Despre furie

Lucram zilele trecute un aspect din mine, când brusc m-a cuprins o panică sfâșietoare. Simțeam că nu mai am aer. Tot ce simțeam era frică. Am închis ochii (deși intuiesc că imaginea ar fi apărut și fără ca eu să fac asta) și mi s-a desfășurat pe ecranul mental o imagine din copilărie. Nu știu câți ani să fi avut, dar mă simțeam oricum mică, mică, extrem de mică, fragilă, vulnerabilă și ușor de strivit. Eram îngrozită de persoana din fața mea. Ochii aceia albaștri erau atât de furioși că intuiam că ființa asta mă poate strivi, spulbera și omorî cu un singur suflu. Ochii aceia mă hăituiesc chiar și în clipa asta și îi simt și dinții încleștați (și ce să vezi și eu fac asta și mă enervează la culme, dar nu pot încă să scot asta din registrul formelor de manifestare emoțională), deși emoția nu mai e la fel de puternică ca în ziua în care mi-a revenit episodul în memorie. Sub toată furia aia, pe care acum o înțeleg ca fiind expresia unei uriașe neputințe, sub toată turbarea aia, era un gol uriaș, al unei persoane deconectate de emoții, de umanitate și care, îmi dau acum seama, chiar ar fi putut să pună în practică frica pe care am simțit-o atunci în fiecare colțișor al trupului: să mă omoare. Norocul meu că îi păsa mult mai mult de ce ar fi spus lumea!

Mereu mi-a fost frică de oamenii furioși, pentru că intuiam că e în ei ceva de necontrolat. Acum îmi e clar și de unde vine asta. Nici nu am dezvoltat o relație normală, pentru că probabil nu am avut de la cine învăța, cu furia. Eu am învățat că nu e frumos să fii furios și atât. În momentele în care am fost extrem de furioasă, am simțit efectiv cum corpul se contractă, cum eu cresc pe înălțime și devin suficient de puternică pentru a compensa toată neputința resimțită. Slavă cerului că am găsit EFT-ul (mai multe informații despre EFT găsești aici) pentru a lucra cu bucățile acelea furioase din mine și pentru a le da șansa să crească și să se maturizeze.

„Furia este o exaltare a stării afective și un mod de exteriorizare brutală a acesteia, se manifestă printr-o excitare atât fizică cât și verbală, care crește treptat mergând până la țipete, aruncarea cu obiecte, agresivitate, tremurat etc.”

Jacques Martel, Marele dicționar al bolilor și

afecțiunilor – Cauzele subtile ale îmbolnăvirilor

Martel propune și o serie de întrebări ajutătoare pentru înțelegerea episodului de furie:

– ce mă deranjează așa de tare

– ce mă frustrează și nu pot exprima

– ce mă face să mă simt slab, frustrat, de neînțeles, neputincios

În caz că îți e greu să crezi că ai putea să fii o persoană furioasă (că na nu e cea mai frumoasă trăsătură a ta, așa ai învățat cu siguranță), ai putea să vezi dacă nu cumva bolile pe care le dezvolți îți transmit ceva semnale în acest sens. Spre exemplu, Martel afirmă că bolile cu terminația „ită” sunt legate de furie sau frustrare și sunt asociate cu inflamațiile din corp. Iată câteva exemple: amigdalită, apendicită, artrită, bronșită, bursită, colită, conjunctivită, cistită, gingivită, hepatită, laringită, mastită, otită, poliomielită, uretrită, vaginită.

„Un stres, o furie, o mânie de cinci minute poate să blocheze celulele sistemului imunitar aproape până la cinci-șase ore!”

Constantin Dulcan, psihiatru și neurolog

Toți avem episoade de furie și e în regulă, dar cum facem să conținem emoția asta și să o eliberăm pentru a nu deveni victimele ei?

