Arhetipuri neintegrate

Am început să lucrez la acest text în urmă cu vreo trei luni, în încercarea de a înțelege de ce anume se dizolvă din ce în ce mai multe cupluri. Luna trecută am participat la un seminar pe teme de feminitate care a adus ceva lumină asupra subiectului și mi-a schimbat perspectiva. Așa că te invit să te oprești pentru o secundă și să te analizezi și să îți analizezi relațiile din perspectiva arhetipurilor.

Suntem, din punctul meu de vedere, sisteme deschise. Tot ceea ce intră în contact cu mine produce anumite modificări, ajustări și rearanjări. Eu, cea de astăzi, pot fi fundamental schimbată de ceea ce știai ieri. Înțelegerea anumitor bucăți din mine și aducerea la lumină a acelor episoade care m-au marcat și pe care m-am chinuit să le ascund – pentru că ieri cel mai probabil nu eram încă pregătită să le fac față – pot chiar să mă schimbe fundamental și e foarte posibil chiar să nu mă mai recunoști. Și asta ți se aplică și ție .

Zilele acestea din ce în ce mai multe cupluri mor și se întâmplă, din ce în ce mai des, în ultimul timp să discut cu bărbați despre diferențele dintre femei și bărbați.

Îngrijorările bărbaților sunt determinate de o anumită „intransigență” și încăpățânare a femeii de a renunța la cuplu. Întrebarea pe care și-o pun frecvent e cum de femeia se schimbă parcă peste noapte, cum de valorile de ieri par să nu mai aibă sens azi, cum de ceea ce i-a unit ieri, astăzi și-a pierdut forța unificatoare. Femeia pare să rămână rece la toate astea. Pur și simplu, pare că într-o zi femeia s-a trezit cu decizia încheierii relației bine conturată în minte. Pentru ea decizia de a continua relația pur și simplu nu mai „rentează”. Bărbații se simt cumva trădați de această ipostază a femeii. Totuși, decizia aceasta a femeii nu a venit chiar pe neașteptate. Ea a comunicat, așa cum a putut, de-a lungul relației ce îi provoacă nefericire, ce ar vrea să se schimbe.

Că are 30, 40, 50 de ani, bărbatul pare bine ancorat în ceea ce a preluat de la înaintași. El știe cum trebuie să arate relația sa de cuplu (și, de regulă, o reproduce pe cea a părinților lui), iar viața trebuie să se desfășoare în ritmul așteptat de el. Dar tocmai acesta este punctul care determină ruptura.

Dacă femeia e pe repede înainte în relația cu ea însăși și e dispusă să își vadă umbrele, să își trăiască netrăitul, bărbatul e conservator spre tradiționalist, trăiește cu așa-zise principii încercate de o viață, este adept al rutinei, are o mare rezistență la schimbare pentru că nu îi găsește o motivație solidă.

Femeia de azi se distanțează de mama ei și de celelalte femei care au trăit înaintea ei și schimbă termenii de referință ai vieții sale. Femeia nu se mai poate defini doar prin rolul său de a asigura continuarea speciei sau prin cel de soție. Ea, intuitiv, știe că poate să conteze pe relația corp-lume interioară și să dezvolte forme de îngrădire a acestei funcții, dacă nu se simte confortabil cu ideea de maternitate, dacă nu simte că poate conta pe partenerul său, dacă acesta nu îi satisface anumite nevoi. Și, în procesul de separare de toate femeile de dinainte, femeia nu se mai simte obligată să îndure ceva ce nu e pentru ea și nici să joace în piesa unei căsătorii, doar de frica de a nu fi de cealaltă parte a baricadei, blamată de cele de dinainte. Pentru ea, satisfacerea nevoii de intimitate și atingerea fericirii reprezintă noile coordonate. Pentru ea a devenit esențială exprimarea sentimentelor. Ea nu mai are „timpul”, tradus prin disponibilitatea, de a umple spațiile goale pe care bărbatul le lasă, nu mai vrea să dea semnificație jumătăților de măsură pe care le primește de la el, nu se mai simte obligată să scuze comportamentele neadecvate ale bărbatului. Ea are nevoie să știe că el e acolo pentru ea, că poate să își asume emanciparea sa, că nevoile lui sunt similare cu ale ei și că deschiderii ei, el îi răspunde cu deschidere, că arderii ei îi poate răspunde la aceeași intensitate, conținând-o în același timp. Și e dispusă să iasă din zona de confort, care e tare călduță, pentru a fi în acord cu esența ei.

Bărbatul, în schimb, părăsește cu ușurință zona de confort doar cănd se îndrăgostește de o altă femeie.  Bine, nu e obligatoriu să o facă nici măcar în această situație. Pentru el schimbarea de orice fel e greu de digerat. La tânguielile ei el reacționează, dar disponibilitatea lui de a se plia pe nevoile femeii este de scurtă durată, în așteptarea momentului în care îi dispar femeii gărgăunii din cap. Argumentul „caut fericirea” (pentru că în cuplul acesta nu o mai găsesc) nu e ușor digerat și cu atât mai puțin integrat. Singura definiție a fericirii în cuplu pe care el e dispus să o accepte este a sa, consolidată, cel mai adesea, pe ceea ce a văzut la părinții lui.

În urmă cu trei luni, aș fi spus că cele mai multe dintre relații mor pentru că femeile și bărbații chiar vin de pe planete diferite sau, dacă ți se pare prea dur, disoluția cuplului e cauzată de fapul că cei doi parteneri aparțin unor culturi diferite în ceea ce privește raportarea la propriile nevoi, emoții, sentimente, frustrări etc. Astăzi, cred că nu suntem, de fapt, atât de diferiți și că suntem mai degrabă un fel de victime ale unui trecut în care nu ne-am dat sau nu ne-au dat voie să ne experimentăm toate bucățile care compun totul care suntem, iar tot netrăitul s-a transformat în rană. Așa că ajungem adulți ce poartă în ei și reacționează din toată nesiguranța, lipsa de iubire și neacceptarea copilului, din toată furia și frustarea adolescentului căruia iau fost legate aripile și tot așa.

Atunci când intrăm într-o relație, intrăm cu toate bucățile din noi, cu cele experimentate, dar și cu cele neexperimentate, netrăite și asta ne afectează modul de raportare la noi, la partener, la cuplu per ansamblu. Bucățile neexperimentate sunt arhetipuri, adică modele sau tipare energetice caracteristice unei anumite perioade de dezvoltare. Vorbim, așadar, despre fetița interioară, adolescenta, femeia sălbatică, femeia senzuală, femeia mamă. Acestea funcționează și în cazul bărbatului. Aflate în echilibru, aceste forme energetice permit bucuriei (de a fi cine suntem) să fie parte integrantă a vieții noastre, dar în dezechilibru ne fac să acționăm din rană, din neacceptare, din neiubire.

