lapis lazuli

Alimentaţie: apă, sucuri, smoothies

 

Ajna – Chakra celui de-al treilea ochi

Ajna este situată în centrul frunţi, fiind conectată la glanda pineală. Persoanele cu blocaje pe Ajna nu fac faţă adevărului şi au dificultăţi de învăţare. În relaţia de cuplu, persoanele cu blocaj pe acest centru energetic sunt neîncrezătoare, simt nevoia de a verifica continuu propriile acţiuni şi pe ale celorlalţi, sunt incapcapabile să-şi susţină visele şi viziunile. Atunci când Ajna este în armonie, putem experimenta detaşarea – a nu te simţi agăţat de material.

Organe guvernate: glanda pineală, creierul, sistemul neurologic, sistemul nervos, ochii, urechile, nasul, centrul frunţii, furnizarea sângelui către cap, scalpul, oasele feţii, baza scalpului, sinusurile, gura şi limba, corzile vocale, amigdalele, muscultura gâtului, umerii, arterele coronariene, plămânii, bronhiile, ficatul, diafragma, stomacul, pancreasul, splina, intestinul subţire, colonul.

Simţ: gândire, intuiţie (al şaselea simţ)

Culori: indigo

Blocaje: incapacitatea de a transforma ideile în acţiuni, lipsă de creativitate

Afecţiuni: tumori cerebrale, infarct, pierderea vederii, surzenie, depresie, migrene, insomnie, nevralgii, hipertensiune, sciatică, lumbago, sinuzită acută, sistem imunitar slăbit.

Frici: frica de a avea încredere în ceea ce simţi

Afirmaţii vindecătoare: Am încredere în intuiţia mea, Văd cu claritate

Sunet vindecător: AUM

Aromaterapie: lavandă, mentă, patchouli, rozmarin

Pietre: ametist, safir albastru, opal

Alimentaţie: afine, prune, varză roşie, lavandă, suc de grapefruit, vin, ceapă roşie, vinete

 

Sahasrara – Chakra coroanei

Sahasrara este situată în cortexul cerebral, în glanda pituitară. Acest centru guvernează relaţia cu Divinitatea. Persoanele cu blocaj pe Sahasrara sunt leneşe, au o vitalitate scăzută, nu au obiective, au un simţ redus al realităţii, resimt o „sărăcie” spirituală. De asemenea, se confruntă cu dificultăţi legate de luarea deciziilor. În relaţia de cuplu, aceste persoane sunt detaşate de spiritualitate şi nu simt nevoia de a evolua împreună cu partenerul.

Organe guvernate: nervii cranieni, plexul cranian

Simţ: al şaptelea simţ – a experimenta

Culori: violet şi auriu

Blocaje: lipsa limitelor, a regulilor, haos, sentiment de gol, frică, insecuritate, instabilitate

Afecţiuni: depresie, boli ale sistemului muscular, sistemul osos, pielea, sensibilitate la lumină, migrene

Frici: inexistenţa Divinităţii

Afirmaţii vindecătoare:

Sunet vindecător: ANG

Aromaterapia: uleiurile de lavandă, iasomie, trandafir

Pietre: ambră, ametist, quarţ

Alimentaţie: hrană spirituală – post, meditaţie, exerciţii de respiraţie

 

Surse:http://www.allgoodthings.com,http://www.collective-evolution.com/, www.spiritualcoach.com, fizic-astral-cauzal.blogspot.ro, earthenergyhealings.com

 

Cu drag,

Raluca.

Cei 7 centri energetici ai corpului – 1

Bine te-am regăsit!

Suntem consecinţa deciziilor şi alegerilor noastre, dar, în acelaşi timp şi în egală măsură, suntem şi consecinţa programelor înscrise adânc în noi, a traumelor noastre, a lucrurilor de care fugim şi de care încercăm să ne ascundem în cele mai întunecate colţuri. Îţi propuneam în articolul trecut să încerci o nouă abordare: să înveţi să stai în tine şi să foloseşti exprimarea corporală pentru a înţelege cum te afectează fiecare experienţă de viaţă, dar şi pentru a testa şi a valida acurateţea deciziilor pe care trebuie să le iei. Astăzi, îţi propun o nouă temă: cele 7 chakre majore, aceşti centri energetice situaţi de-a lungul coloanei vertebrale care oferă indicii importante privind blocajele pe care le purtăm în noi. De asemenea, am adunat informaţii din mai multe surse şi am creat un kit de lucru cu blocajele care apar pe aceste chakre.