Hai să ne jucăm:) în EFT cu furia ta! Așa că ia loc pe canapea, bea un pahar cu apă, respiră și dă-ți voie să simți furia. Ai putea să o simți în pumnul care nu se mai poate controla și se încleștează, în ochii care ies din orbite, în nările care se dilată și care te fac să semeni cu un taur, în pulsul crescut și inima care lucrează cu atâta violență, în privirea încețoșată sau în capul greu ca și cum ar fi de plumb. Dă-ți voie să simți tot! Ești în siguranță și te poți lăsa să simți toate senzațiile și emoțiile.

Acum că te-ai conectat la stare, îți propun să facem următoarele afirmații de setare:

Punctul Karate 1: Deși sunt atât de furios/oasă și simt asta în tot corpul, aleg să mă iubesc și să mă accept așa cum sunt.

PK 2: Deși simt toată furia asta și nu știu cum să o eliberez, nici măcar nu sunt sigur/ă că vreau să o las să plece, pentru că mi-a servit atâta timp, totuși vreau să mă iubesc și să ma accept așa cum sunt și aleg să respect ceea ce simt.

PK3: Deși simt toată această furie în tot corpul meu și simt că nu e corect față de mine să nu mai fiu furios, totuși vreau să mă iubesc și să mă accept așa cum sunt.

 

Acum, îți propun să continuăm să batem punctele pentru a reduce disconfortul resimțit. Te rog, înainte de a porni la drum, să evaluezi pe o scală de la 0 la 10, unde 0 înseamnă disconfort insesizabil, iar 10 disconfort extrem, cât de intensă e furia pe care o simți.

 

Început sprânceană (IS): Sunt atât de furios/oasă

Coada Ochiului (CO): Atât de furios/oasă

Sub Ochi (SO): Toată această furie pe care o simt, de intensitate …

Sub Nas (SN): Simt toată această furie de intensitate …

Bărbie (B): O simt în … (unde este localizată)

Claviculă (C): Ca o … (dă cât mai multe detalii despre ceea ce simți: formă, culoare)

Sub braț (SB): Toată această furie

Sub Piept (SP): Toată această furie

Încheieturi mâini (IM): Sunt atât de furios/oasă

Vârful capului (VC): Și simt asta în… , ca o… , de intensitate…

 

Continuăm să atingem punctele de încă două ori și reevaluăm intensitatea disconfortului. Dacă furia a ajuns la 3 sau sub 3, poți continua investigația punând întrebări specifice: ce anume a declanșat episodul de furie, când te-ai mai simțit atât de furios, orice altă întrebare care pare utilă. Dacă disconfortul este peste 3, atunci continuă să bați punctele spunând afirmațiile simple de mai sus, ajustând descrierea senzațiilor și intensitatea resimțită.

 

Să ai spor!

Cu drag,

Raluca.

Reclame

Lupul cel bun și lupul cel rău

Salut!

Îți propun astăzi să continuăm discuția despre stima de sine. Pentru început te invit să citești povestea de mai jos. Povestea o regăsești în cartea „101 povești vindecătoare pentru copii și adolescenți” scrisă de George W. Burnes și apărută la editura TREI. Cartea este un instrument minunat pe care poți să îl folosești în munca cu copilul/copiii tăi.

 

„Un bunic stătea împreună cu nepotul său pe o piatră, alături de un pârâu ce susura.

– Spune-mi o poveste, l-a rugat nepotul.