  • Atunci când fetița sau băiețelul interior nu s-au dezvoltat într-un mediu sănătos, dacă nu au beneficiat de apreciere, acceptare, iubire, rana aceasta va determina căutarea unui partener care să joace rolul părintelui. Dacă ești femeie, cu siguranță, te-ai surprins la un moment dat reproșându-i partenerului: „doar eu te iau în brațe, nu mă iubești, doar eu îți spun că te iubesc, nu îmi spui că mă iubești, nu mă vezi etc.”. Această reacție vine din rana fetiței – fetița interioară este cea care nu s-a simțit iubită, în siguranță, apreciată.
  • Atunci când devenim mame sau tați, iar copilul nostru interior este profund rănit, lipsit de siguranță etc. vom interacționa cu copilul nostru fix din ipostaza bucății rănite: fie vom încerca să compensăm tot ce nu am avut noi, să îndreptăm toate nedreptățile trăite – ceea ce între noi fie vorba reprezintă un deserviciu adus copiilor noștri, cărora le furăm șansa de a internaliza corect și în felul lor toate evenimentele de viață (îi protejăm exagerat de moarte, furie, lovituri… de viață) – fie ne vom transforma în tartorii noștri și le vom juca magistral rolul.
  • Atunci când adolescența nu e trăită, vom experimenta fie îndrăgosteli în afara cuplului, îndrăgosteli desprinse din povești – vom fi practic într-o fugă nebună după Ilene Cosânzene și Feți-Frumoși -, fie vom avea accese de rebeliune.
  • Neexperimentarea etapei sălbatice (femeia sălbatică/bărbatul războinic) la momentul potrivit (după 18 ani, când plecăm de acasă) va îngreuna maturizarea, pentru că în această etapă învățăm ce ne place cu adevărat. O persoană care nu își cunoaște limitele este un exemplu de persoană care nu și-a trăit și integrat etapa sălbatică.
  • Neexperimentarea arhetipului iubitei/amantului va duce la deconectare de corp, relații superficiale, absența unei conexiuni autentice cu partenerul.

Și atunci, dacă toate aceste bucăți sunt neexperimentate, deci neintegrate, căutăm închiderea lor cel mai frecvent prin ieșirea din cuplu sau în afara cuplului, în timp ce rezolvarea adevarăta stă în „confruntarea” cu noi în variantele anterioare și închiderea rănilor în interiorul cuplului. Asta presupune un efort de sinceritate și observație permanentă pentru a descoperi care e energia care te motivează în variile situații pe care le trăiești. Integrarea arhetipului înseamnă ieșirea de sub imperiul rănii și trecerea într-un registru în care acțiunea este lipsită de dramă. În momentul în care reparăm sau încheiem ciclul, relațiile noastre nu mai sunt lupte de putere, ele reprezintă alegeri. Nu înseamnă că, dacă ne vom observa și vom încerca să vindecăm bucata din noi rănită, cuplurile nu vor mai muri, înseamnă doar că decizia de a ne separa va fi mai obiectivă.

  • Copilul interior integrat va aduce în viața ta energia jocului, a ludicului, a creativității.
  • Adolescentul integrat aduce curaj și îndrazneală.
  • Când integrăm femeia sălbatică sau bărbatul războinic devenim conștienți de noi și de limitele noastre.
  • Când integrăm arhetipului iubitei/amantului facem alegeri potrivite și ni le asumăm.

 

Cu drag,

Raluca.

Reclame

Spunând tuturor celorlalți un mare DA, îți spui ție un NU și mai mare

Ție îți e greu să le spui celorlalți nu atunci când chiar nu vrei să faci ceva, pentru că nu rezonezi cu acel ceva, sau când ai ceva mai bun de făcut? Sau mintea ta începe să facă analiza implicațiilor acelui Nu, pentru a ajunge la concluzia că, de fapt, nu doar că vrei, dar chiar îți dorești foarte mult să faci ceea ce ți s-a cerut ?

Acest text nu e despre acel nu care vine din sfidare, din rebeliune… toate aceste NU-uri sunt, de fapt, consecința NU-ului despre care vreau să îți povestesc azi și care ție îți este foarte cunoscut, nu-i așa? Articolul acesta este despre NU-ul pe care am învățat să ni-l spunem nouă, dorințelor și nevoilor noastre autentice, de frică să nu supărăm, dezamăgim, rănim etc. Cine nu învață să spună NU lucrurilor care îl îndepărtează de sine, care nu sunt în concordanță cu interiorul, va aduna atât de multă frustrare, iritare, mâhnire, pe care le va scoate în frecvente crize de furie, până la marea explozie.

Argumente pentru care spunem Da celorlalți:

–          Mintea noastră știe că e e mai frumos (pozitiv) să spui da

–          E foarte posibil să fi auzit în copilărie că nu e frumos să refuzi, așa că opțiunea e să spui da exteriorului

–          E foarte posibil să ne imaginăm că toate DA-urile pe care le spunem vor atrage niște beneficii/avantaje pentru noi

De ce nu spunem NU celorlalți

–          Pentru că îl asociem cu negativul

–          Pentru că în mintea noastră a spune Nu este sinonim cu dezamăgirea, cu egoismul

–          Pentru că ne e frică de reacțiile celorlalți

 

De ce e greu să sari de la Da la NU

–          În viziunea mea, raportarea la NU și Da are legătură cu iubirea și condiționarea iubirii, și atunci dacă NU înseamnă că nu primesc x, atunci o să mă grăbesc către un DA pe care nu mi-l doresc doar pentru că îmi doresc și mai tare acea bucată supusă condiționării  – spre exemplu, în copilărie ți se spunea „dacă nu mănânci, dacă nu faci etc.”… dar poate tu refuzai să mai faci pentru că te săturaseși sau poate erai obosi etc., dar venea partea importantă a condiționării „nu te mai iubesc, nu mai vorbesc cu tine și cine știe câte alte bazaconii ți-au turnat adulții din jur” și uite așa ai învățat că e mult mai bine să spui și să faci ce ți se cere pentru a primi.

–          Pentru că am învățat că nu merităm să ne spunem nouă DA (e egoist și noi ne dorim să depășim acest stadiu )

–          Pentru că noi asociem cererea cu autorul său. Când spunem NU, spunem cererii formulate, nu celeilalte persoane – căutați în trecutul vostru momentul în care s-a împământenit acest mecanism: cine, când v-a spus nu și voi ați resimțit că acest nu are mai degrabă legătură cu persoana voastră .

Riscurile pe care ni le asumăm dacă nu învățăm să spunem NU:

–          Proastă imagine de sine – cel incapabil să spună NU știe asta despre sine, se condamnă pentru asta, se etichetează ca fiind slab… și acesta e un termen ușor.

–          Îți refuzi experimentarea respectului de sine.

–          Suntem ca o oală sub presiune – adunăm și adunăm frustrare pentru toate NU-urile pe care ni le refuzăm.

–          Ne refuzăm exercitarea unui instrument de curățare, de primenire a universului propriu.

–          Nu ne vom maturiza: a învăța când să spui Da și când NU presupune să te cunoști, să acționezi în acord cu ceea ce vrei, cu ceea ce ai nevoie, înseamnă să îți asumi evoluția unei situații, să accepți.

Știu că pare o treabă dificilă asta de a renunța la a spune celorlalți Da, în timp ce pentru tine ai rezervat toate NU-urile, dar ce nu ni se pare nouă dificil? Oricum ni s-a spus că mai totul e dificil… dar dacă nu e chiar așa? Spre exemplu, eu știam că e al naibii de dificil să te lași de fumat… sevraj, îngrășare, dorință, nebunie… eu am fost unul dintre cei mai pasionați fumători din câți cunosc, țigara îmi era o prelungire mai firească decât degetele, până într-o zi când am zis gata. Aveam sentimentul clar că fumasem toate țigările pe care trebuia să le fumez și cu toate astea continuam să fumez pentru că era prea greu să te lași de fumat… și acum sărbătoresc 2 luni în afara dependenței, cu o imagine de sine mai bună, simțindu-mă mai liberă, cu un sevraj de jumătate de ziCool, că na trebuia să îl bifez… ce Dumnezeu așa te lași de fumatWild!

