Ascultă-ți corpul!

Bine te-am regăsit!

Îţi propun să începem cu un mic joc, aşa că m-aş bucura că accepţi invitaţia mea.

În primul rând, găseşte un spaţiu în care să stai confortabil şi unde să nu fii deranjat de factorii exteriori. Inspiră şi expiră profund de câteva ori.

Acum să luăm câteva enunţuri:

  1. X a făcut un accident auto sau înlocuişte tu cu un scenariu care îţi dă fiori

Repetă afirmaţia şi vezi unde în corp o resimţi. În zona abdomenului, în cap, care e locul în care o veste tristă sau dureroasă îşi găseşte o formă de manifestare în corpul tău?

  1. Eşti minunat/ă! 

Unde simte corpul tău că înfloreşte la auzul acestei afirmaţii? În capul pieptului, în zona inimii? Care e zona în care receptezi complimentelor?

  1. Ia o decizie şi apoi întreabă-te pur şi simplu dacă decizia respectivă este benefică pentru tine.

Unde resimţi în corp? Ce crezi că vrea să spună ceea ce simţi? Eşti împăcat cu decizia sau ţi se strânge stomacul gândindu-te la consecinţe?

 

„Expresia corporală este manifestarea lumii interioare nerostite a unei persoane.

În felul în care se mişcă sau stă, pune în act sentimentele, nevoile, ajustările creative şi credinţele.”

Phil Joyce & Charlotte Sills,

Psihoterapie & Consiliere Gestalt

 

După aceste exerciţii ai putut, cu siguranţă, să observi singur modul în care corpul tău operaţionalizează şi internalizează o experienţă. Pentru a te conecta la corpul tău, pentru a putea interpreta cu uşurinţă mesajele pe care ţi le transmite, pentru a putea lucra mai departe cu această formă de manifestare a interiorului tău este esenţial să înveţi să te relaxezi. Şi după ce te-ai relaxat şi ai identificat trăirea, emoţia, sentimentul întrebările utile, din punctul meu de vedere, cu care ar trebui să lucrezi sunt: Ce vrea să îmi spună această reacţie corporală? De unde vine? Cum mă afectează?

 

Etape în procesul de conectare cu corpul

  1. Aşează-te într-o poziţie comodă, întins sau şezând. Important este să te simţi bine pentru a te putea relaxa.
  2. Respiră adânc: ţine mâna stângă pe pieptul tău şi pe cea dreaptă pe abdomen, în zona pelviană. Acum inspiră astfel încât să mişti mâna dreaptă (să umfli abdomenul), în timp ce mâna stângă rămâne nemişcată. Continuă să respiri.
  3. Rămâi concentrat pe respiraţie, urmăreşte inspiraţia şi expiraţia.
  4. Acum, mută-ţi focusul pe corpul tău. Unde simţi tensiuni, disconfort sau încordare?
  5. Ce crezi că înseamnă sau vrea să spună acea tensiune?

 

Focalizarea pe corp este, în fond, un exerciţiu de asumare a responsabilităţii. Pentru ca triada corp-minte-spirit să funcţioneze este esenţial să fim conectaţi la fiecare dintre aceste dimensiuni. Asumarea aceasta a responsabilităţii presupune un efort de înţelegere a mecanismelor care ne guvernează la interior, presupune dizovarea fricii de a fi tu cu tine, a te vedea cu multitudinea de faţete şi feţe pe care le ai, a te accepta aşa cum eşti.

Am creat pentru tine mai jos o listă care să te ajute să te conectezi la propriul corp, un ajutor în elaborarea propriului dicţionar de raportare la emoţiile pe care le resimţi. Lista e deschisă şi te aştept să îmi scrii (foloseşte formularul din pagina de contact) pe măsură ce descoperi noi informaţii pe care le putem adăuga.

Emoţia Organul sau zona afectată
Furia Ficat, Dinţi, Nas
Traumele şi dezamăgirile Rinichi
Traumele şi dezamăgirile Inimă
Frica Rinichi
Frica Plexul solar
Anxietatea şi senzaţia de separare Stomac
Anxietatea şi senzaţia de separare Splina
Tristeţea Plămâni
Tristeţea Picioare
Stres Cap
Stres Inimă
Stres Sistem imunitar
Mânia Inimă, cap şi pumni
Dispreţul Gât
Dezgust Stomac
Fericirea Tot corpul
Iubirea Abdomen, gât, cap
 Ruşinea Splină
 Vinovăţia Splină

 

Beneficii ale focusului pe corp:

  1. Creşterea nivelului de prezenţă – pui accent pe Aici şi Acum, pe ce simţi în clipa de faţă.
  2. Creşterea nivelului de conectare cu ceea ce îţi doreşti – ne-am obişnuit să acţionăm în virtutea conştiinţei, a ceea ce e moral sau nu, uitând în mare măsură să mai satisfacem şi nevoile Sinelui, ceea ce duce la frustrare.
  3. Economie de timp – ascultându-ţi corpul vei ajunge să reduci semnificativ timpul de luare a unei decizii.
  4. Practicând respiraţia abdominală vei resimţi beneficii la nivel cardiac şi pulmonar, iar mintea ta va învăţa că poate trăi şi funcţiona în linişte.