Orice blocaj este un tărâm fertil pentru o boală. O preocupare activă pentru înţelegerea modului în care funcţionăm, a impactului pe care fiecare experienţă de viaţă îl are asupra noastră, permite identificarea tuturor bucăţilor care ne fac să fim un întreg, ne ajută, în primul rând, să ne amintim că suntem ÎNTREGI şi COMPLEŢI în fiecare secundă a vieţii, dar şi să identificăm mai uşor factorii care afectează starea naturală de armonie, de bine, de sănătate.

Vă propun o analiză a chakrelor din perspectiva blocajelor care acţionează la nivelul fiecărui centru energetic, a afecţiunilor apărute ca urmare a acestor blocaje, precum şi câteva strategii de deblocare şi încărcare.

După lecturarea informaţiilor, vezi unde te regăseşti, care dintre acestea te agaţă – simţi o strângere în stomac, o durere de cap sau pur şi simplu ştii că este al tău blocajul respectiv. Lucrează apoi cu instrumentele din kitul de deblocare:

  • Utilizează sunetul vindecător repetându-l de 10-20 de ori pe zi,
  • Utilizează uleiuri esenţiale aplicând câteva picături pe zona chakrei aflate în dizarmonie (eu aplic uleiul esenţial sub formă de cruce pe chakră, inimă şi încheieturi),
  • Repetă afirmaţiile, adică acordă-ţi 10 minute zilnic şi repetă-le de 25 de ori timp de 30 de zile (consecutive)
  • Plasează piatra preţioasă pe chakră şi las-o să acţioneze câteva minute imaginându-ţi cum sfera de culoarea aferentă chakrei lucrate se măreşte şi
  • Consumă cantităţi mai mari din alimentele recomandate.

Îţi propun astăzi o discuţie despre primele trei chakre – Muladhara, Svadhisthana, Manipura – care au implicaţii asupra identităţii, securităţii, a conectării şi a sentimentului de apartenenţă la acest spaţiu şi timp.

„Chakra Rădăcină eliberează puterea, Chakra Sacrală o foloseşte pentru a crea,

iar Chakra Plexului Solar utilizează puterea pentru a creşte şi evolua”

http://www.allgoodthings.com

Muladhara – Chakra Rădăcină

Acest centru energetic reprezentat ca o sferă de culoare roşie este situat la baza coloanei vertebrale şi este asociat cu programele de supravieţuire: purificarea corpului, eliminarea substanţelor procesate de corp, instinctele.

Persoanele cu blocaj pe chakra rădăcină sunt caracterizate de: stimă de sine joasă, stres, depresie, sentiment de singurătate, lene, probleme de relaţionare cu ceilalţi, au un comportament agresiv, sunt egoiste, zgârcite, posesive, dominant, obsedate de control. În relaţia de cuplu, persoanele cu dezechilibru pe Chakra Rădăcină trăiesc o frică constantă cu privire la siguranţa partenerului, au o vitalitate redusă şi disponibilitate redusă de a se implica în activităţi de cuplu.

Muladhara este depozitarul informaţiilor asimilate în primul an de viaţă – siguranţa, apartenenţa. De asemenea, la nivelul acestei chakre acţionează toate superstiţiile şi tot aici îşi găsesc explicaţia şi arhetipurile Victimă-Tartor.

Având în vedere poziţia acestui centru, durerile de spate (sciatica) reprezintă primele indicii ale existenţei unui blocaj.

Organe guvernate: anus, rect, intestin gros, oase, dinţi, unghii, coloana vertebrală, ţesutul adipos, compoziţia globulelor sanguine şi a celulelor.

Simţ: miros

Culoare: roşu

Blocaje: lipsa perseverenţei, inconsecvenţa, insecuritate, instablitate emoţională şi materială

Afecţiuni: Impotenţă, frigiditate, diaree, constipaţie, afecţiuni ale anusului şi rectului, probleme urinare, dureri de cap, sciatică, probleme circulatorii şi boli cardiace, mâini şi picioare umflate, obezitate, afecţiuni ale unghiilor, afecţiuni ale oaselor, adicţii, cancer, afecţiuni ginecologice, candida.