Și cu aceeași ușurință am învățat să spun NU. A fost greu la început că na totul e dificil și e nasol să fii egoist și m-am trezit întrebându-mă dacă voi mai fi iubită și acceptată în timp ce spun NU, dar vezi tu după ce spui primele NU-uri și începi să te simți bine pe interior și începe să îți cam plac de tine, și începi să te cam îndrăgostești de energia asta nouă pe care o emani, dificilul se convertește în ușor, și oricât de mari ar fi fricile și rezistențele, noua energie te ajută să le faci față. Ce ar fi dacă tu ai da atenție vocii aceleia din interior care tot îți spune că ți-ai zis toate NU-urile pe care a trebuie să ți le zici în viața asta? Că meriți și tu un mare DA! Nu am niciun dubiu că auzi vocea! Ascult-o!

Dacă nu știi de unde să începi transformarea, îți propun mai jos câteva strategii pentru a învăța să spui NU:

1. Analizează o zi din viața ta. Stabilește prioritățile, apoi începe să spui NU celorlalte activități de pe lista ta.

2. Fă un ritual: găsește un loc în care să poți petrece câteva minute fără a fi deranjat. Lucrează cu afirmațiile timp de 30 de zile. Spune-ți: Sunt în siguranță să spun NU. E dreptul meu să aleg când să spun Da.

3. Folosește-te de o bijuterie – eu am ales o brățară care mă enerva și irita la fel de mult pe cât mă enerva incapacitatea de a spune NU -, și poartă-o timp de 30 de zile, timp în care spui nu tuturor lucrurilor pe care nu vrei să le faci.

Îți garantez că la finalul celor 30 de zile te vei simți liber. Vei fi câștigat încă un instrument util în procesul de curățare a rezidurilor pe care ne-am obișnuit să le păstrăm în interior.

Cu drag,

Raluca.

Lupul cel bun și lupul cel rău

Salut!

Îți propun astăzi să continuăm discuția despre stima de sine. Pentru început te invit să citești povestea de mai jos. Povestea o regăsești în cartea „101 povești vindecătoare pentru copii și adolescenți” scrisă de George W. Burnes și apărută la editura TREI. Cartea este un instrument minunat pe care poți să îl folosești în munca cu copilul/copiii tăi.

 

„Un bunic stătea împreună cu nepotul său pe o piatră, alături de un pârâu ce susura.

– Spune-mi o poveste, l-a rugat nepotul.

– E o poveste cu doi lupi, a spus bunicul. Când creștem, avem uneori senzația că în noi sunt doi lupi care se luptă să preia controlul. Ți l-ai putea imagina pe primul lup cu o blană moale și gri, o privire blândă în ochi și poate chiar un zâmbet plăcut pe față. E un lup care arareori își folosește dinții și e dispus să facă un pas înapoi pentru a-i lăsa pe cei mici să se hrănească. L-am putea numi lupul păcii, al iubirii și al bunătății, pentru că lupul crede că, dacă toți trăim în pace unii cu ceilalți, fiecare animal și fiecare om în parte vor fi mult mai fericiți. Pentru acest lup, dragostea e ceea ce contează mai mult decât orice altceva. Vezi tu, el știe că, fără dragoste, lumea noastră alcătuită din lupi și animale ar înceta să mai existe. O mamă își îngrijește, hrănește, îmbracă, adăpostește și își apără copilul de pericole pentru că îl iubește. Venim pe această lume dintr-un act de iubire și creștem prin iubirea pe care ne-o arată părinții noștri. Tânjim să fim iubiți și viețile noastre sunt hrănite și îmbogățite când iubim și suntem la rândul nostru iubiți. Lupul acesta, de asemenea, pare să știe că bunătatea e parte din acea iubire. Când suntem buni unii cu alții e posibil – deși nu întotdeauna – ca și ei să ne arate bunătate. Zâmbește cuiva și există șanse ca acea persoană să îți întoarcă surâsul. Oprește-te din drum pentru a ajuta și cel pe care-l ajuți probabil că te va ajuta și el când ai nevoie. Lupii seamănă întrucâtva cu oamenii și trăiesc în grupuri. Se alătură unii cu alții și, în general, se simt mai bine când se apropie unii de alții într-un mod cald, armonios. Dar, a continuat bunicul, să ne imaginăm că există un alt lup în haită care nu gândește la fel. Lupul acesta are o față rea, neplăcută. Din când în când, își ridică buzele pentru a-și arăta dinții amenințător către alte animale. Când face asta, ei, de obicei, simt teamă în locul iubirii și respectului, pentru că acesta este lupul fricii, al lăcomiei și al urii. Poate că e înspăimântat sau speriat, și de asta stă tot timpul în gardă. Din nefericire, nu a învățat că fiind așa de furios și agresiv cu ceilalți, gândindu-se pe cine sau ce urăște în loc de pe cine sau ce iubește, naște o grămadă de sentimente negative în sine și printre ceilalți lupi. Lupul acesta caută să fie șef, în timp ce lupul păcii, al iubirii și al bunătății caută fericirea și bunăstarea celorlalți, ca și pe a sa. Așa cum îți poți imagina, doi asemenea lupi într-o haită vor concura pentru a vedea care are dreptate. Lupul păcii, al iubirii și al bunătății vrea să împărtășească aceste valori tuturor, dar lupului fricii, al lăcomiei și al urii îi pasă doar de el însuși. Se simte rău în el însuși și îi face pe cei din jur să se simtă rău. Să ne imaginăm în continuare, a spus bunicul, că doi lupi ca aceștia se luptă în interiorul tău.

Copilul a privit în sus către bunic, cu ochii măriți:

– Care din ei va câștiga? a întrebat blând.

Bunicul a privit în jos, cu bunătate în ochi, cu vocea blândă și a răspuns:

– Cel pe care îl vei hrăni.”

 

Sunt sigură că lupta aceasta nu îți este străină. Dacă ar fi să fii sincer cu tine, care ar fi răspunsul tău? Care dintre cei doi lupi găsește hrana adecvată în tine? Și ca să îți dai seama care ar fi cauza pentru care lupul fricii, al lăcomiei și al urii este cel care preia frâiele, întoarce-te în copilărie, vezi ce hrană ai primit de la părinții tăi și caută soluții pentru a diminua din puterea acestei bucăți din tine.

Fiecare dintre noi ascunde un lup rău. Toți am fost răniți, toți ne-am simțit, poate, insuficienți. Întrebarea e, dacă merită să îl hrănești în continuare. Lupul cel rău își fundamentează existența pe lipsa iubirii – el nu a primit-o așa cum avea nevoie, așadar nu a avut cum să învețe cum se simte să primești și să dai iubirea -, a devenit lacom și posesiv, în încercarea de a apuca cât mai mult de la viață pentru a putea acoperi golul, deficitul, și a învățat să trăiască într-o religie a urii, pentru că dacă urăște nu va mai suferi dacă ceilalți nu îl iubesc. Acest lup va fura din importanța oricărui gest de bunătate care vine înspre tine, îl va deforma, pentru că el a învățat că nu merită și că nu e demn de lucruri bune și te face și pe tine să crezi că nici tu nu meriți ori că nu ești demn. Dar nu e totul pierdut. Pentru a controla lupul cel rău trebuie să ai curajul să te vezi așa cum ești, cu toate lipsurile și neajunsurile. Apoi trebuie să devii atent și perseverent. Atent pentru a observa când și ce anume îl activează și perseverent în ai dizolva, destructura raționamentul.

Hrană pentru lupi

Lupul păcii, al iubirii și al bunătății Lupul fricii, al lăcomiei și al urii
Curaj

Neutralitate

Bunăvoință

Acceptare

Rațiune

Iubire

Bucurie

Pace

Mândrie

Mânie

Dorință

Frică

Suferință

Apatie

Ură

Vină

Rușine

Adaptare după Scala Conștiinței lui David R. Hawkins

 

Instrument de lucru

Dacă vrei să schimbi balanța puterii, pentru a fi mai aproape de esența ta, îți sugerez să îți acorzi ceva timp cu tine însuți și să identifici emoțiile negative care te ghidează. Apoi folosește mecanismul afirmațiilor.

