Instrument de lucru: Tehnicile de Eliberare Emoțională

Ce sunt Tehnicile de Eliberare Emoțională?

Te-ai surprins masând sau punând presiune pe tâmple, făcând presiune pe față, ți-ai ros vreodată unghiile?

Pun pariu că nici nu te-ai fi gândit că ceea ce faci este denumit de unii EFT. Aplici această presiune pentru că ai observat că pur și simplu te simți mai bine . Gary Craig, inginer, absolvent de Harvard și pasionat de dezvoltarea personală, este cel care a creat EFT. Cu studii în NLP – programare neurolingvistică și Thought Field Therapy (TFT), Craig a simplificat TFT dând astfel naștere EFT: afirmațiile rostite sunt specifice, sunt spuse în timp ce atingem anumite puncte, reprezentând capetele meridianelor energetice (canale energetice descoperite de chinezi în urmă cu vreo 5.000 de ani și folosite în acupunctură), în timp ce atenția noastră este direcționată către emoția sau durerea fizică pe care o simțim.

 „De ce să suferi? Suferința este parte a condiției umane.

Totuși există două tipuri de suferință: cea inevitabilă și cea inutilă.

Suferința emoțională poate fi indusă în întregime de gândirea noastră sau de

retrăirea mentală a experiențelor negative vechi.” (Dawson Church)

 

Tehnicile de eliberare emoțională pot fi definite ca tehnici de relaxare și calmare, care se realizează aplicând presiune pe anumite puncte energetice, în timp ce vorbim despre un eveniment traumatic. Evenimentul traumatic poate fi definit ca un incident cu efecte fizice, emoționale, spirituale și psihologice negative. Exemple de evenimente traumatice: moartea cuiva apropiat, divorțul, durerea fizică sau rănile, bolile grave, războiul, dezastrele naturale, terorismul, schimbarea domiciliului, abandonul parental, abuzul emoțional, fizic sau sexual, violența domestică, privarea de libertate.

  • Atingerea punctelor situate pe față, corp și mâini transmite creierului mesajul că ne simțim în siguranță și acesta reprezintă prima magie a EFT – face tranziția dinspre sistemul simpatic (foarte receptiv la stres) către cel parasimpatic, care permite relaxarea.
  • În același timp, pe fiecare punct facem o afirmație despre realitatea pe care o experimentăm cu privire la problema lucrată, așadar, afirmația este, precum realitatea noastră, negativă… deocamdată… și inducem restructurare cognitivă, pentru că alegem în ciuda situației negative pe care o experimentăm să ne iubim și să ne acceptăm și cu această bucată negativă.
  • Practic, noi vorbim despre aspecte care ne afectează și care, în mod normal sau tradițional, ar activa sistemul de răspuns la stres, dar atingem niște puncte comunicând creierului sentimentul de siguranță, ceea ce îl bulversează – îl obligăm să integreze două mesaje diametral opuse: vorbim despre factorul de stres, dar organele de simț nu transmit nici încordare, nici frică, nici stres.
  • Anulăm, astfel, condiționarea care există între evenimentul traumatic și reacția de stres.

Combinație de presopunctură (acupunctură fără ace) și psihologie modernă, EFT reprezintă o metodă de vindecare și auto-vindecare a problemelor de ordin emoțional și fizic.

Atunci când trecem prin T/traume, o bucată din noi se amprentează cu trăirea din acel moment. De-a lungul vieții, când ne confruntăm cu situații similare, răspunsul va fi dat din perspectiva acestei bucăți rănite. Ai putea să îți imaginezi cumva că în cazul unei T/traume o bucată din tine rămâne suspendată, ancorată în trăirea inițială. Ea funcționează și reacționează așa cum a făcut-o în prima instanță.

Spre exemplu, dacă în copilărie ți-ai cenzurat vocea (pentru că ai înțeles că dacă nu o faci se va întâmpla ceva ce ai decodificat ca rău pentru tine), deși ceea ce nu ai spus a provocat frustrare, furie sau orice altă emoție, de fiecare dată când va apărea o situație în care va trebui să te ridici și să îți iei apărarea, să spui stop, să nu permiți celorlalți să încalce o limită, e foarte probabil că vei reacționa din energia variantei tale mai tinere și mai rănite, care a învățat că e mai „sănătos” să evite confruntarea, amplificând și mai mult emoția negativă.

De fapt, asta mi se pare cea mai bună explicație: ignorând programele și tiparele care te influențează, nu permiți unei bucăți din tine, care a adoptat la un moment dat o anumită credință și căreia i-a dat caracter permanent, să se elibereze de ceea ce nu mai e în acord cu nivelul actual de evoluție. Refuzând să te conectezi cu acea bucată, ba mai mult opunându-i rezistență, refuzând să crezi că ai putea fi în acel fel (slab, vulnerabil, ranchiunos, frustrat, furios, urât, rău etc.), refuzi unei părți din tine dreptul de a se maturiza, de a adopta alte instrumente mai adecvate.

În ultimii ani, au fost realizate numeroase studii clinice cu privire la aplicabilitatea și eficiența EFT. Studiile au demonstrat că Tehnicile de Eliberare Emoțională au efecte asupra durerilor, erupțiilor cutanate, fibromialgiei, dependențelor, fricilor și fobiilor, depresiei, anxietății, stresului post-traumatic. Așadar, EFT se adresează atât afecțiunilor fizice cât și psihologice, deoarece reduce stresul, iar stresul este o componentă semnificativă a celor mai multe dintre bolile cu care ne confruntăm.

La baza EFT stau două curente psihologice: terapia cognitivă, care ia în calcul cognițiile tale – gândurile, credințele, modalitatea de relaționare cu ceilalți, tiparele mentale prin care percepi lumea și propriile experiențe -, și terapia expunerii, care implică expunerea vie la experiența negativă.