– E o poveste cu doi lupi, a spus bunicul. Când creștem, avem uneori senzația că în noi sunt doi lupi care se luptă să preia controlul. Ți l-ai putea imagina pe primul lup cu o blană moale și gri, o privire blândă în ochi și poate chiar un zâmbet plăcut pe față. E un lup care arareori își folosește dinții și e dispus să facă un pas înapoi pentru a-i lăsa pe cei mici să se hrănească. L-am putea numi lupul păcii, al iubirii și al bunătății, pentru că lupul crede că, dacă toți trăim în pace unii cu ceilalți, fiecare animal și fiecare om în parte vor fi mult mai fericiți. Pentru acest lup, dragostea e ceea ce contează mai mult decât orice altceva. Vezi tu, el știe că, fără dragoste, lumea noastră alcătuită din lupi și animale ar înceta să mai existe. O mamă își îngrijește, hrănește, îmbracă, adăpostește și își apără copilul de pericole pentru că îl iubește. Venim pe această lume dintr-un act de iubire și creștem prin iubirea pe care ne-o arată părinții noștri. Tânjim să fim iubiți și viețile noastre sunt hrănite și îmbogățite când iubim și suntem la rândul nostru iubiți. Lupul acesta, de asemenea, pare să știe că bunătatea e parte din acea iubire. Când suntem buni unii cu alții e posibil – deși nu întotdeauna – ca și ei să ne arate bunătate. Zâmbește cuiva și există șanse ca acea persoană să îți întoarcă surâsul. Oprește-te din drum pentru a ajuta și cel pe care-l ajuți probabil că te va ajuta și el când ai nevoie. Lupii seamănă întrucâtva cu oamenii și trăiesc în grupuri. Se alătură unii cu alții și, în general, se simt mai bine când se apropie unii de alții într-un mod cald, armonios. Dar, a continuat bunicul, să ne imaginăm că există un alt lup în haită care nu gândește la fel. Lupul acesta are o față rea, neplăcută. Din când în când, își ridică buzele pentru a-și arăta dinții amenințător către alte animale. Când face asta, ei, de obicei, simt teamă în locul iubirii și respectului, pentru că acesta este lupul fricii, al lăcomiei și al urii. Poate că e înspăimântat sau speriat, și de asta stă tot timpul în gardă. Din nefericire, nu a învățat că fiind așa de furios și agresiv cu ceilalți, gândindu-se pe cine sau ce urăște în loc de pe cine sau ce iubește, naște o grămadă de sentimente negative în sine și printre ceilalți lupi. Lupul acesta caută să fie șef, în timp ce lupul păcii, al iubirii și al bunătății caută fericirea și bunăstarea celorlalți, ca și pe a sa. Așa cum îți poți imagina, doi asemenea lupi într-o haită vor concura pentru a vedea care are dreptate. Lupul păcii, al iubirii și al bunătății vrea să împărtășească aceste valori tuturor, dar lupului fricii, al lăcomiei și al urii îi pasă doar de el însuși. Se simte rău în el însuși și îi face pe cei din jur să se simtă rău. Să ne imaginăm în continuare, a spus bunicul, că doi lupi ca aceștia se luptă în interiorul tău.

Copilul a privit în sus către bunic, cu ochii măriți:

– Care din ei va câștiga? a întrebat blând.

Bunicul a privit în jos, cu bunătate în ochi, cu vocea blândă și a răspuns:

– Cel pe care îl vei hrăni.”

 

Sunt sigură că lupta aceasta nu îți este străină. Dacă ar fi să fii sincer cu tine, care ar fi răspunsul tău? Care dintre cei doi lupi găsește hrana adecvată în tine? Și ca să îți dai seama care ar fi cauza pentru care lupul fricii, al lăcomiei și al urii este cel care preia frâiele, întoarce-te în copilărie, vezi ce hrană ai primit de la părinții tăi și caută soluții pentru a diminua din puterea acestei bucăți din tine.

Fiecare dintre noi ascunde un lup rău. Toți am fost răniți, toți ne-am simțit, poate, insuficienți. Întrebarea e, dacă merită să îl hrănești în continuare. Lupul cel rău își fundamentează existența pe lipsa iubirii – el nu a primit-o așa cum avea nevoie, așadar nu a avut cum să învețe cum se simte să primești și să dai iubirea -, a devenit lacom și posesiv, în încercarea de a apuca cât mai mult de la viață pentru a putea acoperi golul, deficitul, și a învățat să trăiască într-o religie a urii, pentru că dacă urăște nu va mai suferi dacă ceilalți nu îl iubesc. Acest lup va fura din importanța oricărui gest de bunătate care vine înspre tine, îl va deforma, pentru că el a învățat că nu merită și că nu e demn de lucruri bune și te face și pe tine să crezi că nici tu nu meriți ori că nu ești demn. Dar nu e totul pierdut. Pentru a controla lupul cel rău trebuie să ai curajul să te vezi așa cum ești, cu toate lipsurile și neajunsurile. Apoi trebuie să devii atent și perseverent. Atent pentru a observa când și ce anume îl activează și perseverent în ai dizolva, destructura raționamentul.