Spre exemplu: Dacă ești ghidat de frică, primul pas este să admiți că aceasta există în interiorul tău, asta înseamnă că alegi să nu îi mai opui rezistență, pentru că tocmai neacceptarea acestei ipostaze a propriei persoane este cea mai bună hrană pentru orice emoție negativă.

  1. Ai putea să repeți (pentru minimum 30 de zile consecutive) următoarea afirmație: Te văd frică, văd cât de puternică ești, dar aleg, începând din această clipă, să nu te mai ignor sau să îmi mai doresc să te reduc la tăcere. Nu mă mai împotrivesc și știu că atunci când ai să vezi că nu ai cu cine să te lupți, ai să te întorci în lumina care sunt.
  2. Identifică ce anume generează în tine această emoție negativă – ce comportament, ce stare – și adaugă o afirmației: Spre exemplu, în cazul fricii, persoana ghidată de această emoție se simte cel mai probabil înspăimântată, lipsită de apărare, anxioasă. Adaugă-le și pe acestea în ritualul tău zilnic.

Deși îmi e frică, mă iert și mă accept așa cum sunt.

Deși mă simt lipsit de apărare, mă iert și mă accept așa cum sunt.

Deși sunt anxios, mă iert și mă accept așa cum sunt.

  1. Vezi de unde vine și iartă.

Frica are de cele mai multe ori legătură cu pedeapsa. Vezi despre ce pedeapsă e vorba și cine te-a pedepsit.

Dragă ….., te iert și te eliberez. Este în regulă să fac asta și sunt în siguranță.

 

Pentru cultivarea emoțiilor pozitive, ia componentele care hrănesc lupul cel bun și spune: Eu sunt iubirea. Eu sunt acceptarea. Eu sunt pacea. Eu sunt bucuria etc.

Spor la treaba! Reamintește-ți, în fiecare clipă, că ești frumos, perfect și complet. Totul este bine în lumea ta, mai ales dacă îi dai voie lupului păcii, al iubirii și al bunătății să observe toate lucrurile minunate pe care deja le ai.

 

Cu drag,

Raluca.

Stima de sine

Bine te-am regăsit!

Îți propuneam în articolul trecut să te uiți la mediul în care trăiești, la oamenii cu care interacționezi și să identifici ce din tine e reflectat în exterior. Astăzi îți propun să te uiți într-o oglindă și să-ți analizezi nivelul stimei de sine.

Rezultat al interacțiunii permanente dintre iubirea de sine, modul în care te percepi și  încrederea pe care o ai în propriile forțe, stima de sine este ceva ce comunici prin toți porii tăi și care dictează poziția ta în familie, în societate, la birou.

Dacă îți e greu să vorbești în termeni pozitivi despre tine, dacă îți e greu să iei decizii, dacă îți e greu să îți aperi punctele de vedere, e foarte posibil să ai o stimă de sine scăzută.

Pe scurt, stima de sine se referă la cum te vezi și la cum evaluezi ceea ce vezi (îți place sau nu).

Nivelul stimei de sine depinde de:

– Cât de bine te cunoști, cât de bine îți știi puncte forte și slabe, nevoile și aspirațiile;

– Discursul interior cu privire la sine;

– Ce crezi că meriți să primești;

– Raportarea la eșec și la judecata celuilalt.

Îți propun în tabelul de mai jos o trecere în revistă a termenilor și expresiilor asociate conceptului de stimă de sine, dar și a instrumentelor de operaționalizare a acestora.

Termeni și expresii asociate conceptului de stimă de sine

index

Andre, Christophe, Lelord, Francois, „Cum să te iubești pe tine pentru a te înțelege mai bine cu ceilalți”, Editura Trei, 1999, pg. 13

Nivelul stimei de sine este consecința a trei factori:

  1. Iubirea de sine, definită ca iubirea necondiționată pe care ți-o oferi, în care te vezi așa cum ești și te accepți așa cum ești, în care optezi pentru a te trata cu blândețe.
  2. Concepția despre sine, definită ca părerea sau concepția (este eminamente subiectivă) pe care o ai despre tine, despre șansa pe care o ai în fața situațiilor nefavorabile.
  3. Încrederea în sine, definită ca gradul în care te consideri capabil să acționezi  într-o manieră adecvată în situațiile importante.

Echilibrul stimei de sine

index2
Andre, Christophe, Lelord, Francois, „Cum să te iubești pe tine pentru a te înțelege mai bine cu ceilalți”, Editura Trei, 1999, pg. 20

Cristophe Andre și Francois Lelord vorbesc despre patru tipuri mari de stimă de sine, obținute prin corelarea nivelului cu stabilitatea stimei de sine. Aceste tipuri sunt:

  • Înaltă și stabilă – stima de sine nu este afectată de factorii exteriori: „Acesta nu consacră prea mult timp și energie pentru apărarea sau promovarea imaginii sale.”
  • Înaltă și instabilă – contextele competitive sau destabilizatoare pot avea un impact major asupra stimei de sine: „Ei reacționează atunci energic la critică și la eșec, pe care le percep ca un pericol și încearcă să se pună în valoare, afișând excesiv succesele sau calitățile lor.”
  • Scăzută și instabilă – stima de sine este sensibilă și reactivă la evenimentele exterioare, pozitive sau negative: „Subiecții care intră în această categorie fac eforturi pentru a oferi, lor și celorlalți, o imagine mai bună.”
  • Scăzută și stabilă – acest tip de stimă de sine nu răspunde la evenimentele exterioare, nici măcar la cele pozitive: „Subiectul pare a depune puțin efort pentru promovarea imaginii și stimei sale de sine, al cărei nivel scăzut îl acceptă și întrucâtva, îl suportă.”

Spre exemplu, dacă ai un copil care socializează greu, care aduce frecvent argumentul „nu pot”, căruia îi e frică să încerce, e foarte posibil ca acesta să aibă o stimă de sine scăzută. Cum stima de sine trebuie construită și consolidată permanent, ar trebui să îl ajuți pe copilul tău să învețe să facă asta. Spre exemplu, ai putea încerca următoarele:

– vezi ce programe i-ai transmis și controlează-te pe viitor: „e mic! ești mic și nu poți, ai nevoie de ajutor, e un copil mai sensibil și are nevoie de ajutor de la educatoare pentru a se integra etc.”

– ține minte că cea mai importantă componentă a stimei de sine este iubirea de sine și aici tu joci un rol fundamental. Nu condiționa accesul la tine și la iubirea ta de rezultatele sale! Iubește-l așa cum e și el va integra această iubire. Simțindu-se iubit, valoros și apreciat el va avea o bază solidă pentru o imagini de sine bună, va avea încredere în propriile forțe și în capacitatea sa de a face față situațiilor care apar de-a lungul vieții.

– vorbește-i despre rolul jucat de greșeală în procesul de învățare. Acordă atenție și învățăturilor cu privire la eșec. Nu uita că al tău copil reacționează la sistemul tău de credințe, așa că nu e suficient să îi transmiți verbal, el trebuie să vadă ceea ce comunici aplicat în situațiile de viață pe care le trăiești. Încearcă să îl ții departe de comparații – spune-i că e bun, deștept, frumos, demn să fie iubit, că merită să i se întâmple lucruri bune și că treaba lui este să fie varianta sa cea mai bună în fiecare clipă. Societatea și școala îl vor învăța mai târziu despre competitivitate, dar dacă va avea conștiința propriei valori, el va putea să pășească ca un individ cu stimă de sine ridicată. Nu îl lăsa să se compare cu tine: spune-i că și ție ți-a trebuit timp ca să înveți să faci ceva, dar că perseverența și timpul au rezolvat acest aspect; spune-i că și tu ai greșit și că astfel ai învățat ceva despre proces, spune-i că și tu ai trăit eșecuri, dar că probabil te-ai încăpățânat să faci ceva ce nu ți-a plăcut sau pentru care nu aveai competențele necesare, dar că ai învățat astfel ce mai trebuie să îmbunătățești la tine sau că ai înțeles cu ceea ce e bun pentru celălalt, nu e neapărat la fel și pentru tine. Spune-i adevărul (care să conțină și lecțiile învățate) despre toate astea!