„Doamne, dă-mi seninătatea de a accepta lucrurile pe care nu le pot schimba,

curajul de a schimba lucrurile pe care pot să le schimb,

și înțelepciunea de a ști să le deosebesc.” (Rugăciunea seninătății)

Tehnicile de Eliberare Emoțională nu au nicio legătură cu gândirea pozitivă. Ce facem în EFT este să acceptăm realitatea, iar asta stă la baza schimbării profunde.

Câteva exemple de utilizare a EFT:

  1. Femeie, 35 de ani.

„Mă simt în nesiguranță de fiecare dată când soțul meu încearcă să își facă prieteni. Simt disconfortul în tot corpul, ca o agitație, și în inimă că un gol care doare. Se întâmplă de fiecare dată când încearcă să își facă prieteni bărbați.”

Am lucrat senzațiile fizice și sentimentul de nesiguranță în timp ce am bătut punctele energetice. Sub aceste senzații se ascundea frica de abandon, iar la bază stătea abandonul patern suferit atunci când s-a născut fratele mai mic al clientei. Orice bărbat care ar fi putut intra în viața soțului său o expunea la credințele sale că o persoană de sex masculin îi va restricționa sau diminua iubirea BĂRBATULUI din viața sa… pentru că așa a înțeles varianta sa mai tânără.

2. Femeie, 35 de ani, hipotiroidie, menstră neregulată, întârziere de 2 luni. Am lucrat efectiv nivelul de estrogen. Am pus clienta să evalueze nivelul de estrogen. Am pornit de la 40%. Am făcut  6 runde de EFT. Primele 2 au vizat nivelul actual de estrogen: Nivelul de estrogen este de 40%, iar asta este prea puțin pentru funcționarea optimă a corpul meu. În cea de-a doua serie am ales să eliberăm tot ceea ce făcea ca acest nivel să fie scăzut, iar runda 3 a vizat alegerea de a vindeca tot ceea ce a făcut ca nivelul estrogenului să fie jos. La finalul rundelor nivelul de estrogen a ajuns la 80%. La 3 ore după terminarea exercițiului, clienta m-a informat că s-a instalat ciclul menstrual.

 

Voi continua să îți povestesc despre EFT și în perioada următoare. Astăzi, am vrut doar să îți captez atenția aducându-ți câteva argumente pro EFT și câteva exemple.

Cu drag,

Raluca.

Reclame

Stresul: ce este și cum îți afectează viața

Sunt încordat și gata de atac, inima îmi bate de simt că o să-mi sfâșie pieptul, sunt împrăștiat în o mie de direcții, transpir sau fiori reci pun stăpânire pe mine, respir atât de repede și violent și totuși aerul îmi e insuficient… și cu fiecare gură de aer parcă mai multe gânduri vin și parcă tot mai împrăștiat sunt.

…. am atâta nevoie de control și totuși nu reușesc să controlez nimic, eu trebuie să fac, să fac din ce în ce mai mult, totul depinde de asta. Cum mă văd eu și cum mă văd ceilalți… ambele depind de nevoia asta nebună de a face și controla totul pe care tot eu le-am inspirat-o celorlalți… nu mai pot să îi susțin pe toți… aș vrea să vadă că nu sunt atât de puternic… dar nu știu cum să schimb asta.

… țip din orice… nici măcar nu îmi dau seama de asta și nici măcar nu îmi dau seama că îl rănesc pe celălalt.

Am hipertensiune, nu am niciodată timp suficient, sunt extrem de competitiv, sunt perfecționist, îi judec pe toți și mai ales pe mine…. 

Te recunoști? Acestea sunt doar câteva descrieri ale unor persoane care se confruntă cu stresul de lungă durată. De atât de mult timp se confruntă cu el încât, dacă le-ai spune relaxează-te, ți-ar spune că habar nu au cum să facă ceea ce le ceri (s-ar putea chiar să îi enerveze sugestia).

Stresul este o caracteristică a vremurilor pe care le trăim. Trăim într-un mod alert, cu mintea orientată spre proiectul următor, uităm să respirăm, trăim sub imperiul lui trebuie să fac mai mult, și mai mult, și al lui nu am niciodată suficient timp.

Ce este stresul?

Stresul este un răspuns de supraviețuire, este o „reacție firească a organismului care survine ori de câte ori trebuie să facem un efort pentru a ne adapta unei situații” (Lelord, Francois, Andre, Christophe, Cum să ne comportăm cu personalitățile dificile, pg. 156).

Într-un eveniment stresant, organismul se mobilizează să furnizeze un răspuns prin activarea a trei dintre sistemele sale: nervos, endocrin, imunitar. Mai exact, atunci când ne întâlnim cu un factor de stres, acea parte a corpului – ochi, nas, urechi, mușchi etc. – care a observat prima prezența acelui factor transmite un mesaj creierului prin intermediul nervilor. După ce mesajul este decodificat, iar creierul stabilește că percepe factorul extern ca fiind unul stresant, este mobilizat sistemul endocrin pentru a elibera hormonii care ajută corpul în emiterea răspunsului la factorul stresant. Eliberarea hormonilor în situațiile de urgență diminuează sistemul imunitar, pentru că declanșează un răspuns chimic, iar corpul este inundat cu cortizol, ceea ce duce la un proces inflamator (specific și în cazurile de cancer).

Atunci când ne confruntăm cu stresul, suntem fiziologic și psihologic în stare de alertă. Această reacție la stres vine cu un preț energetic. După expunerea la stres este foarte probabil să simțim nevoia de a ne izola pentru a ne reface. Dar, dacă starea de stres de prelungește sau se repetă, ne confruntăm cu oboseală cronică, pentru că trăim într-un dezechilibru permanent, și devenim foarte receptivi la boli.