Frici: frica de moarte, senzaţia de a nu aparţine acestui loc, frica de a fi slab

Afirmaţii: Sunt în siguranţă, Sunt capabil/ă să am grijă de mine, Merit/e dreptul meu să fiu aici şi acum, Sunt instinct, Sunt abundenţă

Sunet vindecător: LAM

Aromaterapie: cedru, patchouli, sandalwood, ghimbir, curry, magnolie, mosc, pin

Pietre: rubin, granat, coral roşu, bloodstone

Alimentaţie: ridichii, roşii, cireşe, mere

Cea mai bună modalitate pentru deschiderea chakrei: dansul

 

Svadhisthana  – Chakra sacrală

Al doilea centru energetic reprezentat ca o sferă de culoare portocalie este situat la 10 cm sub buric. Svadhisthana înmagazinează informaţii, condiţionări din perioada copilăriei, tot ceea ce ni s-a făcut, ce ne-a fost luat pe nedrept. Acest centru guvernează relaţiile cu ceilalţi şi este centrul sexualităţii pentru femei.

Persoanele cu dezechilibre pe chakra 2 au un simţ al vinovăţiei acut, utilizează energia sexuală pentru a compensa şi a acoperi un gol, se simt lipsite de creativitate, nu ştiu să primească, au sentimentul că totul este condiţionat de o cedare pe care trebuie să o facă – programe de tipul dacă eşti un copil bun, primeşti iubire, atenţie etc. Aceste persoanele sunt nesigure, indecise şi permanent stresate cu privire la paşii următori. Oboseala cronică este o altă caracteristică a celor cu blocaj pe chakra 2. În relaţie, persoanele cu dezechilibru pe acest centru energetic nu flirtează, nu sunt jucăuşe şi sunt mai degrabă plictisite de conversaţia cu partenerul.

Organe afectate: glandele adrenale, rinichi, vezica urinară, apendice, organele genitale, şolduri, intestinul mare, abdomenul inferior, coloana vertebrală inferioară, ficat, glandele mamare, celulele leydig, pancreas, pelvis, prostat, pielea, splina, stomacul.

Simţ asociat: gust

Culoare: portocaliu

Blocajele: vitalitate scăzută, probleme de relaţionare şi de menţinere a relaţiilor, lipsă de creativitate, lipsă de motivaţie, sensibilitate excesivă, frică, senzaţia că nu eşti demn să primeşti iubirea (că nu meriţi).

Afecţiuni: impotenţă, frigiditate, dureri de spate

Frici: frica de agresiune sexuală, frica de a fi autentic, frica de a fi prea sensibil

Afirmaţii vindecătoare: Sunt liber/ă să mă bucur de viaţă, Am încredere că viaţa îmi dă ceea ce am nevoie şi sunt în siguranţă, Merit să fiu iubit/ă, Sunt emoţie, Sunr creativ/ă, Sunt curajos/curajoasă

Sunet vindecător: VAM

Aromaterapie: rozmarin, ienupăr, lemn de sandal, jasmin, trandafiri, ylang-ylang, mosc.

Cristaloterapie: piatra lunii, coral, ambră, ochiul tigrului, citrine, topaz

Alimentaţie: morcovi, portocale, mango

 

Manipura – Plexul solar

Cea de-a treia chakră, o sferă de culoare galbenă, este situată în zona dintre buric şi diafragmă. Sediu al fricii, Plexul solar înmagazinează, de asemenea, şi toate fobiile noastre. Persoanele cu blocaje pe această chakră simt că pierd controlul, trăiesc sub imperiul fricii de a ceda puterea, sunt constant obosite şi suferă probabil de ulcer, diabet sau hipoglicemie. În relaţie, persoanele cu dezechilibru pe această chakră sunt agresive, nervoase, geloase, dominatoare, cu suferinţe emoţionale.

Organe afectate: plamâni şi sistemul respirator, sistem digestiv, musculatura diafragmei, duoden, vezica biliară, rinichi, coloana vertebrală inferioară, sistemul nervos, pielea, intestinul subţire, sistemul nervos simpatic, stomac, splină, ficat, pancreas, glanda suprarenală.