– ajuta-l să învețe ceva special care să îi dea încredere și care să îi faciliteze dialogul cu ceilalți. Când fiică-mea a schimbat grădinița, a avut o perioadă de o lună în care părea că nu se regăsește, i se părea că ceilalți știau mai multe, că puteau face mai multe, că ea nu poate să facă nimic. Am cumpărat o carte cu experimente și am început să facem acasă. Văzând că îi reușesc a prins curaj și le-a arătat și colegilor și de acolo a început să construiască relația cu ei.

O persoană cu stimă de sine ridicată știe ce merită să ceară și să primească de la viață, deși analitică nu e un prizonier pe harta deciziei și indeciziei, nu consumă energie pe susținerea unei imagini de sine în care nu crede autentic.

Așa că, dacă ai o stimă de sine scăzută, apucă-te să o consolidezi. Uită-te în și la tine, identifică-ți calitățile și defectele, învață să le apreciezi pe amândouă, dezvoltă-ți abilitățile astfel încât să ajungi să te apreciezi și să te placi, vezi ce tipare îți ghidează viața și lucrează-le atunci când nu sunt în concordanță cu tine cel de acum.

Un instrument util în muncă de îmbunătățire a stimei de sine este lucrul cu afirmațiile. Lucrul cu afirmațiile permite convertirea dialogului interior dintr-unul negativ, focusat pe defecte și lipsuri în unul pozitiv, care creează condițiile optime pentru dezvoltare. Îți vin în ajutor cu  câteva afirmații, dar îți recomand să îți creezi propriile afirmații modelate pe aspectele pe care vrei tu să le lucrezi.

Iubirea de sine

– Mă iubesc și mă accept așa cum sunt. Mă aprob. Totul este bine.

Concepția despre sine

– Identific cu ușurință talentele și abilitățile pe care le am și le comunic cu ușurință. Este în regulă să fac asta și sunt în siguranță.

– Am tăria, puterea și cunoștințele pentru a face față tuturor provocărilor care apar în calea mea.

Încrederea în sine

– Este în regulă să greșesc. Greșeala este parte a procesului de învățare.

– Este în regulă să îmi apăr valorile, credințele și drepturile.

– Lumea este sigură și prietenoasă și eu mă simt în siguranță să arăt cine sunt.

– Îmi accept cu ușurință deciziile, știind că atunci când nu îmi mai sunt utile, le pot modifica. Îmbrățișez schimbarea.

Cu drag,

Raluca.

Exteriorul, instrument de decodificare a interiorului

  • Dacă mediul tău pare împânzit de moarte, e de fapt propria frică de moarte proiectată pe un ecran mai amplu, în care rolul principal revine morții.
  • Dacă te marchează cazurile de boală din jur, e pentru că ție îți e frică de boală și îți canalizezi toată energia pe identificarea acestor cazuri.
  • Dacă nu te simți iubit, e pentru că tu nu te iubești… și dacă tu nu te iubești, înseamnă că habar nu ai ce e aia și mai mult ca sigur nu ai receptorii necesari pentru a primi iubirea altcuiva.
  • Dacă te simți frecvent judecat și pus la zid, e pentru că tu o faci neîncetat cu tine și cu ceilalți.
  • Dacă ai parte de șefi autoritari, e pentru că e în tine și bucata aceasta.

 

Când tot ce văd în exterior e negativ, este pentru că interiorul meu este fundamentat pe lipsă și pe negativ. Când iubirea, acceptarea, iertarea etc. nu sălășluiesc în interiorul meu, nici mediul în care mă mișc nu poate fi altfel… pentru că nu aș avea habar ce să fac cu toate acestea.

Mediul în care îți duci viața este un bun indicator pentru munca pe care ai făcut-o până în prezent în interiorul tău. Iar pentru a avea acces la tine cel autentic trebuie să vezi ce se oglindește în fața ta, să te confrunți cu fiecare umbră pe rând. Cu fiecare umbră adusă în lumină, dispar de pe corpul tău energetic ventuzele care permiteau conectarea cu astfel de oglindiri.

Universul are o putere uimitoare de a aduce în viața noastră exemple, situații sau conjuncturi care să ne ajute să facem lumină la interior, căci acesta este de fapt scopul vieții: să ne cunoaștem, să ne descoperim armonia, pentru a vibra la unison cu Universul. Ce face minunat Universul este să ne pună în fiecare clipă față în față cu noi, cu ceea ce nu vrem să vedem din noi, pentru a ne elibera. E drept că munca noastră e tare dificilă. Să ajungi să înțelegi că nu celălalt e problema e un mare salt în conștiință. A-l vedea pe celălalt ca fiind un mare învățător, un ghid, în timp ce rănile tale sângerează, reprezintă, în esență, o formă de dizolvare a conexiunilor nesănătoase, aceasta fiind condiția de bază pentru reconstruirea relației cu tine și cu celălalt pe fundamente din ce în ce mai sănătoase, mai autentice.

Sunt sigură că ți se întâmplă frecvent să observi cum ceea ce te macină în interior este proiectat în exterior. Sunt sigură că te întâlnești cu persoane care se confruntă cu situații similare celor trăite de tine. Sunt sigură că te surprinde acest aspect. Acesta este cel mai simplu exemplu de oglindire. Și, de regulă, ne oprim cu raționamentul în această etapă: și celălalt se confruntă cu ce mă confrunt eu, așadar nu e nimic în neregulă cu mine – pentru că aceasta este una dintre cele mai mari frici pe care le avem. Toată lumea trece prin asta! De fapt, ce ne lipsește este exercițiul conectării interiorului cu exteriorul pentru că nu ne-a învățat nimeni sau pentru că nu ne-am dat niciodată timp pentru a înțelege cum și ce comunică, de fapt, cele două.

Dacă suntem nefericiți și ni se pare că mediul în care trăim e o realitate prea urâtă, e momentul să începem să ne întrebăm de ce e așa. Noi atragem o anumită energie, compatibilă cu energia pe care o emitem. Așa că, dacă nu ne place ce primim, e momentul să vedem ce din noi hrănește asta. E ceva din noi care rezonează cu realitatea urâtă și avem senzația că exteriorul ne este potrivnic.

Ce trebuie să facem este să învățăm să utilizăm acest instrument – legea oglindirii – și să vedem ce indicii ne oferă pentru a ști ce anume din interior trebuie cercetat, înțeles, integrat.

A lucra cu legea oglindirii presupune un efort de sinceritate. Noi am învățat că e frumos să adoptăm anumite comportamente și că e urât să ne abatem de la reguli. Așa că cei mai mulți dintre noi ajungem să fim buni actori și să mimăm excelent bunătatea, acceptarea, iertarea, cooperarea etc. În realitatate noastră, însă, toate implică condiționări și par să fie lipsite de substanță – pentru că ele există fără să fi fost de fapt experimentate. Întreabă-te cu câtă bunătate, blândețe, acceptare, te tratezi tu pe tine. Sunt sigură că răspunsul tău (cel autentic) va fi că mai deloc.

„Pot să le găsesc celorlalți 1.000 de explicații. Mie, nici măcar una!” – îți sună cunoscut?