Ce trebuie să reținem este că perspectiva personală este cea care determină reacția la stres.

Spre exemplu, modul în care percep eu furtuna, cu vântul său turbat este foarte probabil diferit de percepția ta. Dacă pe mine mă face să mă încordez și să spun vreo trei rugăciuni, reacția ta ar putea fi una relaxată „uite vine furtuna, mai curăță atmosfera de praf, furtuna e un fenomen natural”. Eu, experiențele anterioare, informațiile pe care le-am integrat de-a lungul vieții asupra unui subiect sunt factori care determină modul de raportare (definesc factorul extern ca fiind unul stresant sau nu) și reacția la un factor extern. Eu decid dacă lucrul X mă stresează sau nu.

Boli cauzate sau amplificate de expunerea la stres pe termen lung

Într-o situație stresantă, epinefrina (adrenalina), care este eliberată în organism, produce o serie de schimbări fiziologice:

– Inima bate mai tare și împinge sângele către mușchi, inimă și alte organe vitale,

– pulsul și tensiunea cresc,

– respirația devine superficială și rapidă,

– plămânul încearcă să capteze cât mai mult oxigen, surplusul de oxigen ajunge în creier și crește starea de alertă.

– Simțurile se ascut.

 

Noi am fost echipați să facem față acestor provocări, dar atunci când încordarea se prelungește pe termen lung, când rămânem în această stare continuă de încordare, încep să apară problemele.

În stresul pe termen lung, sistemele corpului rămân „blocate” în acest mecanism de răspuns, corpul e încordat, inundat cu hormoni, respirația este superficială, individul este paralizat de frică. Și ce e mai pervers, este faptul că trăim atât de mult în stres încât nici măcar nu mai suntem conștienți de asta, ajungem să credem că așa trebuie, așa e normal – ei bine poate așa crezi, dar cu siguranță nu e NATURAL. Stresul este o luptă în care mobilizezi toate resursele pentru a supraviețuii. În stresul pe termen lung corpul este privat de odihnă, domolire și atunci începem să ne îmbolnăvim (și ne întrebăm de unde sau cum de).

Stresul afectează, așadar, întregul nostru organism. Mai jos, îți propun să trecem în revistă efectele expunerii la stres asupra diferitelor sisteme ale corpului.

  • La nivelul sistemului nervos: anxietate (Anxietatea este o îngrijorare față de anumite evenimente sau activități, îngrijorarea fiind asociată cu simptome somatice sau cu alte simptome specifice anxietății: neliniște, oboseală, iritabilitate, tensiune musculară, probleme de concentrare, tulburări ale somnului. Dacă stresul este un răspuns la o amenințare, anxietatea este o reacție la stres.), depresie, insomnie, tulburări de memorie, tulburări alimentare (bulimie/anorexie).
  • La nivelul sistemului cardiovascular: hipertensiune (Deși nu stresul cauzează hipertensiunea, el o întreține și are un impact asupra evoluției sale), aritmii, risc de atac de cord. Stresul cronic contribuie la problemele pe termen lung ale inimii și vaselor de sânge.
  • La nivelul sistemului imunitar: inflamație, risc sporit de infecții bacteriene și virale, risc sporit cancer de colon, risc sporit de boli autoimune: artrita reumatoidă, psoriazis, tiroidita autoimună etc.
  • La nivelul sistemului digestiv: indigestie, colită ulcerativă, reflux gastric, arsuri, constipație, diaree, ulcere și dureri puternice de stomac în absența ulcerelor etc.
  • La nivelul sistemului endocrin: insuficiența/epuizarea suprarenalelor, rezistență la insulină, hipotiroidism etc
  • La nivelul sistemului respirator: sindromul de hiperventilație cronică, sinuzită, astm bronșic
  • La nivelul scheletului și musculaturii: slăbiciune musculară, fragilitate osoasă, mușchi tensionați (în special în zona gâtului) etc.
  • La nivelul creierului: stresul cronic este factor de risc în caz de AVC.
  • Alte manifestări: oboseală, gingivita/boala periodontală, pierderea părului, scăderea dorinței sexuale, ticuri, urticarie etc.
  • Studiile demonstrează că persoanele stresate au tendința de a se îngrășa în zona abdomenului.

 

Dacă stresul este ceva ce întâlnim zi de zi, totuși putem să fim stresați și sănătoși?

Răspunsul este da!

Un studiu realizat de Kobasa et al. (1979) arată că pentru a rămâne sănătos, un individ, care trăiește situații stresante, trebuie să fie:

– în contact cu sine

– deschis

– orientat către realizarea obiectivelor

– mai puțin nihilist

 

Tehnici pentru diminuarea stresului

Pentru a ne dezvolta mecanisme care să ne ajute să facem față stresului, secretul e întoarcerea la noi. Elementul cheie este să începi să stai în tine, să analizezi zi de zi factorii care ți-au produs disconfort. Apoi, după ce ai identificat factorii, vezi cum te afectează (produc îmbolnăvire?). Îți propun mai jos o serie de tehnici care să te ajute în gestionarea stresului. Cea mai importante dintre toate mi se pare respirația abdominală. Este la îndemână, poți să o practici oricând și oriunde, nu necesită nimic suplimentar… doar disciplină.