Simţ asociat: vedere

Culoare: galben

Blocaje: frica de a pierde controlul, acţiune ghidată mai ales de rănile egotice, vitalitate scăzută, spontaneitate redusă

Afecţiuni: balonare, sindromul colonului iritabil, constipaţie, diaree, hernii, sterilitate, boli ale fierii, probleme menstruale, enurezis (udatul patului), dureri ale genunchilor, sciatică şi dureri în zona lombară, dificultăţi în urinare şi urinare dureroasă, senzaţie de amorţeală, circulaţie periferică deficitară, crampe musculare, glezne umflate.

Frici: lipsa resurselor financiare şi a oportunităţilor, frici legate de încălcarea spaţiului personal, frică de agresivitatea celorlalţi

Afirmaţii vindecătoare: Sunt energie, Sunt complet/ă, Sunt în siguranţă, Eu sunt puterea din viaţa mea, Mă apreciez, Mă iubesc, Am încredere în mine, Sunt puternic/ă

Sunet vindecător: RAM

Aromaterapie: lavandă, bergamotă, rozmarin, piper, ylang-ylang.

Cristaloterapie: ambră, topaz galben şi auriu, citrine, ochiul tigrului, safir galben.

Alimentaţie: ardei gras, porumb, cereale integrale.

 

Sursa:www.allgoodthings.com,http://www.collective-evolution.com/, www.spiritualcoach.com, fizic-astral-cauzal.blogspot.ro, earthenergyhealings.com

 

Cu drag,

Raluca.

Ascultă-ți corpul!

Bine te-am regăsit!

Îţi propun să începem cu un mic joc, aşa că m-aş bucura că accepţi invitaţia mea.

În primul rând, găseşte un spaţiu în care să stai confortabil şi unde să nu fii deranjat de factorii exteriori. Inspiră şi expiră profund de câteva ori.

Acum să luăm câteva enunţuri:

  1. X a făcut un accident auto sau înlocuişte tu cu un scenariu care îţi dă fiori

Repetă afirmaţia şi vezi unde în corp o resimţi. În zona abdomenului, în cap, care e locul în care o veste tristă sau dureroasă îşi găseşte o formă de manifestare în corpul tău?

  1. Eşti minunat/ă! 

Unde simte corpul tău că înfloreşte la auzul acestei afirmaţii? În capul pieptului, în zona inimii? Care e zona în care receptezi complimentelor?

  1. Ia o decizie şi apoi întreabă-te pur şi simplu dacă decizia respectivă este benefică pentru tine.

Unde resimţi în corp? Ce crezi că vrea să spună ceea ce simţi? Eşti împăcat cu decizia sau ţi se strânge stomacul gândindu-te la consecinţe?

 

„Expresia corporală este manifestarea lumii interioare nerostite a unei persoane.

În felul în care se mişcă sau stă, pune în act sentimentele, nevoile, ajustările creative şi credinţele.”

Phil Joyce & Charlotte Sills,

Psihoterapie & Consiliere Gestalt

 

După aceste exerciţii ai putut, cu siguranţă, să observi singur modul în care corpul tău operaţionalizează şi internalizează o experienţă. Pentru a te conecta la corpul tău, pentru a putea interpreta cu uşurinţă mesajele pe care ţi le transmite, pentru a putea lucra mai departe cu această formă de manifestare a interiorului tău este esenţial să înveţi să te relaxezi. Şi după ce te-ai relaxat şi ai identificat trăirea, emoţia, sentimentul întrebările utile, din punctul meu de vedere, cu care ar trebui să lucrezi sunt: Ce vrea să îmi spună această reacţie corporală? De unde vine? Cum mă afectează?

 

Etape în procesul de conectare cu corpul

  1. Aşează-te într-o poziţie comodă, întins sau şezând. Important este să te simţi bine pentru a te putea relaxa.
  2. Respiră adânc: ţine mâna stângă pe pieptul tău şi pe cea dreaptă pe abdomen, în zona pelviană. Acum inspiră astfel încât să mişti mâna dreaptă (să umfli abdomenul), în timp ce mâna stângă rămâne nemişcată. Continuă să respiri.
  3. Rămâi concentrat pe respiraţie, urmăreşte inspiraţia şi expiraţia.
  4. Acum, mută-ţi focusul pe corpul tău. Unde simţi tensiuni, disconfort sau încordare?
  5. Ce crezi că înseamnă sau vrea să spună acea tensiune?