Și dacă nu ai experimentat tu cu tine, cum poți crede că le dai celorlalți ceva autentic? Și mai mult: dacă nu ai experimentat tu cu tine, de unde știi ce să ceri și cum se simte să receptezi acel ceva. În spatele bunătății, acceptării, iertării, iubirii pe care o afișezi față de ceilalți se ascunde, de cele mai multe ori, un maldăr de furie și frustrare, pentru că joci un rol pe care nu îl înțelegi profund și, astfel, dezbraci de valoare și bunătatea, și iubirea, și iertarea etc. Noi oferim mai degrabă mecanic toate acestea. Iar în fiecare clipă în care nu suntem autentici, „câștigăm” la capitolul furie și frustrare.

Și capitolul furie se consolidează și mai bine în momentul în care apare în viața noastră o persoană care ne displace, care ne irită, care are acel ceva ce ne scoate din minți. În această situație, celălalt nu face decât să oglindească o bucată din noi pe care ne încăpățânăm să nu o vedem, să nu o acceptăm. Utilizând oglindirea avem acces la Umbrele noastre. E mult mai ușor să vezi ceva ce nu îți place în celălalt.

Dar tu, cel care tânjești după autentic, poți să alegi să lucrezi cu toate aceste oglindiri ale tale. În toate situațiile de viață care îți creează încordare și nefericire, oprește-te și întreabă-te: Ce am de învățat din situația aceasta? Ce bucată din mine este reflectată acum? Care e mesajul din spate?

Dă-ți timp să vezi despre ce e vorba, acceptă bucata care nu îți place – folosește tehnica afirmațiilor și spune afirmația pentru cel puțin 30 de zile – pentru că doar așa poți elibera energia care a stat blocată pentru a ascunde acea parte din tine. Exemplu de afirmație: Chiar dacă sunt bârfitor, mă iert și mă accept așa cum sunt.

Forța Umbrei vine din împotrivire, iar singura armă pentru a o dizolva este acceptarea.

Să ai spor la identificat oglindiri! Nu îți fie frică: cu cât te antrenezi să interpretezi mai bine ceea ce se derulează în fața ta, cu cât te axezi mai mult pe identificarea bucăților din tine reflectate de și în ceea ce te înconjoară, cu cât alegi conștient să lucrezi cu ceea ce nu îți place, cu atât mai puternic devii.

Cu drag,

Raluca.

Ghid pentru o viață mai simplă

Ne aflăm la începutul unui nou an, suntem plini de energie, plini de planuri și speranțe. Mă gândeam să utilizăm această nouă energie pentru a defini noi termeni de referință pentru viața noastre în 2018.

Cred că ai sesizat și tu ciclicitatea care ne marchează viața an de an. Ne propunem ce să facem, cum să facem, iar pe măsură ce energia din borcanul nostru iese, ne pierdem din motivație și pe alocuri pierdem și sensul. Ceea ce nu e așa de rău, doar că am învățăm să traducem asta (pierderea sensului) în mai multă suferință, în etichete de tipul „eșec”, în multă frustrare și într-un final în mai multă furie. Pe de altă parte, avem tendința de a ne supraîncărca cu acțiuni, emoții, trăiri, obiecte, fără a avea și un sistem de eliberare, îngrădindu-ne astfel capacitatea creatoare. Ce ar fi dacă pentru 2018 ți-ai propune să faci lucrurile un pic altfel? Ai putea testa o perioadă și apoi să evaluezi dacă ți se potrivește sau nu noul model.

Astfel, în 2018:

  1. Sunt deschis. Aleg, în mod conștient, să nu mai proiectez și să nu mai amprentez cu o anumită energie o activitate. Las, pur și simplu, lucrurile să curgă.
  2. Sunt flexibil. Aleg, în mod conștient, să am o agendă zilnică relaxată – există pe agenda aceasta câteva lucruri clare: mers la serviciu în intervalul x-y, petrecut timp cu familia etc., dar, în general, îmi dau voie să experimentez ceea ce vine înspre mine fără să stau să planific fiecare pas. Astfel, mă pot bucura mai mult de cadourile pe care viața mi le face.
  3. Las să plece de la mine ceea ce nu îmi mai servește. Acest pas presupune o curățenie, o îndepărtarea a ceea ce nu mai este în concordanță cu mine sau cu nevoile mele. Poate fi vorba despre o curățenie a casei, a garderobei, până la aspectele mai rafinate ale ființei mele. Elimin tot ce e de prisos pentru a putea primi noul, ceea ce am nevoie acum, în fiecare zi și clipă a vieții mele.
  4. Renunț la toate angajamentele care îmi provoacă disconfort sau suferință. În esență, asta înseamnă că aleg să spun NU acelor aspecte ale vieții care nu sunt în concordanță cu mine. Astfel, pot primi în viața mea doar ceea ce mi se cuvine.
  5. Înlocuiesc mecanismele pe care le-am învățat, dezvoltat și rafinat de a nu mă confrunta cu problemele. Că e vorba de shopping, focus pe distracție, timp petrecut pe facebook, whatsapp etc., toate sunt, în mare măsură, forme de fugă. Pentru noul an, aleg să mă confrunt cu problema atunci când apare. Nu mai las timpul să treacă, nu mai amân, pentru că ignorând problema nu fac decât să acumulez mai multă frustrare, mai multă furie. Rezolvând problema atunci când apare, îmi dau voie să mă eliberez și îmi fac rost de timpul necesar, despre care frecvent spun că îmi lipsește – îmi lipsește pentru că am învățat să consum energie și timp pentru a fugi și a mă ascunde de ceea ce se impune rezolvat -, pentru a face tot ceea ce îmi doresc.
  6. Pun accent pe disciplină. Învăț să îmi stabilesc prioritățile pentru a putea da tot ceea ce am mai bun la un moment dat. Încercând să fac cât mai multe sarcini în același timp îmi îngrădesc capacitatea de a-mi mobiliza resursele, îmi limitez creativitatea. A mă dedica unei singure activități din multitudinea pe care trebuie să o perfomez, îmi impune o anumită disciplină, mă obligă să mă organizez, să identific cu rapiditate și ușurință plusurile de care dispun și pe care le pot mobiliza pentru a răspunde cât mai bine task-ului pe care îl am de rezolvat într-un timp rezonabil, care să îmi permită finalizarea în termen a tuturor celorlalte activități.

Așa că, în noul an, fii deschis, flexibil, disciplinat și lasă-l să te surprindă zi de zi, pentru că proiectând mai puțin ai să descoperi cât de surprinzătoare este viața și cum, în mod magic, reușește să îți aducă toate experiențele de care tu ai nevoie cu adevărat… chiar dacă tu nu ai renunțat încă să le califici drept bune sau rele.

Să ai o zi minunată și un an și mai minunat!
Cu drag,

Raluca.

 

La final de an

Ne apropiem cu pași rapizi de finalul acestui an, pe care mulți dintre noi l-am resimțit ca fiind dificil, cu multe drame desfășurându-se plenar, cu depresii, multă moarte, multă boală, multe despărțiri, nenumărate conștientizări… mult dramatism anul acesta și extrem de multe lecții de învățat și asimilat. Pe scurt, 2017 a fost un an de creștere rapidă.