  1. Respirația abdominală – poți sta în picioare, pe scaun sau întins. Tot ce trebuie să faci este treci de la respirația toracică la cea în care duci aerul în abdomen, antrenând diafragma. Plasează o mână pe abdomen și una pe torace. Mâna de pe abdomen trebuie să se miște pe inspirație și pe expirație.
  2. Exercițiile de relaxare: meditația sau imageria ghidată, incluse în ritualurile zilnice, previn degradarea sistemelor corpului.
  3. Gândirea pozitivă – Percepția este cea care afectează răspunsul la stres. Studiile arată că cei care cred că fac lucrurile bine, chiar fac asta mai bine decât cei cu aceleași condiții fizice, dar care nu sunt la fel de pozitivi. Cercetătorii sugerează că anxietatea și emoțiile negative, de tipul ostilității, influențează funcționarea sistemului imunitar.
  4. Susținerea apropiaților – potrivit cercetătorilor, persoanele cu un grup amplu de sprijin social au o sănătate mai bună și sunt mai rezistenți la infecții și boli. Așa că ai putea în programul tău ocupat să faci loc unei întâlniri cu un prieten.
  5. Exercițiile cardiovasculare.

 

Cu drag,

Raluca.

Boala, mesager al suferinței emoționale

Atunci când rana interioară nu mai poate rămâne ascunsă în adâncurile ființei tale, ea găsește o cale de a ieși la suprafață cu toată încărcătura sa. Mecanismul care îi este drag și cunoscut este boala.

Eu cred că boala nu este altceva decât un instrument de lucru, un ghid, dacă vreți, pentru rănile emoționale care s-au cimentat în interiorul nostru. Și atunci când interiorul este vraiște, când ajungi să faci doar ceea ce îți displace, când te amâni, când frica este cea care decide ce intră și ce iese în și din viața ta, când nu mai găsești forța și energia de a te minți, de a te amăgi, de a ignora, atunci boala apare. Inițial, cu forme ușoare, în speranța că poate, poate descifrezi mesajul și schimbi macazul, mergând până la cele mai grave forme dacă te încăpățânezi să nu descifrezi sau să ignori ceea ce îți transmite.

Dacă ai să îți dai timp să asculți ce îți spune boala, dacă ai să identifici toate simptomele și formele de exprimare, ai să vezi că peisajul este, de fapt, fascinant. Aceeași rană încearcă să iasă la suprafață utilizând diverse organe, generând diverse boli, dar puse laolaltă toate indică același factor determinat.

Organele noastre reacționează de fiecare dată. Nici măcar nu e așa de complicat să înțelegem mesajele trimise. Intuiția ne va fi un mare ghid. Esențiale, în etapa aceasta, sunt întrebările pe care trebuie să ni le adresăm:

  1. De ce a apărut în acest moment? Ce ştii din familie despre boala respectivă, despre organul vizat? Când a apărut primul simptom?
  2. Ce mesaj îţi transmite boala?
  3. Ce beneficii îţi aduce boala?
  4. Care e cel mai cumplit lucru care ţi se poate întâmpla rămânând în această boală?

Și

Apelăm la reacția corporală pentru a valida fiecare răspuns.

 

Iată câteva sugestii de interpretare a diverselor afecțiuni – evident explicațiile sunt mai ample:

  • Pielea vorbește despre individualitatea mea, despre relația mea cu mediul exterior, este oglinda vieții interioare.
  • Sistemul osos somatizează revolta pe care o am față de autoritate.
  • Sistemul imunitar înglobează sistemul meu de referință și este afectat de emoțiile negative.
  • Nasul este afectat atunci când ceva nu ne miroase bine sau când suntem foarte furioși pe o persoană apropiată.
  • Urechile sunt influențate de gradul de deschidere și flexibilitate față de emoțiile cele mai adânci.
  • Ochii se vor umfla sau vor dezvolta diverse afecțiunii pentru că e ceva ce au văzut care mi-a rănit esența.
  • Durerile de cap sunt determinate de sentimente de eșec, îndoială, ură de sine, autocritică. Durerea de cap apare și cât trebuie să ies/mă despart fie de un anumit tipar de gândire care nu îmi mai este util în prezent, fie de trecut.
  • Dantura reacționează pentru a-mi comunica cât de bune sunt deciziile pe care le iau.
  • Gustul (și implicit și mirosul) îmi e diminuat până la pierderea totală dacă simt că trebuie să înghit o situație dezagreabilă care impune deconectarea parțială sau totală de simțurile mele.
  • Blocajele de la nivelul maxilarului sugerează dificultatea de a spune ceea ce îmi doresc autentic. Nu e doar incapacitatea de a spune, cât mai ales faptul că nu mă simt deloc în siguranță să o fac.
  • Afecțiunile de la nivelul gâtului vorbesc despre frica de a spune, de a comunica.
  • Inima suferă pentru că am uitat să iubesc, pentru că mă las pradă tristeții, nesiguranței, dependenței emoționale.
  • Sângele simbolizează bucuria de a trăi, setea de viață. Afecțiunile de la nivelul sângelui sunt determinate, în esență, de lipsa iubirii.
  • Colesterolul e la cote mari pentru că mi-am pierdut bucuria de a trăi.
  • Diabetul este expresia unui sentiment de tristețe interioară.
  • Plămânul nostru este afectat atunci când frica de moarte este mare. Afecțiunile de la nivelul plămânului ar putea fi un indicator pentru un abandon trăit în copilărie.
  • Răceală apare atunci când mă simt confuz, când am prea multe de gestionat și mă simt copleșit.Ea îmi câștigă timp pentru odihnă, dar îmi permite și să scot (prin secrețiile nazale, prin ochii iritați) emoțiile care mă bulversează.
  • Vezică biliară va reacționa la un conflict legat de teritoriu. Amărăciunea, furia și ura guvernează fierea.
  • Splina este bolnavă dacă imaginea de sine este proastă. De asemenea, frica de moarte are un impact major asupra acestui organ.
  • Ranchiuna, agresivitatea, obsesiile, furia, critica determină starea de sănătate a ficatului.
  • Stomacul va reacționa la tot ceea ce nu comunic, la tot ceea ce ascund, la toate reproșurile pe care mi le fac. Furia și agresivitatea guvernează acest organ.
  • Atunci când sunt incapabil să eliberez tristețea, frica, confuzia, revolta sau rușinea, intestinele se vor îmbolnăvi.
  • Rinichii sunt sensibili la frica de moarte și sunt influențați de capacitatea mea de a gestiona emoțiile negative.
  • Mâinile sunt rănite pentru că nu mai știm să primim și să dăm
  • Picioarele reprezintă contactul pe care îl am cu solul, vorbesc despre relația pe care o am cu mama, afecțiunile de la nivelul acestora purtând informații despre scopurile, dorințele sau direcțiile urmate.
  • Sănătatea organelor genitale ține de raportarea la sexualitate. Afecțiunile sunt determinate de sentimentele de frică, culpabilitate, rușine, neîncredere, regrete, furie pe care le am în legătură cu experimentarea propriei sexualități.   
  • Candidoza se instalează și se tot încăpățânează să recidiveze pentru a ne proteja de un act sexual pe care nu ni-l dorim.