Hrană pentru lupi

Lupul păcii, al iubirii și al bunătății Lupul fricii, al lăcomiei și al urii
Curaj

Neutralitate

Bunăvoință

Acceptare

Rațiune

Iubire

Bucurie

Pace

Mândrie

Mânie

Dorință

Frică

Suferință

Apatie

Ură

Vină

Rușine

Adaptare după Scala Conștiinței lui David R. Hawkins

 

Instrument de lucru

Dacă vrei să schimbi balanța puterii, pentru a fi mai aproape de esența ta, îți sugerez să îți acorzi ceva timp cu tine însuți și să identifici emoțiile negative care te ghidează. Apoi folosește mecanismul afirmațiilor.

Spre exemplu: Dacă ești ghidat de frică, primul pas este să admiți că aceasta există în interiorul tău, asta înseamnă că alegi să nu îi mai opui rezistență, pentru că tocmai neacceptarea acestei ipostaze a propriei persoane este cea mai bună hrană pentru orice emoție negativă.

  1. Ai putea să repeți (pentru minimum 30 de zile consecutive) următoarea afirmație: Te văd frică, văd cât de puternică ești, dar aleg, începând din această clipă, să nu te mai ignor sau să îmi mai doresc să te reduc la tăcere. Nu mă mai împotrivesc și știu că atunci când ai să vezi că nu ai cu cine să te lupți, ai să te întorci în lumina care sunt.
  2. Identifică ce anume generează în tine această emoție negativă – ce comportament, ce stare – și adaugă o afirmației: Spre exemplu, în cazul fricii, persoana ghidată de această emoție se simte cel mai probabil înspăimântată, lipsită de apărare, anxioasă. Adaugă-le și pe acestea în ritualul tău zilnic.

Deși îmi e frică, mă iert și mă accept așa cum sunt.

Deși mă simt lipsit de apărare, mă iert și mă accept așa cum sunt.

Deși sunt anxios, mă iert și mă accept așa cum sunt.

  1. Vezi de unde vine și iartă.

Frica are de cele mai multe ori legătură cu pedeapsa. Vezi despre ce pedeapsă e vorba și cine te-a pedepsit.

Dragă ….., te iert și te eliberez. Este în regulă să fac asta și sunt în siguranță.

 

Pentru cultivarea emoțiilor pozitive, ia componentele care hrănesc lupul cel bun și spune: Eu sunt iubirea. Eu sunt acceptarea. Eu sunt pacea. Eu sunt bucuria etc.

Spor la treaba! Reamintește-ți, în fiecare clipă, că ești frumos, perfect și complet. Totul este bine în lumea ta, mai ales dacă îi dai voie lupului păcii, al iubirii și al bunătății să observe toate lucrurile minunate pe care deja le ai.

 

Cu drag,

Raluca.

Îmi e frică să îmi fie bine…

Bine te-am regăsit!

În articolul trecut, autoarea (care nu sunt eu) vorbea despre un cufărul plin cu frici. Îți propun astăzi să aducem în lumină o frică surprinzătoare (cel puțin, așa am perceput-o eu la prima întâlnire cu ea): teama de a-ți fi bine.

Și dacă ai avea șansa să primești, pe bune, tot ceea ce meriți? Și dacă ai avea șansa să fii fericit? Ce ai face? Oare ai profita de ea? Și, în continuare, cum ar fi dacă mintea ta nu ar mai da un termen de valabilitate perioadei în care vei experimenta meritocrația, fericirea, starea de bine? Ai ști ce să faci cu tine în acest nou context?