Am primit pe email un exercițiu drăguț și mă gândeam că poate ți-ar fi și ție util. Ce trebuie să faci este să te retragi în singurătate. Ia cu tine și câteva coli și dă-ți voie să urmărești pe un mare ecran de cinema pe care îl activezi mental cum s-a desfășurat 2017. Inventariază toate momentele în care ai fost zdruncinat, în care ai simțit că îți fuge pământul de sub picioare, când ai simțit că rămâi fără aer, când boala a atins cota maximă, când a trebuit să iei decizia de a-ți  schimba viața. Fă bine și reamintește-ți și momentele în care te-ai iubit, în care te-ai apreciat, în care pur și simplu ți-a plăcut de tine. Privește-le pe toate proiectate pe ecran. Doar observă-le, fără a face orice judecată. Întoarce-te și pune-le pe hârtie. Apoi, lucrează-le pe rând. Amintește-ți ce ai simțit în fiecare dintre aceste secvențe. Urmărește-ți emoțiile de acum. Notează-le! Găsește beneficiul sau câștigul din fiecare dintre aceste situații. Și mai încearcă să identifici ceva: modele de comportament care se repetă în situațiile similare.

Exemplu:

Pe 24 aprilie i-am pierdut pe ei, pe prietenii mei dragi. M-am simțit blocată, fără replică, goală emoțional, antrenându-mă pentru o perioadă într-o luptă absurdă încercând să înțeleg cum de călătoria lor a trebuit să se încheie atât de devreme și brutal. În planul acesta, fizic, puteam doar să respir. Atât, nimic mai mult. Doar respiram. Acum simt în inimă aceeași suspendare și uimire și parcă nu îmi vine să cred că a trecut atâta timp. Ce am câștigat? Curaj să fac ceea ce simt și îmi doresc, conștiința că e în regulă și că trebuie să comunici ceea ce simți, să îți exprimi aprecierea, recunoștința de fiecare dată când poți… ca să nu ai regrete. Pattern: nevoia de retragere în singurătate pentru a-mi trăi suferința, pentru a mă remonta.

Lista ar putea să conțină:

Obiectivele personale atinse

Rezultatele profesionale

Varii situații de viață

Relații personale îmbunătățite sau încheiate

Decizii luate

Limite depășite

Apoi vezi ce iubești sau pentru ce îți ești recunoscător în fiecare dintre situații.

După ce ai completat lista, citește-o cu voce tare. Ai să simți că toate câștigurile te încarcă, că tot ceea ce nu te-a distrus (și, în mare, nimic nu te poate distruge pe Tine, ca esență), te-a făcut și mai puternic, și mai ancorat în tine. Arată-ți recunoștința pentru tot ce ai trăit anul acesta, pentru tot ceea ai obținut și pentru tot ceea ce ai înlăturat din viața ta. Totul este bine! ȘI ia cu tine în noul an toată încărcătura pozitivă. Îți aparține! Bucură-te de ea!

Să ai un an nou minunat, să fii voios, blând, deschis, flexibil, iubitor… pentru ca toate astea să vină și înspre tine.

Mulțumesc www.numerologist.com pentru idee și provocare

Un alt fel decalog

Vin sărbătorile și, dincolo de caracterul comercial pe care cu toții îl acuzăm, dar în care ne complacem, pentru că ne și place, perioada aceasta este impregnată cu o energie magică pe care te invit să o îmbrățișezi și să te folosești de ea pentru a-ți reconstrui sistemul de referință.

M-am gândit că ar fi interesant și util să îți propun un nou set de „porunci”, sau îndemnuri, sau cum vrei tu să le spui, care să te ghideze pe drumul către tine. Spre deosebire de celebrul decalog, acest set nu interzice, pentru că știm că mintea nu reacționează prea bine la NU.

 

  1. Mai întâi, iubește-te pe tine! Doar așa o să îți poți iubi și aproapele.

Lasă în urmă programul „iubirea de sine nu miroase a bine”. Ca să poți să dai celuilalt iubirea, trebuie să știi tu, mai întâi, ce este și cum se simte iubirea. Este condiția de bază pentru a putea să îl iubești pe celălalt.

  1. Mai întâi, acceptă-te pe tine! Doar așa o să îți poți accepta și aproapele.

Uită-te la tine, la acțiunile tale, la tot ceea ce apare în calea ta, la toate reacțiile tale și acceptă-le. Acceptă-le pe toate, cu blândețe! Exprimă ceea ce ai avut tu mai bine de dat la momentul x.

  1. Mai întâi, iartă-te pe tine! Doar așa o să ajungi să îți ierți aproapele.

Iertarea este o acțiunea pe care cu greu o facem. Fie zicem că iertăm, dar nu uităm, fi spunem că nu putem ierta. Dar, dacă aleg să mă iert pentru tot ceea ce am îndurat, pentru toate momentele în care nu m-am iubit, pentru toate momentele în care m-am abuzat și m-am lăsat abuzat și te iert și pe tine pentru toate momentele în care nu ai corespuns imaginii mele despre tine, oare nu cumva așa obțin eliberarea? Iartă! Totul este bine! Toate rănile și traumele acumulate sunt doar lecții. Vezi ce a trebuit să înveți din ele. Tartorii tăi sunt, de fapt, cei mai mari învățători de care ai avut nevoie pentru a ajunge la baza problemei sau pentru a te conecta cu o bucată din tine mai slab exprimată.

  1. Iubește-ți greșelile!

Din copilărie, cineva a pus semnul egalității între greșeala, eșec și potențialurile tale. Dacă greșești, e foarte ușor să ajungi să crezi despre tine că ești, spre exemplu, prost, nu?

Dar, dacă aleg să schimb perspectiva și să îmi dau voie să greșesc, pentru că astfel pot să experimentez, pentru că astfel pot să învăț, oare nu se îmbunătățește și imaginea de sine? Prea puțini dintre noi pot accepta soluțiile celorlalți și este în regulă. Noi avem dreptul să încercăm, să testăm… poate nouă ne ies lucrurile altfel. A greși este un drept pe care îl am și am dreptul să îl pun în practică fără ca cineva și mai ales fără ca eu să pun etichete de tipul „eșec”, „ratat”.

  1. Mai întâi, învață să îți iubești singurătatea! Numai așa vei ajunge să iubești statul în doi sau în comunitate.

Învață să te retragi din când în când în liniște și să stai cu tine. Noi ne-am născut singuri și singuri vom muri. Relația fundamentală din viața aceasta o avem cu noi. Nouă ne datorăm toate încercările și eforturile. E de bun simț să ajungem la o stare de împăcare și liniște cu singurătatea noastră. Nu îți mai fie frică de singurătate. Singurătatea nu naște monștri, ci te aduce mai aproape de tine.

  1. Acordă celorlalți a doua șansa, pentru că și tu meriți a doua șansă! Tratează-te cu blândețe!

Am devenit duri și exigenți… pentru că, na, programele legate de greșeală sunt bine sedimentate în adâncul nostru. Dar dacă simți, și sigur ai simțit că ai merita o a doua șansă, schimbă ceva. Începe să le dai celorlalți a doua șansă. Ai putea să descoperi că oamenii sunt capabili de schimbare, pentru că și tu ești capabil să te schimbi. Dar dacă vezi că celălalt nu profită de această nouă șansă, dacă corpul tău nu rezonează cu tot ce se întâmplă după ce ai deschis această fereastră, pleacă. Pur și simplu, nu mai e loc pentru tine acolo. Și tu meriți altceva. A da a doua șansă îți permite să testezi dacă mai vrei acel ceva și dacă îți face bine să ai acces la acel ceva. Dacă corpul nu rezonează, pleacă! E în regulă să învățăm să punem punct și să plecăm, atunci când nu mai e pentru noi acel ceva. Tratează-te cu blândețe și respect!

  1. Spune NU atunci când simți!

Cele mai mari frustrări ale noastre vin din încăpățânarea de a spune DA, indiferent de solicitare. Le spunem celorlalți, constant, DA pentru că am învățat că nu este frumos să spui nu. Orice DA nefundamentat pe valorile tale îți provoacă o reacție corporală. Urmărește-te și ai să vezi ce DA-uri te rănesc, te împovărează, te indepărtează de tine. Și după ce le-ai observat, alege să faci o schimbare. E greu să spui NU, e greu să spui STOP… până o faci prima dată.