Exemplu de lucru cu ceea ce ne transmite corpul:

Deşi ştiam care e vocaţia mea în viaţă, am tot amânat începerea activităţii – poţi găsi mereu scuze legate de câte mai ai de învăţat, de experimentat, de vindecat – şi ce credeţi că s-a întâmplat?

Măseaua 46 s-a îmbolnăvit – este vorba despre primul premolar inferior de pe partea dreaptă. Din perspectivă spirituală, această măsea are legătură cu cariera, vocaţia, cu concretizarea unui proiect, cu moartea, renaşterea şi dorinţa, iar amânarea, frica de a începe ceva au impact asupra sănătăţii acestui molar. Au trecut câteva luni de muncă zi de zi pentru salvarea acestei măsele – de unde nu aveam alergii la nimic, brusc descopeream că toate soluţiile utilizate pentru tratarea ei nu erau tolerate de corpul meu, fie că erau uzuale sau special comandate de la capătul lumii -, dar abia când m-am întors la înţelepciunea lui Jacques Martel (autorul cărţii Marele Dicţionar al Bolilor şi Afecţiunilor) măseaua a început să reacţioneze. Am început să îmi folosesc abilităţile şi talentele pentru a-i ajuta pe oameni şi astfel, a-mi îndeplini misiunea, şi toate au avut efecte pozitive asupra sănătăţii acestui premolar. Apoi, după câteva luni, m-am gândit eu că ar fi cazul să fac gratis tot…. vă puteţi da seama, evident, ce s-a întâmplat. Fix în momentul doi după rostirea cuvintelor, măseaua 46 s-a rupt . Toată amânarea, toate fricile legate de profesie s-au oglindit în această măsea. Starea ei de sănătate a fost în strânsă legătură cu emoţiile care mă încercau. Acum e bine şi îi sunt recunoscătoare pentru mesajele transmise.

 

Cu drag,

Raluca.

Programele… chiar ne conduc

Bine te-am regăsit!

Te-ai întrebat vreodată cum te afectează tot ceea ce auzi şi care are un aer de normă sau lege?

Pornesc de la două exemple:

  1. Când era foarte mică fiica mea avea tendinţa de a ţine gura deschisă. Ce am făcut? Ce am auzit la mama mea: dacă nu închizi gura, o să intre musca. Şi i-am repetat această afirmaţie de  o mie de ori.
  2. De fiecare dată când umbla desculţă fiica mea, pe gresie, pe afară, indiferent de condiţiile meteo, nu i-am spus nimic, nu că ar putea să răceacă, nu că ar putea să o doară burtica, nimic. Am lăsat-o să se bucure de conectarea cu pământul.

Efectul situaţiei 1: ne-am mutat lângă Bucureşti, la ţară, evident miliarde de muşte. Ce face fiica mea? Dezvoltă aproape o fobie legată de muşte. Plânsete, urlete, suferinţă reală. Evident că nici nu mi-a trecut prin gând de unde ar putea să vină. Până într-o zi când m-am surprins ameninţând-o că dacă nu închide gura, musca va intra. Afirmaţia mea, se transformase într-un program care îi ghida viaţa. Şi frica ei era logică: dacă intră musca poţi să te îneci, astfel, îţi este afectată respiraţia, deci are legătură cu viaţa şi cu moartea. A trebuit să lucrăm un pic această frică: mai întâi am învăţat să acceptăm că are un temei real, apoi a trebuit să învăţăm să avem încredere în capacitatea organismului de a ne proteja în astfel de situaţii, de a înţelege că acesta are reacţii menite a ne salva – că dacă se întâmplă să înghiţim musca, vom începe să tuşim, că astfel gătul care simte intrusul va avea o reacţie de expulzare a „inamicului”.

Efectul celei de-a doua situaţii: spre desosebire de alte fetiţe cărora le era servit argumentul picioare goale, durere de burtă şi care s-au regăsit în situaţia de a trăi o astfel de boală, fiica-mea nu a suferit niciodată de o astfel de afecţiune. De ce? Foarte simplu: nu fusese programată pentru această afecţiune. Nu avea receptori pentru aşa ceva.