Știu că boala te sperie, dar dacă ai încerca să schimbi abordarea? Îți propun un experiment: când apare orice simptom (poate să fie vorba și despre o banală durere de cap sau o răceală), renunță să te mai lamentezi, să te mai stresezi, încearcă să rămâi calm, să privești simptomul sau boala un pic sfidător și să îi spui că de data aceasta alegi să nu îți mai frică, că ești în siguranță și că te interesează mai mult mesajul decât panica indusă.

S-ar putea să descoperi un nou aliat pe acest drum către tine.

Surse: Jacques Martel, Marele Dicționar al Bolilor și Afecțiunilor – Cauzele subtile ale îmbolnăvirii

Cu drag,

Raluca.

Nov. 29, 2017

Spunând tuturor celorlalți un mare DA, îți spui ție un NU și mai mare

Ție îți e greu să le spui celorlalți nu atunci când chiar nu vrei să faci ceva, pentru că nu rezonezi cu acel ceva, sau când ai ceva mai bun de făcut? Sau mintea ta începe să facă analiza implicațiilor acelui Nu, pentru a ajunge la concluzia că, de fapt, nu doar că vrei, dar chiar îți dorești foarte mult să faci ceea ce ți s-a cerut ?

Acest text nu e despre acel nu care vine din sfidare, din rebeliune… toate aceste NU-uri sunt, de fapt, consecința NU-ului despre care vreau să îți povestesc azi și care ție îți este foarte cunoscut, nu-i așa? Articolul acesta este despre NU-ul pe care am învățat să ni-l spunem nouă, dorințelor și nevoilor noastre autentice, de frică să nu supărăm, dezamăgim, rănim etc. Cine nu învață să spună NU lucrurilor care îl îndepărtează de sine, care nu sunt în concordanță cu interiorul, va aduna atât de multă frustrare, iritare, mâhnire, pe care le va scoate în frecvente crize de furie, până la marea explozie.

Argumente pentru care spunem Da celorlalți:

–          Mintea noastră știe că e e mai frumos (pozitiv) să spui da

–          E foarte posibil să fi auzit în copilărie că nu e frumos să refuzi, așa că opțiunea e să spui da exteriorului

–          E foarte posibil să ne imaginăm că toate DA-urile pe care le spunem vor atrage niște beneficii/avantaje pentru noi

De ce nu spunem NU celorlalți

–          Pentru că îl asociem cu negativul

–          Pentru că în mintea noastră a spune Nu este sinonim cu dezamăgirea, cu egoismul

–          Pentru că ne e frică de reacțiile celorlalți

 

De ce e greu să sari de la Da la NU

–          În viziunea mea, raportarea la NU și Da are legătură cu iubirea și condiționarea iubirii, și atunci dacă NU înseamnă că nu primesc x, atunci o să mă grăbesc către un DA pe care nu mi-l doresc doar pentru că îmi doresc și mai tare acea bucată supusă condiționării  – spre exemplu, în copilărie ți se spunea „dacă nu mănânci, dacă nu faci etc.”… dar poate tu refuzai să mai faci pentru că te săturasei sau poate erai obosi etc., dar venea partea importantă a condiționării „nu te mai iubesc, nu mai vorbesc cu tine și cine știe câte alte bazaconii ți-au turnat adulții din jur” și uite așa ai învățat că e mult mai bine să spui și să faci ce ți se cere pentru a primi.

–          Pentru că am învățat că nu merităm să ne spunem nouă DA (e egoist și noi ne dorim să depășim acest stadiu )

–          Pentru că noi asociem cererea cu autorul său. Când spunem NU, spunem cererii formulate, nu celeilalte persoane – căutați în trecutul vostru momentul în care s-a împământenit acest mecanism: cine, când v-a spus nu și voi ați resimțit că acest nu are mai degrabă legătură cu persoana voastră .

Riscurile pe care ni le asumăm dacă nu învățăm să spunem NU:

–          Proastă imagine de sine – cel incapabil să spună NU știe asta despre sine, se condamnă pentru asta, se etichetează ca fiind slab… și acesta e un termen ușor.

–          Îți refuzi experimentarea respectului de sine.

–          Suntem ca o oală sub presiune – adunăm și adunăm frustrare pentru toate NU-urile pe care ni le refuzăm.

–          Ne refuzăm exercitarea unui instrument de curățare, de primenire a universului propriu.

–          Nu ne vom maturiza: a învăța când să spui Da și când NU presupune să te cunoști, să acționezi în acord cu ceea ce vrei, cu ceea ce ai nevoie, înseamnp să îți asumi evoluția unei situații, să accepți.