  1. Desparte-te de trecut cu dragoste!

Cu toții cărăm răni uriașe. Unii dintre noi își dau seama, alții, încă, preferă să le ignore. Toate vin din trecut, iar trecutul a trecut. Ce putem face este să ne focusăm pe prezent și să folosim energia de AICI și ACUM pentru a ne fi bine. E grea despărțirea de trecut. E greu să lași să plece de la tine statutul de victimă, dar chiar îți servește? Ca să te desparți de trecut, care poate fi descris ca o colecție de lecții pe care a trebuit să le experimetezi pentru a-ți atinge potențialul, trebuie să ierți. Fă liste cu toate persoanele pe care trebuie să le ierți. Trece-te pe tine, mai întâi, pe listă și apoi pe toți cei care ți-au provocat vreo rană, iartă-i.

Spune-ți: Las trecutul să plece cu dragoste. Mă eliberez pe mine și pe cei ce mi-au greșit. Le mulțumesc pentru ceea ce m-au învățat.

  1. Ascultă-ți corpul!

Corpul este cel mai minunat instrument pe care îl avem la dispoziție pentru a experimenta, pentru a ne experimenta și pentru a testa relația cu exteriorul. Și corpul reacționează de fiecare dată. Câteodată o face sub forma bolii. E doar o formă de comunicare, de care nu trebuie să îți fie frică. Învață să îi descifrezi limbajul… spre exemplu, învățând să stai singur, un pic în boala și întrebând ce vrea să spună boala.

  1. Îmbrățișează forța momentului prezent!

Tot ceea ce contează este momentul prezent. Aici găsești toate resursele de care ai nevoie pentru a trăi. Trecutul conține doar lecții, iar viitorul este doar consecința acțiunilor de acum. Nu îți fie frică să acționezi așa cum simți. Probabil, ai toate motivele pentru a acționa acum într-un anumit fel. Ai încredere în prezent!

 

Dincolo de aceste îndemnuri, amintește-ți că ești frumos, complet și perfect în fiecare clipă a vieții tale. Chiar și când te confrunți cu o problemă, chiar și când trebuie să duci o conștinetizare pe care o resimți ca fiind devastatoare. Și dacă îți e greu să pui în practică toate astea, amintește-ți că tu ești scânteie divină. Asta înseamnă că bucățica de Divinitate care e în tine știe deja ce e iubirea, iertarea, acceptarea. Trebuie doar să depui puțin efort să îți reamintești.

  1. Îți mulțumesc pentru că iei parte la acest proiect care mie îmi e tare drag. Îmi doresc să îți fi fost utile articolele și să fi găsit aici un sprijin pe drumul transformării personale. Știu că e dificil și că uneori simți că ar fi mai bine să nu o fi apucat-o pe calea asta, dar eu, sincer, cred că ești echipat să faci față, să îți faci față ție văzându-ți toate rănile, toate cicatricile. Ești puternic/ă!

Să ai sărbători magice!

Cu drag,

Raluca.

Dec. 15, 2017

Iert ca să ajung la mine

Cum știi că ceva din viața ta trebuie reparat? Un indicator important este ciclicitatea. Cu cât se repetă mai frecvent o situație în viața ta sau cu cât mai zguduitoare sunt întâlnirile cu anumite bucăți din tine, cu atât mai multe beculețe ar trebui să se aprindă în capul tău.

Iar beculețele aprinse, la un moment dat, vor aduce o conștientizare. E drept că vei reacționa fix în momentul în care vei fi dotat cu maturitatea necesară integrării respectivei conștientizări. Să nu crezi că nu știi deja toate răspunsurile de care ai nevoie, dar e nevoie de maturitate pentru a sta să te uiți în oglindă și să te privești în timp ce îți spui, spre exemplu, nu am făcut decât să fug de iubire, pentru că până acum nu am lăsat nici măcar un receptor al iubirii să se maturizeze, să crească și să se experimenteze. Și nu am făcut-o pentru că am avut ceva de rezolvat… și e grea perspectiva asta, refuzul de a-ți permite să simți și să experimentezi iubirea.

„Chiar înainte de a începe o relație cu actualul meu soț, eram îndrăgostită rău de un alt tip. Și el mă iubea, mă ceruse în căsătorie… Fusese o poveste parcă desprinsă din filme… genul acela la care tânjim noi femeile. A doua zi (după ce am fost cerută în căsătorie) m-am combinat cu cel ce avea să îmi devină soț. Nu m-am uitat în urmă, nu i-am spus celuilalt că nu vreau să mă mărit… nu i-am spus nimic. Pur și simplu, am fugit. A fost singurul lucru pe care am știut să îl fac pusă în fața iubirii. Acum după ani, după ce am înțeles mecanismul, îmi dau seama că nici nu aș fi putut duce relația aia. Eu chiar nu aveam nici măcar un receptor pentru iubire, pentru iubirea autentică. Îmi era mult prea frică să mă las să simt… Acum însă e diferit. Eu sunt diferită… Nu îmi mai e frică.” (M., 30+, femeie)

Poate te întrebi de ce clienta mea a ales fuga. Păi, pentru că iubirea înseamnă conținere, pentru că presupune multă vulnerabilitate (iar noi știm bine că a fi vulnerabil înseamnă să fii slab și mai știm, pentru că ni s-a spus cu insistență, că a fi slab e nasol rău), stimuare senzorială (și noi știm că bărbații vor doar sex, iar femeile… cine știe ce știe fiecare despre ele), un sentiment de acasă. Cei mai mulți dintre noi știu că nu merită să fie iubiți, că nu sunt demni de asta. O groază de prostii îndrugate în copilărie vin să susțină acest sentiment de a nu merita iubirea – de la șantajul emoțional, până la condiționările cu care am fost tratați. De asemenea, multe din fricile părinților legate de iubire, fericire și împlinire ne-au fost pasate și au devenit fundamentele „constituției” noastre.

Momentul conștientizării este, de fapt, momentul zero. De aici totul se rescrie în viața ta. Și o rescrii pe fundamente mai sănătoase. Acum argumentele exteriorului nu vor mai cântări nici cât o ceapă degerată, pentru că, văzând ce anume a împiedicat maturizarea receptorilor, poți să destructurezi modelul. Și, probabil, cea mai grea parte este aceea în care trebuie să ierți. Să ierți, în cazul de față, persoana care nu ți-a dat necondiționat toată iubirea de care aveai nevoie atunci când receptorii tăi erau tinerei și dornici să crească. Dar e musai să găsești în tine forța de a ierta, pentru că doar iertând te poți elibera de trecut și te poți pune pe reconstruit. Pe noul drum se vor reactiva ca prin minune forțele care te-au ținut captiv în anteriorul model. Dacă știi să te lași să observi, ai să fii impresionat de mișcarea de forțe. Cum se găsesc și se susțin cei din vechiul model și cum dau buzna în viața ta pentru a te „readuce pe drumul lor”… e ceva spectaculos. Dar iertând, tu nu vei mai pica în plasa lor. Ai să îi vezi, ai să vezi acțiunile lor, dar nu ai să le mai intri în joc… Și atunci, abia atunci ai să ajungi cu adevărat la TINE.

Găsește în tine forța de a ierta. E ceva ce îți datorezi ție, nu lor. Ca să poți reconstrui pentru că ești frumos și meriți să fii iubit și pentru că nu e niciun risc ca cineva să nu te iubească atunci când te înfățișezi fără toate măștile, lăsând rănile la vedere, fără a-ți fi frică de judecată, repulsie sau dezamăgire.

 

Cu drag,

Raluca.