Concluzia: ceea ce auzim de la adulţii din jurul nostru, ce ni se repetă în mod obsesiv, şi chiar şi nespusele – ceea ce simt, ştiu părinţii, ceea ce le ghidează sistemul de referinţă – se resfrânge asupra copiilor, se transformă în programe cu care nu că ne luptăm toate viaţa, dar ne dăm toată silinţa să le transformăm în realitate, pentru că am fost dotaţi cu mecanismele de a lupta cu ele. Noi am uitat ce să facem când totul e simplu, frumos şi când lucrurile curg natural. Noi avem scenarii de îndeplinit, pentru că am învăţat că viaţa trebuie să fie grea, trebuie să suferim, să luptăm, că liniştea şi armonia interioară sunt nişte concepte abstracte şi că oricum nu suntem noi vrednici de aşa ceva.

În acest context, programul reprezintă tot ceea ce auzim, simţim cu privire la un subiect, toată încărcătura care ne este transmisă verbal şi nonverbal şi care determină până la virgulă un anumit comportament. De regulă, punem toată stăruinţa noastră în crearea scenariului perfect pentru derularea programului şi, implicit a comportamentului, pentru că învăţând programul, uităm că se poate şi altfel:)).

Şi totuşi pentru că această gândire ne afectează pe toţi în mare măsură, am creat, pentru că tot noi am făcut-o, un mecanism – boala. Că e uşoară, că e mai grea, boala reprezintă o oportunitate, un cadou pe care ni l-am făcut pentru a scoate la suprafaţă din agitaţia, durerea, neputinţa, furia, tristeţea din interior. Nu cred că boala are doar componentă fizică. Pentru mine, boala este materializarea unui conflict, a unei traume, şi am credinţa profundă că Dumnezeu ne-a înzestrat atât cu capacitatea de a crea boală, cât şi cu cea de a induce sănătatea. Şi atunci, orice boală este de fapt purtătoare de mesaj, ne spune ceva despre ceea ce creează un disconfort la un anumit nivel al Fiinţei noastre. Şi cred cu tărie că a sta un pic în boală, în traumă, în conflict, a ceda toată rezistenţa şi înverşunarea, şi a renunţa la întrebările de ce mie, de ce eu, reprezintă premisele vindecării.

În practica mea, am întâlnit oameni cu simptome pentru care medicii nu găseau explicaţii, dar care şi-au acordat şansa de a rămâne puţin acolo în boală, pentru a-şi înfrunta frica. Şi atunci răspunsul vine, iar vindecarea e inerentă. Am asistat la un exemplu de vindecare spontană care mi-a arătat forţa rămânerii în conflict şi a săpăturii pentru rezolvare. Persoana cu care lucram avea gătul şi umerii plini de pete roşiatice. Medicii îi recomandaseră nişte creme speciale pentru hidratare, dar tot amâna să le cumpere, am întrebat-o de ce amână şi mi-a replicat că simte că rezolvarea vine din altă parte. Atunci ne-am pus pe treabă şi am lucrat această problemă. Am întrebat-o ce a auzit în copilărie despre pielea sa. Îmi povesteşte că rudele îi spuneau frecvent că are pielea închisă, că nu e din neamul lor, că nu e a lor …vă puteţi imagina durerea resimţită de copil la auzul acestor afirmaţii. O întreb: bun şi petele tale cum te afectează? Răspuns: dacă le expun la soare, pielea devine şi rămâne albă. Şi iată cum, astfel, putea ea să îşi ocupe locul cuvenit în rândul familiei.

Înţelege-ţi cum a funcţionat afirmaţia rudelor, acest program sedimentat adânc în sufletul copilului şi adultului, refuzul sau negarea aparteneţei la neamul lor de oameni cu pielea deschisă la culoare? Trebuie să dezvolt ceva pentru ca pielea mea să devină albă şi, astfel, ei să mă recunoască ca fiind a lor.

După 2 zile de rumegat afirmaţia, de retrăire a durerii provocate de acele cuvinte, de muncă de iertare a celor care au făcut-o să se simtă aşa, persoana mă anunţă că petele au dispărut. Acestea aveau să apară ulterior pe perioade foarte scurte de fiecare dată când se simţea exclusă, dar acum această persoană minunată îşi recuperase puterea în lupta cu petele, înţelegea ce anume din ea le generează şi ştia şi cum să dizolve factorul determinant.

Întrebări ajutătoare în descifrarea unei afecţiuni:

  1. Cine, când, ce mi-a spus despre organul afectat?
  2. Ce beneficii îmi aduce boala aceasta? Cât de tare vreau să păstrez aceste beneficii? Ce schimbări produce boala?

3.Vine boala să adeverească scenariul identificat la punctul 1?

  1. Care e cel mai cumplit lucru care mi se poate întâmpla dacă stau în traumă?

Cel mai adesea, răspunsul este NIMIC. NIMIC nu va păţi esenţa ta. Nimic rău, ba chiar va deveni mai puternică, cu o suferinţă în minus, cu o frică în minus.

 

Cu drag,

Raluca.