 

Focalizarea pe corp este, în fond, un exerciţiu de asumare a responsabilităţii. Pentru ca triada corp-minte-spirit să funcţioneze este esenţial să fim conectaţi la fiecare dintre aceste dimensiuni. Asumarea aceasta a responsabilităţii presupune un efort de înţelegere a mecanismelor care ne guvernează la interior, presupune dizovarea fricii de a fi tu cu tine, a te vedea cu multitudinea de faţete şi feţe pe care le ai, a te accepta aşa cum eşti.

Am creat pentru tine mai jos o listă care să te ajute să te conectezi la propriul corp, un ajutor în elaborarea propriului dicţionar de raportare la emoţiile pe care le resimţi. Lista e deschisă şi te aştept să îmi scrii (foloseşte formularul din pagina de contact) pe măsură ce descoperi noi informaţii pe care le putem adăuga.

Emoţia Organul sau zona afectată
Furia Ficat, Dinţi, Nas
Traumele şi dezamăgirile Rinichi
Traumele şi dezamăgirile Inimă
Frica Rinichi
Frica Plexul solar
Anxietatea şi senzaţia de separare Stomac
Anxietatea şi senzaţia de separare Splina
Tristeţea Plămâni
Tristeţea Picioare
Stres Cap
Stres Inimă
Stres Sistem imunitar
Mânia Inimă, cap şi pumni
Dispreţul Gât
Dezgust Stomac
Fericirea Tot corpul
Iubirea Abdomen, gât, cap
 Ruşinea Splină
 Vinovăţia Splină

 

Beneficii ale focusului pe corp:

  1. Creşterea nivelului de prezenţă – pui accent pe Aici şi Acum, pe ce simţi în clipa de faţă.
  2. Creşterea nivelului de conectare cu ceea ce îţi doreşti – ne-am obişnuit să acţionăm în virtutea conştiinţei, a ceea ce e moral sau nu, uitând în mare măsură să mai satisfacem şi nevoile Sinelui, ceea ce duce la frustrare.
  3. Economie de timp – ascultându-ţi corpul vei ajunge să reduci semnificativ timpul de luare a unei decizii.
  4. Practicând respiraţia abdominală vei resimţi beneficii la nivel cardiac şi pulmonar, iar mintea ta va învăţa că poate trăi şi funcţiona în linişte.

Exemplu de lucru cu ceea ce ne transmite corpul:

Deşi ştiam care e vocaţia mea în viaţă, am tot amânat începerea activităţii – poţi găsi mereu scuze legate de câte mai ai de învăţat, de experimentat, de vindecat – şi ce credeţi că s-a întâmplat?

Măseaua 46 s-a îmbolnăvit – este vorba despre primul premolar inferior de pe partea dreaptă. Din perspectivă spirituală, această măsea are legătură cu cariera, vocaţia, cu concretizarea unui proiect, cu moartea, renaşterea şi dorinţa, iar amânarea, frica de a începe ceva au impact asupra sănătăţii acestui molar. Au trecut câteva luni de muncă zi de zi pentru salvarea acestei măsele – de unde nu aveam alergii la nimic, brusc descopeream că toate soluţiile utilizate pentru tratarea ei nu erau tolerate de corpul meu, fie că erau uzuale sau special comandate de la capătul lumii -, dar abia când m-am întors la înţelepciunea lui Jacques Martel (autorul cărţii Marele Dicţionar al Bolilor şi Afecţiunilor) măseaua a început să reacţioneze. Am început să îmi folosesc abilităţile şi talentele pentru a-i ajuta pe oameni şi astfel, a-mi îndeplini misiunea, şi toate au avut efecte pozitive asupra sănătăţii acestui premolar. Apoi, după câteva luni, m-am gândit eu că ar fi cazul să fac gratis tot…. vă puteţi da seama, evident, ce s-a întâmplat. Fix în momentul doi după rostirea cuvintelor, măseaua 46 s-a rupt . Toată amânarea, toate fricile legate de profesie s-au oglindit în această măsea. Starea ei de sănătate a fost în strânsă legătură cu emoţiile care mă încercau. Acum e bine şi îi sunt recunoscătoare pentru mesajele transmise.

 

Cu drag,

Raluca.