Știu că pare o treabă dificilă asta de a renunța la a spune celorlalți Da, în timp ce pentru tine ai rezervat toate NU-urile, dar ce nu ni se pare nouă dificil? Oricum ni s-a spus că mai totul e dificil… dar dacă nu e chiar așa? Spre exemplu, eu știam că e al naibii de dificil să te lași de fumat… sevraj, îngrășare, dorință, nebunie… eu am fost unul dintre cei mai pasionați fumători din câți cunosc, țigara îmi era o prelungire mai firească decât degetele, până într-o zi când am zis gata. Aveam sentimentul clar că fumasem toate țigările pe care trebuia să le fumez și cu toate astea continuam să fumez pentru că era prea greu să te lași de fumat… și acum sărbătoresc 2 luni în afara dependenței, cu o imagine de sine mai bună, simțindu-mă mai liberă, cu un sevraj de jumătate de zi, că na trebuia să îl bifez… ce Dumnezeu așa te lași de fumat!

Și cu aceeași ușurință am învățat să spun NU. A fost greu la început că na totul e dificil și e nasol să fii egoist și m-am trezit întrebându-mă dacă voi mai fi iubită și acceptată în timp ce spun NU, dar vezi tu după ce spui primele NU-uri și începi să te simți bine pe interior și începe să îți cam plac de tine, și începi să te cam îndrăgostești de energeia asta nouă pe care o emani, dificilul se convertește în ușor, și oricât de mari ar fi fricile și rezistențele, noua energie te ajută să le faci față. Ce ar fi dacă tu ai da atenție vocii aceleia din interior care tot îți spune că ți-ai zis toate NU-urile pe care a trebuie să ți le zici în viața asta? Că meriți și tu un mare DA! Nu am niciun dubiu că auzi vocea! Ascult-o!

Dacă nu știi de unde să începi transformarea, îți propun mai jos câteva strategii pentru a învăța să spui NU:

  1. Analizează o zi din viața ta. Stabilește prioritățile, apoi începe să spui NU celorlalte activități de pe lista ta.
  2. Fă un ritual: găsește un loc în care să poți petrece câteva minute fără a fi deranjat. Lucrează cu afirmațiile timp de 30 de zile. Spune-ți: Sunt în siguranță să spun NU. E dreptul meu să aleg când să spun Da.
  3. Folosește-te de o bijuterie – eu am ales o brățară care mă enerva și irita la fel de mult pe cât mă enerva incapacitatea de a spune NU -, și poart-o timp de 30 de zile, timp în care spui nu tuturor lucrurilor pe care nu vrei să le faci.

Îți garantez că la finalul celor 30 de zile te vei simți liber. Vei fi câștigat încă un instrument util în procesul de curățare a rezidurilor pe care ne-am obișnuit să le păstrăm în interior.

Cu drag,

Raluca.

Ascultă-ți corpul!

Bine te-am regăsit!

Îţi propun să începem cu un mic joc, aşa că m-aş bucura că accepţi invitaţia mea.

În primul rând, găseşte un spaţiu în care să stai confortabil şi unde să nu fii deranjat de factorii exteriori. Inspiră şi expiră profund de câteva ori.

Acum să luăm câteva enunţuri:

  1. X a făcut un accident auto sau înlocuişte tu cu un scenariu care îţi dă fiori

Repetă afirmaţia şi vezi unde în corp o resimţi. În zona abdomenului, în cap, care e locul în care o veste tristă sau dureroasă îşi găseşte o formă de manifestare în corpul tău?

  1. Eşti minunat/ă! 

Unde simte corpul tău că înfloreşte la auzul acestei afirmaţii? În capul pieptului, în zona inimii? Care e zona în care receptezi complimentelor?

  1. Ia o decizie şi apoi întreabă-te pur şi simplu dacă decizia respectivă este benefică pentru tine.

Unde resimţi în corp? Ce crezi că vrea să spună ceea ce simţi? Eşti împăcat cu decizia sau ţi se strânge stomacul gândindu-te la consecinţe?

 

„Expresia corporală este manifestarea lumii interioare nerostite a unei persoane.

În felul în care se mişcă sau stă, pune în act sentimentele, nevoile, ajustările creative şi credinţele.”

Phil Joyce & Charlotte Sills,

Psihoterapie & Consiliere Gestalt

 

După aceste exerciţii ai putut, cu siguranţă, să observi singur modul în care corpul tău operaţionalizează şi internalizează o experienţă. Pentru a te conecta la corpul tău, pentru a putea interpreta cu uşurinţă mesajele pe care ţi le transmite, pentru a putea lucra mai departe cu această formă de manifestare a interiorului tău este esenţial să înveţi să te relaxezi. Şi după ce te-ai relaxat şi ai identificat trăirea, emoţia, sentimentul întrebările utile, din punctul meu de vedere, cu care ar trebui să lucrezi sunt: Ce vrea să îmi spună această reacţie corporală? De unde vine? Cum mă afectează?

 

Etape în procesul de conectare cu corpul

  1. Aşează-te într-o poziţie comodă, întins sau şezând. Important este să te simţi bine pentru a te putea relaxa.
  2. Respiră adânc: ţine mâna stângă pe pieptul tău şi pe cea dreaptă pe abdomen, în zona pelviană. Acum inspiră astfel încât să mişti mâna dreaptă (să umfli abdomenul), în timp ce mâna stângă rămâne nemişcată. Continuă să respiri.
  3. Rămâi concentrat pe respiraţie, urmăreşte inspiraţia şi expiraţia.
  4. Acum, mută-ţi focusul pe corpul tău. Unde simţi tensiuni, disconfort sau încordare?
  5. Ce crezi că înseamnă sau vrea să spună acea tensiune?