Asta da frică! Câți dintre voi ar spune că e o prostie sau că nu există? Pun pariu că destul de mulți. Și vă înțeleg, când am auzit-o enunțată de clienta mea am zis ”uau, iată, în sfârșit, ceva ce nu reprezintă propria mea oglindire!”

Chiar mi se părea că nu îmi aparține sau că nu gravitează în câmpul meu… încordarea asta m-a făcut să o văd și să o procesez mai greu.

“Totul merge perfect. F. mă face să mă simt împlinită, familia mea îl acceptă, iar a lui pe mine, dar e ceva în mine care mă face să fiu foarte reținută, temătoare, chiar anxioasă. Am mai trăit de-a lungul vieții starea astea că totul este bine și, ce să vezi, lucrurile au luat o turnură destul de nasoală, și nu a mai fost atât de bine, dar măcar am știut cum să mă remontez. Nici nu știu ce aș face dacă filmul s-ar încheia altfel … și asta e problema acum, că simt că o să fie într-un final bine.” (M., femeie, 40+)

”Da, îmi e frică să îmi fie bine. Îmi e frică să trăiesc o viață liniștită, fără agitație egotică, fără o frică legată de consecințe, de drame, de teatralitate, fără să fiu obligată să mă port cu cele mai fine mânușițe pentru a nu deranja, presupun că îmi e frică de liniște… îmi e frică de toate astea pentru că nu am avut oportunitatea de a le experimenta până acum.” (C., femeie, 30+)

Din ce în ce mai multe femei vorbesc despre această teamă de a-ți fi bine. Îmi imaginez că lucrurile nu stau diferit nici pentru bărbați. Întotdeauna teama aceasta se activează în momentul în care persoana în cauză trebuie să facă o schimbare în viața sa, să renunțe la ceva, să se îndrepte către un teritoriu nou. Simplu spus, apare în momentul în care se impune luarea unei decizii pentru schimbarea unei situaţii care nu mai corespunde interesului meu actual, care îmi cauzează suferinţă sau îmi limitează fericirea/bucuria/ satisfacţia. Și funcționează teama aceasta în strânsă legătură cu perspectiva asupra eșecului, a modului de raportare la greșeală, a modului în care știu să mă tratez cu blândețe, acceptare, iubire.

Ce înseamnă să îți fie frică că o să fie bine? Cum metabolizezi frica asta? Când a fost sădită sămânța acestei frici?

”Frica asta este de fapt lipsa speranței că lucrurile pot fi vreodată bine și că ți se cuvine să trăiești lucruri bune.” (D., femeie, 35 de ani)

Ce presupune oare eliberarea de sub imperiul ei? Vă propun un exercițiu de descompunere a fricii. Pentru a descompune o frică trebuie să vezi: 1. pe ce se fundamentează – întotdeauna sunt niște programe, niște  credințe, cel mai adesea asimilate în copilărie -, 2. care e mecanismul prin intermediul căruia acționează, 3. ce forme îmbracă.

Programe/Credințe limitative Mecanism Se materializează în:
Nu merit să fiu fericit/ să mi se întâmple lucruri bune

Nu cred în fericire

Nu cred în bine

Binele și fericirea sunt plictisitoare

Nu sunt suficient de bun

Nu am voie să greșesc

Autosabotarea, prin:

Amânare

Non-decizie

 

Frică de dezintegrare

Frica de moarte

Frica de necunoscut

 

 

Frica asta de a-ți fi bine are legătură cu ceea ce crezi tu că meriți, adică, mai corect spus, cu ceea ce ți s-a spus de-a lungul vieții că ți se cuvine. A depăși frica asta înseamnă a-ți părăsi zona de  confort, pentru că ea nu e structurată pe lucruri neapărat bune sau utile, ci pe cele cărora le poți face față – răni, forme de agresiune, de interpretare sau decodificare a iubirii, acceptării, fericirii.