 

Focalizarea pe corp este, în fond, un exerciţiu de asumare a responsabilităţii. Pentru ca triada corp-minte-spirit să funcţioneze este esenţial să fim conectaţi la fiecare dintre aceste dimensiuni. Asumarea aceasta a responsabilităţii presupune un efort de înţelegere a mecanismelor care ne guvernează la interior, presupune dizovarea fricii de a fi tu cu tine, a te vedea cu multitudinea de faţete şi feţe pe care le ai, a te accepta aşa cum eşti.

Am creat pentru tine mai jos o listă care să te ajute să te conectezi la propriul corp, un ajutor în elaborarea propriului dicţionar de raportare la emoţiile pe care le resimţi. Lista e deschisă şi te aştept să îmi scrii (foloseşte formularul din pagina de contact) pe măsură ce descoperi noi informaţii pe care le putem adăuga.

Emoţia Organul sau zona afectată
Furia Ficat, Dinţi, Nas
Traumele şi dezamăgirile Rinichi
Traumele şi dezamăgirile Inimă
Frica Rinichi
Frica Plexul solar
Anxietatea şi senzaţia de separare Stomac
Anxietatea şi senzaţia de separare Splina
Tristeţea Plămâni
Tristeţea Picioare
Stres Cap
Stres Inimă
Stres Sistem imunitar
Mânia Inimă, cap şi pumni
Dispreţul Gât
Dezgust Stomac
Fericirea Tot corpul
Iubirea Abdomen, gât, cap
 Ruşinea Splină
 Vinovăţia Splină

 

Beneficii ale focusului pe corp:

  1. Creşterea nivelului de prezenţă – pui accent pe Aici şi Acum, pe ce simţi în clipa de faţă.
  2. Creşterea nivelului de conectare cu ceea ce îţi doreşti – ne-am obişnuit să acţionăm în virtutea conştiinţei, a ceea ce e moral sau nu, uitând în mare măsură să mai satisfacem şi nevoile Sinelui, ceea ce duce la frustrare.
  3. Economie de timp – ascultându-ţi corpul vei ajunge să reduci semnificativ timpul de luare a unei decizii.
  4. Practicând respiraţia abdominală vei resimţi beneficii la nivel cardiac şi pulmonar, iar mintea ta va învăţa că poate trăi şi funcţiona în linişte.

Exemplu de lucru cu ceea ce ne transmite corpul:

Deşi ştiam care e vocaţia mea în viaţă, am tot amânat începerea activităţii – poţi găsi mereu scuze legate de câte mai ai de învăţat, de experimentat, de vindecat – şi ce credeţi că s-a întâmplat?

Măseaua 46 s-a îmbolnăvit – este vorba despre primul premolar inferior de pe partea dreaptă. Din perspectivă spirituală, această măsea are legătură cu cariera, vocaţia, cu concretizarea unui proiect, cu moartea, renaşterea şi dorinţa, iar amânarea, frica de a începe ceva au impact asupra sănătăţii acestui molar. Au trecut câteva luni de muncă zi de zi pentru salvarea acestei măsele – de unde nu aveam alergii la nimic, brusc descopeream că toate soluţiile utilizate pentru tratarea ei nu erau tolerate de corpul meu, fie că erau uzuale sau special comandate de la capătul lumii -, dar abia când m-am întors la înţelepciunea lui Jacques Martel (autorul cărţii Marele Dicţionar al Bolilor şi Afecţiunilor) măseaua a început să reacţioneze. Am început să îmi folosesc abilităţile şi talentele pentru a-i ajuta pe oameni şi astfel, a-mi îndeplini misiunea, şi toate au avut efecte pozitive asupra sănătăţii acestui premolar. Apoi, după câteva luni, m-am gândit eu că ar fi cazul să fac gratis tot…. vă puteţi da seama, evident, ce s-a întâmplat. Fix în momentul doi după rostirea cuvintelor, măseaua 46 s-a rupt . Toată amânarea, toate fricile legate de profesie s-au oglindit în această măsea. Starea ei de sănătate a fost în strânsă legătură cu emoţiile care mă încercau. Acum e bine şi îi sunt recunoscătoare pentru mesajele transmise.

 

Cu drag,

Raluca.

Programele… chiar ne conduc

Bine te-am regăsit!

Te-ai întrebat vreodată cum te afectează tot ceea ce auzi şi care are un aer de normă sau lege?

Pornesc de la două exemple:

  1. Când era foarte mică fiica mea avea tendinţa de a ţine gura deschisă. Ce am făcut? Ce am auzit la mama mea: dacă nu închizi gura, o să intre musca. Şi i-am repetat această afirmaţie de  o mie de ori.
  2. De fiecare dată când umbla desculţă fiica mea, pe gresie, pe afară, indiferent de condiţiile meteo, nu i-am spus nimic, nu că ar putea să răceacă, nu că ar putea să o doară burtica, nimic. Am lăsat-o să se bucure de conectarea cu pământul.

Efectul situaţiei 1: ne-am mutat lângă Bucureşti, la ţară, evident miliarde de muşte. Ce face fiica mea? Dezvoltă aproape o fobie legată de muşte. Plânsete, urlete, suferinţă reală. Evident că nici nu mi-a trecut prin gând de unde ar putea să vină. Până într-o zi când m-am surprins ameninţând-o că dacă nu închide gura, musca va intra. Afirmaţia mea, se transformase într-un program care îi ghida viaţa. Şi frica ei era logică: dacă intră musca poţi să te îneci, astfel, îţi este afectată respiraţia, deci are legătură cu viaţa şi cu moartea. A trebuit să lucrăm un pic această frică: mai întâi am învăţat să acceptăm că are un temei real, apoi a trebuit să învăţăm să avem încredere în capacitatea organismului de a ne proteja în astfel de situaţii, de a înţelege că acesta are reacţii menite a ne salva – că dacă se întâmplă să înghiţim musca, vom începe să tuşim, că astfel gătul care simte intrusul va avea o reacţie de expulzare a „inamicului”.

Efectul celei de-a doua situaţii: spre desosebire de alte fetiţe cărora le era servit argumentul picioare goale, durere de burtă şi care s-au regăsit în situaţia de a trăi o astfel de boală, fiica-mea nu a suferit niciodată de o astfel de afecţiune. De ce? Foarte simplu: nu fusese programată pentru această afecţiune. Nu avea receptori pentru aşa ceva.

Concluzia: ceea ce auzim de la adulţii din jurul nostru, ce ni se repetă în mod obsesiv, şi chiar şi nespusele – ceea ce simt, ştiu părinţii, ceea ce le ghidează sistemul de referinţă – se resfrânge asupra copiilor, se transformă în programe cu care nu că ne luptăm toate viaţa, dar ne dăm toată silinţa să le transformăm în realitate, pentru că am fost dotaţi cu mecanismele de a lupta cu ele. Noi am uitat ce să facem când totul e simplu, frumos şi când lucrurile curg natural. Noi avem scenarii de îndeplinit, pentru că am învăţat că viaţa trebuie să fie grea, trebuie să suferim, să luptăm, că liniştea şi armonia interioară sunt nişte concepte abstracte şi că oricum nu suntem noi vrednici de aşa ceva.

În acest context, programul reprezintă tot ceea ce auzim, simţim cu privire la un subiect, toată încărcătura care ne este transmisă verbal şi nonverbal şi care determină până la virgulă un anumit comportament. De regulă, punem toată stăruinţa noastră în crearea scenariului perfect pentru derularea programului şi, implicit a comportamentului, pentru că învăţând programul, uităm că se poate şi altfel:)).

Şi totuşi pentru că această gândire ne afectează pe toţi în mare măsură, am creat, pentru că tot noi am făcut-o, un mecanism – boala. Că e uşoară, că e mai grea, boala reprezintă o oportunitate, un cadou pe care ni l-am făcut pentru a scoate la suprafaţă din agitaţia, durerea, neputinţa, furia, tristeţea din interior. Nu cred că boala are doar componentă fizică. Pentru mine, boala este materializarea unui conflict, a unei traume, şi am credinţa profundă că Dumnezeu ne-a înzestrat atât cu capacitatea de a crea boală, cât şi cu cea de a induce sănătatea. Şi atunci, orice boală este de fapt purtătoare de mesaj, ne spune ceva despre ceea ce creează un disconfort la un anumit nivel al Fiinţei noastre. Şi cred cu tărie că a sta un pic în boală, în traumă, în conflict, a ceda toată rezistenţa şi înverşunarea, şi a renunţa la întrebările de ce mie, de ce eu, reprezintă premisele vindecării.

În practica mea, am întâlnit oameni cu simptome pentru care medicii nu găseau explicaţii, dar care şi-au acordat şansa de a rămâne puţin acolo în boală, pentru a-şi înfrunta frica. Şi atunci răspunsul vine, iar vindecarea e inerentă. Am asistat la un exemplu de vindecare spontană care mi-a arătat forţa rămânerii în conflict şi a săpăturii pentru rezolvare. Persoana cu care lucram avea gătul şi umerii plini de pete roşiatice. Medicii îi recomandaseră nişte creme speciale pentru hidratare, dar tot amâna să le cumpere, am întrebat-o de ce amână şi mi-a replicat că simte că rezolvarea vine din altă parte. Atunci ne-am pus pe treabă şi am lucrat această problemă. Am întrebat-o ce a auzit în copilărie despre pielea sa. Îmi povesteşte că rudele îi spuneau frecvent că are pielea închisă, că nu e din neamul lor, că nu e a lor …vă puteţi imagina durerea resimţită de copil la auzul acestor afirmaţii. O întreb: bun şi petele tale cum te afectează? Răspuns: dacă le expun la soare, pielea devine şi rămâne albă. Şi iată cum, astfel, putea ea să îşi ocupe locul cuvenit în rândul familiei.

Înţelege-ţi cum a funcţionat afirmaţia rudelor, acest program sedimentat adânc în sufletul copilului şi adultului, refuzul sau negarea aparteneţei la neamul lor de oameni cu pielea deschisă la culoare? Trebuie să dezvolt ceva pentru ca pielea mea să devină albă şi, astfel, ei să mă recunoască ca fiind a lor.

După 2 zile de rumegat afirmaţia, de retrăire a durerii provocate de acele cuvinte, de muncă de iertare a celor care au făcut-o să se simtă aşa, persoana mă anunţă că petele au dispărut. Acestea aveau să apară ulterior pe perioade foarte scurte de fiecare dată când se simţea exclusă, dar acum această persoană minunată îşi recuperase puterea în lupta cu petele, înţelegea ce anume din ea le generează şi ştia şi cum să dizolve factorul determinant.

Întrebări ajutătoare în descifrarea unei afecţiuni:

  1. Cine, când, ce mi-a spus despre organul afectat?
  2. Ce beneficii îmi aduce boala aceasta? Cât de tare vreau să păstrez aceste beneficii? Ce schimbări produce boala?

3.Vine boala să adeverească scenariul identificat la punctul 1?

  1. Care e cel mai cumplit lucru care mi se poate întâmpla dacă stau în traumă?

Cel mai adesea, răspunsul este NIMIC. NIMIC nu va păţi esenţa ta. Nimic rău, ba chiar va deveni mai puternică, cu o suferinţă în minus, cu o frică în minus.

 

Cu drag,

Raluca.