A depăși frica aceasta înseamnă să te vezi în toată splendoare: Sunt propriul meu sabotor și deși știu că e benefic pentru mine, spre exemplu, să închei o relație, pe care de altfel o și doresc încheiată, duc doliul după acea relație un pic mai departe, mă întorc în trecut, aproape că rescriu mental relația și mă mai păcălesc un pic, din simplu motiv că a ieși din zona de nefericire zilnică înseamnă trecerea într-o zonă de mai bine, de un pic mai bine, iar eu, foarte probabil, am uitat sau nu am știut niciodată cum să mă port într-o zonă guvernată de bine.

Pentru intrarea în scenariul dictat de starea de bine trebuie să iau o decizie și aici lucrurile devin foarte complicate. O decizie poate să fie:

–          Amânată pentru că ne construim scenarii de suferinţă pe care le colantăm bine de tot peste toate deciziile pe care le avem de luat

–          Un proces de ieșire din zona de confort

–          O asumare a propriului destin

–          O cedare în fața celorlalți

Fiecare dintre noi funcționează și acționează în baza unui pattern decizional, învățat de la persoane apropiate cărora le-am acordat titlul de modele sau construit de-a lungul timpului. Din punctul meu de vedere, un pattern decizional cuprinde următorii factori: cum te raportezi și cum reacționezi la schimbare, câtă încredere ai în propriile forţe, cât de autonom ești.

Oamenii sunt destul de reticenţi atunci când vine vorba despre schimbare, aceasta fiind una dintre explicaţiile amânării luării deciziei. Oamenii ştiu că o decizie luată va produce nişte efecte, deci va apărea o schimbare, o modificare a modului de trăi cu care s-au obişnuit, știu că o decizie îi va obliga un pic (sau mai mult) să îşi părăsească zona de confort.

Rigiditatea aceasta, frica de nou reprezintă elemente învăţate încă din copilărie când eram  bombardaţi şi programaţi cu afirmaţii de tipul: trebuie să te comporţi ca ceilalţi în societate; trebuie să înveţi aceleaşi lucruri; drumul cel mai scurt este cel pe care îl cunoşti; chiar dacă nu îţi place materia x, trebuie să înveţi; vezi ce alegeri faci, greşeala nu e acceptabilă; să nu ne faci de râs; nu eşti suficient de bun; renunţi imediat ce dai de greu. Aşa că, dacă ceilalţi sunt nefericiţi, se complac, nu renunţă, se încordează, amână, ți se pare normal să le faci şi tu. Și atunci, cum să nu se instaleze frica de bine, dacă ni se repetă doar opțiunile negative, dacă ne sunt comunicate doar limitele și limitările. De unde să intuim că starea de bine e ceva natural, care ne aparține și la care avem dreptul să aspirăm?

De acolo vina când trebuie să trăieşti cu o decizie care te duce într-o altă zonă, guvernată de alte principii. E adevărat că decizia pe care o iei tu, cu care tu eşti împăcat poate să producă suferinţă în ceilalţi, dar până la urmă cui îi eşti tu cel mai dator? Ţie! Trebuie să îţi urmezi calea spre esenţa ta și să încerci să reduci la minimum rănile pe care le provoci pe parcurs!

De asemenea, trebuie să înveți să te ierți: să te ierți că ai tendința de a amâna, de a abandona luarea unei decizii. Tu ești într-un proces de vindecare, ești încă guvernat de diverse programe, care activează și întrețin anumite frici, și toate îți guvernează încă scenariul de viață și fac procesele decizionale complexe, complicate și anevoioase.

Pe măsură ce eliberăm din toate aceste programe și credințe limitative, activăm acei receptori pe care îi avem în noi privind starea de bine. Nevoia de a lua o decizie, deci de a produce schimbare, apare tocmai pentru că nu ne e bine și asta ar trebui să fie bine imprimat pe ecranul care se activează în mintea noastră, precum și mesajul că ne suntem datori sau că avem obligația să căutăm starea de bine, pentru că o merităm.

Ceea ce face procesul de luare a deciziei dificil ține și de modul în care sunt percepute efectele unei decizii. Dar, oare, există decizii proaste? Eu, personal, nu cred. Dacă desfăşurarea ulterioară nu corespunde, este pentru că ai ales să proiectezi şi să ai aşteptări, iar dezamăgirea vine de aici, dar dacă în câmpul tău energetic a apărut nevoia luării unei decizii, atunci decizia chiar trebuia luată, iar dacă ai simțit organic să te îndrepți spre un scenariu, este pentru că aceea era calea ta. Încearcă să vezi ce beneficii reale ai obţinut. Poate că acesta este drumul pe care trebuie să te afli, poate că aceasta este cale care trebuie urmată pentru a ajunge la tine.

Eu știu că a lua o decizie e treabă complicată, că e dificil să îți asumi și că e mi simplu să stai în zona de confort, dar ce beneficii reale ai? Dă-ți un răspuns autentic! Dacă te-ai săturat să stai în zona gri a non-deciziei, dacă tânjești după starea de bine, îți propun să folosești următoarele instrumente.

  1. Instrumente utile în special celor bine ancorați în ei, cu încredere în propriile forțe:
  1. În urmă cu câteva săptămâni v-am adus în atenţie un instrument de lucru care poate fi utilizat şi în luarea deciziei: reacţia corporală. Fii atent la ceea ce se întâmplă cu tine când eşti confruntat cu nevoia de a lua o decizie. Citeşte despre aceste somatizări, dă-le un sens. Pune-ţi întrebări: Este această decizie benefică pentru mine? Ascultă, răspunsul va ajunge la tine cu siguranţă, pentru că toate structurile tale ştiu în fiecare secundă adevărul.
  2. Cumpără-ți o agendă și începe un prim capitol în care să consemnezi pe măsură ce îți amintești tot ce ți s-a spus despre a lua o decizie, despre schimbare, despre ceea ce meriți, adaugă tot ceea ce apare în câmpul tău atunci când ai de luat o decizie și activează Observatorul. Observă-le pe toate și nu te mai lăsa condus de ele.
  3. Cel mai autentic instrument de luare a deciziei este, în viziunea mea, ascultarea intuiţiei. Intuiţia reprezintă „o voce din interior care ne spune ce trebuie să facem”. Este o formă de cunoaştere, pe care cei mai mulţi dintre noi, din frică, aleg să o ignore… bine și societatea își face magistral treaba și golește de sens și semnificație încă de la începutul vieții noastre acest dar divin.

 

Deblocarea intuiţiei:

  1. acordă-ţi timp şi vezi ce voci identifici în interiorul tău: normativă (ar trebui să/ai voie/nu ai voie), intuitivă (ia-ţi umbrela, o să plouă; alege alt drumu, o să fie un accident etc.), impulsivă (vocea primei reacţii, este destul de agresivă), vocea emoţiilor. Ascultă-le tonalitatea și învață să le diferențiezi pentru a ști pe care să o asculți.
  2. notează pe hârtie toate informaţiile – ce voci ai descoperit
  1. Atunci când eşti pus în situaţia de a lua decizii importante – căsătorie, divorţ, copii – dă-ţi timp pentru a procesa ce ai pierdut – e dreptul tău la doliu. Plângi ce ai pierdut: în cazul divorţului – căsătoria cu bune şi rele pe care ai ales să o închei -, în cazul căsătoriei – libertatea nemărginită la care renunţi pentru a-ţi duce viaţa alături de cineva -, în cazul deciziei de a face un copil – timpul nelimitat petrecut în doi, perioadele fără aşa mari responsabilităţi, perioadele în care nu trebuia să servești drept model.
  1. Instrumente utile celor mai vulnerabili, celor mai sensibili:
  1. Găsește-ți un partener care să te însoțească pe acest drum al evoluției personale, care să te susțină în momentul în care ești cel mai vulnerabil.
  2. Apelează la ajutor specializat – psiholog sau consilier de dezvoltare
  3. Folosește formularul de la rubrica Contact – poate găsești în mine partenerul de care ai nevoie.
  4. Încearcă să utilizezi din instrumentele de la punctul A. Încet, încet vei căpăta încrederea necesară în manevrarea lor.

Cu drag,

Raluca.